Reunește proiectele destinate în mod special întregii comunități.

  • Nuri este apicultor, iar Afra, soția sa, este artistă. Dimineața, Nuri se trezește odată cu prima chemare la rugăciune, apoi se duce la stupii săi aflați într-un încântător peisaj rural. Afra își vinde în piața orașului picturile în culori paradiziace. Trăiesc o viață simplă, dăruită cu bucuria familiei și a prietenilor, pe dealurile frumosului oraș sirian Alep, până când tragedia îi lovește. Când tot ce iubesc este distrus de război, Nuri știe că nu au de ales decât să ia drumul refugiului. Dar scăparea din Siria apocaliptică nu va fi

  • Imediat după apariția volumului, criticul de teatru și film, Sorina Bălănescu susține: În înscrisurile teatrale semnate de regizorul care, în 1987, debuta, pe scena Naționalului ieșean, cu un memorabil spectacol Ivanov, am descoperit, de-a lungul ultimelor două decenii, un eseist şi un comentator teatral de fină şi sugestivă expresie. Și atunci, ne întrebam, de ce Ovidiu Lazăr, un scriitor al teatrului, care vibrează cu sinceritate, ba ştie să împărtăşească şi altora emoţia autentică de privitor şi interpret al celor privite, Ovidiu Lazăr, cel care salută cu entuziasm şi candoare ivirea

  • În 1944, gemenele Perla şi Staşa Zagorski ajung la Auschwitz, împreună cu mama şi bunicul lor. În noua lor lume întunecată, cele două fete îşi găsesc refugiul în relaţia lor specială, alinându-şi suferinţa cu jocurile copilăriei lor şi limbajul unic pe care-l împărtăşesc. Ajungând să facă parte din aşa-numita Menajerie a lui Mengele, gemenele au parte de un amestec de privilegii şi orori necunoscut celorlalţi, iar experienţele înfiorătoare prin care trec le schimbă radical, identitatea şi personalitatea lor fiind transformate sub povara vinovăţiei şi durerii. În iarna aceea, la un

  • După Avertisment, care i-a adus faima internațională, Renée Knight revine cu un thriller psihologic având în centru un personaj spectaculos de diabolic, ce iese din tipare. Încă din prima zi ca asistentă personală a celebrei Mina Appleton, Christine Butcher a înțeles foarte bine ce se așteaptă de la ea. Loialitate totală. Discreție totală. Timp de douăzeci de ani, Christine a fost cea mai devotată angajată, martora tăcută a tuturor evenimentelor din viața Minei. Zi după zi, an după an, Christine a fost acolo, invizibilă – urmărind, ascultând, învățând toate secretele

  • Reeducarea de la Pitești – Drama unei generații continuă Seria Memorialului Durerii cu unul dintre cele mai crâncene experimente desfășurate în comunism, despre care s-a tăcut mai bine de 50 de ani. Informații inedite, interviuri cu supraviețuitori și torționari, alături de fotografii din celule… refac o poveste odioasă, despre care s-a spus prea puțin. Cartea este completată de Cerberii penitenciarelor – Oameni și neoameni, un proiect în care Lucia Hossu-Longin stă față în față cu șase dintre cei mai temuți capi ai închisorilor sau lagărelor de muncă din perioada comunistă,

  • Comunismul privit de la firul ierbii și din perspectivă feminină pune în lumină dimensiunile, cadrele și limitele „normalității” impuse de acest regim în Polonia, România și RDG. Acceptarea acestei normalități presupunea pe de o parte adaptarea la noile legi și reguli stabilite în mod rigid și arbitrar (de multe ori în detrimentul cetățenilor) de partidele comuniste și de statul confiscat de acestea, și, pe de altă parte elaborarea de tactici de evitare a acestora precum și de o deturnare a lor în sprijinul individului, familiei și chiar a grupului de

  • Împletind artele și științele, specialistul în neuroștiințe David Eagleman și compozitorul Anthony Brandt explorează nevoia de noutate, simularea viitorurilor posibile și componentele sociale care animă inventivitatea speciei noastre. Antrenându-ne într-un tur al creativității umane, de la Picasso la mașinile-concept și călătoriile pe Lună, Brandt și Eagleman examinează software-ul cognitiv care generează noi idei și aruncă o lumină asupra aspectelor esențiale ale mentalității creative. Atunci când înțelegem capacitatea noastră de a inova, putem face față provocării de a remodela lumea în care trăim, și care e în permanentă schimbare. Cei doi

