Mihail Sebastian, De două mii de ani… cum am devenit huligan

România, anii ’20 ai secolului trecut. Antisemitismul este din ce în ce mai răspândit și violent. Protagonistul, un student evreu la Universitatea din București, suferă zilnic, împreună cu colegii de aceeași religie, hărțuirea și abuzul, în timp ce el se simte intim antisionist, dar încă incapabil să-și renege religia. Acest conflict interior îl conduce la viciu. Își îneacă nopțile în alcool alături de revoluționari, fanatici și libertini. Iar prin experiența zilnică și conversațiile cu prietenii săi… marxistul S. T. Haim, sionistul Sami Winkler sau charismaticul profesor Ghiță Blidaru , protagonistul caută semnificația unei lumi care se schimbă și a întunericului care coboară peste țară și amenință să o distrugă.

Publicat în 1934, romanul De două mii de ani… al lui Mihail Sebastian este o mărturie tragică a ascensiunii antisemitismului în Europa, o cronică vizionară a rezistenței și a disperării, care pătrunde dincolo de straturile memoriei și încearcă să explice una dintre cele mai înverșunate perioade din istoria europeană.

Despre proza lui Sebastian, renumitul Arthur Miller, dramaturg și eseist american de origine evreiască, laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie, avea să susțină că „ar putea proveni din pana lui Cehov: are aceeași smerenie, aceeași candoare și aceeași subtilitate în observație”.

Mihail Sebastian (nume real: Iosif Mendel Hechter, având și pseudonimul Victor Mincu) s-a născut la 18 octombrie 1907, Brăila și s-a stins la 29 mai 1945 în București. A fost om de litere, de origine evreu, care a scris romane, dramaturgie și critică literară. A fost activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală în revistele vremii.

A mai scris: Fragmente dintr-un carnet găsit (1932); Femei, nuvele, 1932; Orașul cu salcâmi (1935), roman; Accidentul (1940), roman.

Mai multe despre carte AICI.