Distribuie

La Filiala „Ion Creangă” ne vom întâlni cu liceenii de la Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu” Iași, care vor face cunoștință cu informații vitale în acordarea primului ajutor și vor vedea concret care sunt pașii pentru a știi cum să salvezi și să prețuiești viața. La finalul sesiunii, elevii participanți vor primi un „Permis de salvator” și li se vor elibera permise de acces în bibliotecă.
Proiectul se derulează în perioada octombrie 2017 – iunie 2018 în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanță (S.V.A.) Iași – Asociația Ambulanța.Life la inițiativa Bibliotecii Județene Iași.
Articole similare
În spațiul motivațional al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” –Filiala „Ion Creangă” a avut loc cu emoție serbarea de final de grădiniță, un moment special dedicat celor mai mici utilizatori. Preșcolarii Grădiniței cu P.P. nr. 12 – grupa Îngerașilor au încântat publicul prin cântece, poezii și zâmbete sincere, marcând încheierea unei etape importante din viața lor. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și festivă, plină de emoție și entuziasm sub îndrumarea doamnelor educatoare Tâlvăr Mădălina și Melinte Emilia. https://youtu.be/bW-fo9TGhzU https://youtu.be/DfsnAlM8yaw https://youtu.be/8CDzSmGiuSA https://youtu.be/mA0I4p3k5m4
Miercuri, 3 iunie 2026, de la ora 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și alături de Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. Elevii claselor primare, coordonați de înv. Nicolae Lazăr, înv. Adelina Tăbăcaru, vor participa la un cerc de lectură în cadrul căruia cei mici vor asculta povești în lectura doamnei Sorina Topliceanu de la departamentul Pro Vita, iar prin jocuri,
Astăzi, 3 mai 2026, biblioteca noastră și-a deschis cu bucurie porțile și sufletul pentru oaspeți deosebiți: prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit Kids Heaven. Vizita lor a adus un val de energie, curiozitate și entuziasm, transformând spațiul lecturii într-un loc viu, plin de zâmbete și întrebări istețe. Cei mici au fost inițiați, într-un mod interactiv și prietenos, în universul bibliotecii. Au aflat cum își pot face un permis de cititor și care sunt pașii pentru a împrumuta o carte, descoperind astfel responsabilitatea și bucuria de a avea grijă de