  • Cum se poate supraviețui unei traume grave? Se întâmplă ca unii oameni să trăiască lucruri îngrozitoare, să înfrunte chiar moartea și totuși, în mod surprinzător, să își poată continua viața în ciuda tuturor dificultăților. În acest eseu emoționant despre iubire, Boris Cyrulnik ne arată că până și aceia care au trecut prin cele mai dificile încercări – fie că este vorba de victime ale incestului, de supraviețuitori ai Holocaustului sau de copiii-soldați din Rwanda – pot redescoperi bucuria de a trăi. Ilustrându-și reflecțiile prin exemple concrete ale unor traume psihice

  • În spiritul Alchimistului lui Coelho și al Profețiilor de la Celestine, romanul Vânzătorul de visuri. Chemarea este o parabolă inspirațională despre un bărbat misterios, care are puterea de a schimba viețile celor din jur. Oriunde merge, Vânzătorul de visuri îi încântă, îi tulbură și îi inspiră pe cei care-l ascultă, îndemnându-i să caute lucrul cel mai important din viață: ceea ce se ascunde în străfundul sufletului lor. Fiecare persoană pe care o întâlnește și-a abandonat visurile și luptă să supraviețuiască: un profesor care a renunțat la pasiunile sale, un alcoolic

  • Volumul este prima monografie dedicată gânditorului român care completează și detaliază puținele informații din Dicționarul general al literaturii române și din Enciclopedia exilului literar românesc a profesorului Florin Manolescu. Autorul actualizează și corectează datele din memoriile prințului român, cele mai multe fiind inedite, bazate pe cercetări în arhivele militare, diplomatice și ecleziastice, precum și prin discuții sau corespondență cu persoanele din afara țării care l-au cunoscut pe Matila Ghyka sau pe membrii familiei sale. O bogată literatură de expresie franceză și engleză (puține în germană și rusă) a fost parcursă

  • La 52 de ani, Chip Conley și-a vândut compania – Joie de Vivre Hospitality, al doilea lanț de hoteluri boutique din America – pe care a fondat-o și a condus-o ca director executiv vreme de douăzeci și patru de ani și s-a reinventat, contribuind la transformarea companiei Airbnb în cea mai mare platformă online de cazări alternative din lume. Într-o lume care venerează noutatea și tinerețea, Conley a mizat pe experiența acumulată în prima parte a vieții profesionale, iar acum ne împărtășește această aventură în cartea de faţă. Este o

  • Într-o zi micuţa Claire, încercând să scape de certurile părinţilor, se retrage în spatele casei, unde descoperă o oglinjoară spartă care exercită o stranie atracţie asupra ei. Deși e doar un ciob de sticlă, are puterea magică de-a transforma până și realitatea cea mai urâtă într-o lume fabuloasă. Răsfrânt în oglindă, cerul cenușiu devine de azur, iar casa modestă de la periferie în care locuiește Claire se preschimbă într-un castel cu turnuri falnice, împodobit cu scoici. Timpul trece, iar Claire crește, având mereu cu ea oglinda magică, în care își

  • http://www.bjiasi.ro/umberto-eco-a-spune-cam-acelasi-lucru http://www.bjiasi.ro/dennis-deletant-la-sighet http://www.bjiasi.ro/stan-v-cristea-eminescu-si-teleormanul http://www.bjiasi.ro/frederic-beigbeder-dragostea-dureaza-trei-ani http://www.bjiasi.ro/avi-portretul-fantomei http://www.bjiasi.ro/zoe-dumitrescu-busulenga-portret-maica-benedicta http://www.bjiasi.ro/maryse-vaillant-cum-iubesc-femeile http://www.bjiasi.ro/rabindranath-tagore-dragostea-incurca-dragostea-descurca http://www.bjiasi.ro/rabindranath-tagore-cantecele-diminetii http://www.bjiasi.ro/wallace-stegner-spre-tarmul-ocrotit http://www.bjiasi.ro/zadie-smith-swing-time http://www.bjiasi.ro/principesa-elena-cuza-corespondenta-si-acte-1840-1909 http://www.bjiasi.ro/pelerinul-rus http://www.bjiasi.ro/barack-obama-pamantul-fagaduintei http://www.bjiasi.ro/david-mitchell-conacul-slade http://www.bjiasi.ro/yukio-mishima-calea-samuraiului-astazi http://www.bjiasi.ro/alex-marwood-micile-ticaloase http://www.bjiasi.ro/laure-mandeville-rusia-contraataca http://www.bjiasi.ro/margaret-macmillan-oamenii-istoriei http://www.bjiasi.ro/christy-lefteri-the-beekeeper-of-aleppo http://www.bjiasi.ro/ovidiu-lazar-cehov-doctorul http://www.bjiasi.ro/affinity-konar-gemenele-de-la-auschwitz http://www.bjiasi.ro/renee-knight-secretara http://www.bjiasi.ro/lucia-hossu-longin-reeducarea-de-la-pitesti http://www.bjiasi.ro/eroine-nestiute http://www.bjiasi.ro/david-eagleman-anthony-brandt-specia-rebela http://www.bjiasi.ro/boris-cyrulnik-iubirea-care-ne-vindeca http://www.bjiasi.ro/augusto-cury-vanzatorul-de-visuri http://www.bjiasi.ro/64658-2 http://www.bjiasi.ro/chip-conley-viata-reincepe-dupa-50-de-ani http://www.bjiasi.ro/jonathan-coe-oglinda-dorintelor

  • Lucrarea abordează istoria orașelor din Moldova în secolele XVI-XVIII; cele două secole nu au fost alese arbitrar, fiindcă acea perioadă se caracterizează printr-o prezenţă politică şi economică otomană tot mai explicită, un timp în care împrumuturile culturale orientale se vor înmulţi şi le vor concura pe cele central-europene dobândite în perioada anterioară. Putem vorbi despre o înstăpânire otomană vizibilă, dar care nu produce fracturi atât de grave precum a fost prezentată, uneori, în istoriografie. Cel puţin din perspectivă economică, nu se inventează acum nimic, nu se modifică direcţiile comerciale anterioare;

  • Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie. Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și

  • Orice formă de iubire atât de armonioasă adăposteşte fie o dramă, fie o farsă latentă. Şi până şi la cel mai cinstit om rămâne întotdeauna destulă stofă ca să faci un ticălos. (...) Dacă există o manieră nobilă de a-l iubi pe celălalt… până şi-n slăbiciunile lui, există un fel meschin de a-l vlăgui insistând asupra celor mai neînsemnate neputinţe ale sale, ne spune, despre narațiune, chiar autorul. Oare e bine să trăim în convenţia de a fi împreună cu cineva până la sfârşitul vieţii, cu riscul de a ne

  • Pentru Lucio Battistini, aceasta e şansa de a-şi petrece restul vieţii aşa cum ar fi trebuit mereu să o facă, preţuind fiecare moment. Îi plac femeile, are multe defecte, dar şi mult farmec personal, simpaticul Lucio Battistini a fost dat afară din casă de soţie şi doarme într-o încăpere din spatele cofetăriei pe care o deţine socrul său. Însă vestea că are o tumoare malignă inoperabilă îi schimbă complet perspectiva asupra vieţii. Astfel încep cele o sută de zile pe care le mai are de trăit: Lucio se hotărăşte să

  • O carte de cultură generală care nu trebuie ignorată de niciun cititor dornic să cunoască mărirea și decăderea unuia dintre cele mai mari imperii ale epocii. Autorul Marcel Bordet, un eminent istoric, își propune o inițiere atent elaborată în istoria antichității romane de la fondarea Urbei celeste până la dispariţia Imperiului, în anul 476. Principalele evenimente sunt explicate fără a îngrămădi informaţii peste informaţii, ce ar putea obosi cititorul, ci purtându-l înapoi în timp, în vremuri pe care le explică pe larg, evitând să recurgă cu orice preț la anecdotic,

  • În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim, de fapt, într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din anul de grație 1985, Lucian Boia face în această carte o trecere în revistă a diverselor dezastre care și-au pus amprenta asupra evoluției societăților și a civilizației, precum și o comparație cu momentul actual, când este evident că

  • Inspirat din fapte reale, acest roman povestește viața lui Ahmed – cea de-a opta fiică a unui cuplu islamic fără moștenitori băieți, crescută ca bărbat, cu drepturile și privilegiile de rigoare. Într-o piață din Marocul anilor ’50, un povestitor le spune celor adunați în jurul lui o istorie bogată, stranie și fermecătoare, despre amputarea identității unei femei și puterea obiceiurilor și a legii islamice. Zahra Ahmed/Mohammed Ahmed e crescută ca băiat pentru a putea duce mai departe imperiul familiei. Dar, pe măsură ce se maturizează, dorința de a avea la

  • După romanele 29.9 RON – despre tirania advertisingului și Iartă-mă!... Ajută-mă!... – despre capcanele modelingului, cartea de față încheie trilogia care îl are ca protagonist pe Octave Parango. Nestăvilitul copywriter din anii '90, devenit căutător de modele în anii 2000, acest Ulise al meseriilor la modă aterizează acum în lumea audio-vizualului. El este animator cronicar al celui mai ascultat matinal de divertisment, la postul de radio France Publique. De la „hăhăiala” înregistrată la știrile zilei, obligatoriu îmbrăcate în haina ironiei, a hazului general, mass-media este acum sub lupă, arătată cu

  • Jaya, jurnalistă newyorkeză, este devastată după ce pierde a treia sarcină, căsnicia i se destramă şi totul pare să se prăbuşească. Pentru a-și mai alina suferinţa, pleacă în India, în căutarea unor răspunsuri despre trecutul familiei sale. Cucerită de peisajele, sunetele şi mirosurile insolite care o asaltează, Jaya începe să studieze cu entuziasm cultura Indiei. Ravi, fostul servitor şi confident al bunicii ei, Amisha, o ajută să descopere luptele, perseverenţa, iubirea ascunsă şi căderea tragică a acesteia în timpul ocupaţiei britanice. Grație poveştii extraordinare a curajoasei Amisha, Jaya își descoperă

  • Povestea înduioșătoare a unei femei care se redescoperă după o criză personală. Personajul Britt-Marie apare pentru prima dată, în toată splendoarea răutăților ei obsesive, în Bunica mi-a zis că-i pare rău, dar Backman a simțit imensul potențial al personajului său și, poate, a tânjit cumva să-i facă dreptate. Și reușește. Britt-Marie având în continuare obsesiile ei legate de felul cum trebuie făcute lucrurile, are liste de la care nu se poate abate pentru nimic în lume, iar complimentele pe care concede uneori să le facă par mai degrabă atacuri la

  • Să traduci pentru prima oară în românește textele sacre ale literaturii indiene este pentru noi, contemporanii unei lumi cucerite la distanță printr-un click pe tasta calculatorului, un gest asemănător unei expediții clasice pe Himalaya. O cățărare pas cu pas, fiecare colț de stâncă fiind câștigat cu efort, multă determinare și mult talent totodată. Talentul de a pune piciorul pe teren ferm. Cuceritorul de astăzi care ar putea înfige steagul în vârful muntelui direct de la bordul unui avion nu ar cunoaște nimic din sudoarea înghețată a predecesorului său de acum

  • Cum ar arată lumea dacă istoria nu ar fi întocmai așa cum o știm? Urmând profețiile calendarului aztec, Quetza, un tânăr isteț crescut de un înțelept în vechiul Mexic se aruncă în vâltoarea aventurii. Luând-o înaintea marilor călători, devine primul bărbat care reușește să unească cele două continente, descoperind o nouă lume: Europa. Quetza constată primitivismul și barbaria întâlnite în calea să: adorarea unui bărbat răstignit cu brutalitate, ruguri pe care sunt arși de vii oameni în fața unei mulțimi însetate de moarte și a unor ambiții nemăsurate pentru bogații

  • Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele care o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare

  • În 2006, John Paulson, managerul unui fond speculativ, a prezis un eveniment pe care puțini îl anticipau: piața ipotecară avea să se prăbușească în scurt timp. Gregory Zuckerman prezintă povestea lui și a altor outsideri – investitori puțin cunoscuți – din lumea investițiilor care îi împărtășeau viziunea sceptică, reușind să obțină în final câștiguri de miliarde de dolari. Scrisă de un triplu câștigător al Premiului Gerald Loeb, cea mai înaltă distincție oferită unui jurnalist în domeniul economic, Cea mai mare afacere din toate timpurile este istoria fascinantă a bulei pieței

  • Zeina a crescut într-o suburbie din Franța, într-o familie musulmană tradițională. Deși inițial a refuzat cu înverșunare, din cauza presiunilor familiei și a violenței soțului, a ajuns să poarte niqab. Ascunzându-și corpul, fața și chiar ochii, a devenit doar o umbră a fetei dinainte, un spectru fără voință, fără demnitate, fără identitate. Teama de lovituri, obsesia dezonoarei și a păcatului o condamnau la tăcere, supunere și izolare de lume. Până într-o zi când, cu ajutorul unei vecine, își găsește în sfârșit curajul de a fugi, expunându-se astfel celor mai groaznice

  • Yu Hua, autorul bestsellerurilor - În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă un roman despre cea mai pură și mai înduioșătoare pietate filială, o meditație în registru când ludic, când poetic despre destin și moarte, un tablou necruțător al Chinei contemporane aflate între comunism și hipercapitalism. Yang Fei, născut într-un tren și crescut de un tată adoptiv sărac, este personajul în jurul căruia se desfășoară această poveste tulburătoare. Ajuns la vârsta de mijloc, viața îi e curmată în mod neașteptat, într-o zi în care încerca să deslușească

  • Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22, de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award. Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare

  • Publicat postum, Tânărul Ioannis (1981) relatează uimitoarea tinereţe a protagonistului din Amanţii din Bizanţ. Hoinar liber de orice îndatoriri, Ioannis porneşte într-un periplu din dorinţa de a-şi potoli setea de cunoaştere. Pe drum, el va fi martorul şi, uneori, actorul invizibil al unor episoade istorice de mare intensitate: luptele politice dintre Biserica orientală şi cea occidentală în preajma încercării de unificare din secolul al XV-lea, epidemia de ciumă şi cruciada încheiată cu înfrângerea creştinilor la Varna, în 1444. Căzut, apoi, în mâinile sultanului Mahomed al II-lea, bărbatul asistă la amplele

  • În noul lui mare roman, Evgheni Vodolazkin rămâne fidel universului său literar, continuându-și într-un mod sclipitor meditația asupra timpului, memoriei și iubirii, și își păstrează capacitatea de a-și surprinde mereu cititorul în alt fel, de aceea am putea afirma că Laur, Aviatorul și Brisbane alcătuiesc o trilogie. La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internațional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg și care cunoaște succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, și astfel Gleb

  • Un artist obsedat de muncă şi punctualitate, care scrie, se plimbă cu bicicleta şi vizionează filme în cinematograful lui improvizat după un program bine stabilit, şi o fetiţă cu picioare subţiri şi genunchi ciolănoşi care îi dă rutina peste cap în fiecare vară. Un bărbat dificil şi plin de idiosincrazii, ca toţi bărbaţii din filmele lui, pentru că el este Ingmar Bergman, cineastul colosal, iar fetiţa e chiar fiica lui, rodul iubirii fulgerătoare dintre Bergman şi Liv Ullmann: actriţă celebră, mamă, iubită, dar niciodată soţie. Traversând crâmpeie din copilăria şi

  • În septembrie 1812, Napoleon intra în Moscova în fruntea Marii Armate. O lună mai târziu, dădea semnalul de întoarcere, după ce rușii își incendiaseră propria capitală. Retragerea trupelor napoleoniene, cu punctul culminant al trecerii Berezinei, va intra în legendă prin suferințele și actele de eroism care au marcat-o. Două sute de ani mai târziu, Sylvain Tesson decide să comemoreze Retragerea din Rusia refăcând traseul ei împreună cu doi prieteni ruși și doi francezi. În motociclete cu ataș Ural de fabricație sovietică, vor străbate cei 4.000 de kilometri dintre Moscova și

  • Poneiul roşu reuneşte patru nuvele scrise de John Steinbeck între 1933 şi 1936. Textele îl au ca protagonist pe Jody Tiflin, un băiat de zece ani, a cărui viaţă la ferma părinţilor săi de la poalele munţilor Gabilan stă sub semnul tensiunii dintre severitatea paternă şi dorinţa de aventură. Jody are parte de o serie de experienţe ce îl pun în contact nemijlocit cu naşterea şi moartea, la care asistă fără să vrea şi care îl marchează. Steinbeck nu se înscrie însă în tradiţia unui roman al formării - oricât

  • Viața noastră depinde astăzi atât de mult de noile tehnologii, încât am ajuns să ne simțim pierduți fără calculator, internet și telefon inteligent. În fiecare zi o nouă invenție vine să ne facă munca mai ușoară, preluând mai ales din efortul mental pe care ar trebui să-l depunem. Care sunt însă efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui mușchi, acesta se atrofiază cu cât este folosit mai puțin. Ne-am obișnuit să căutăm pe Google răspunsul la orice întrebare, să stocăm toate informațiile pe un dispozitiv digital și să efectuăm până și

  • În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternând secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordând de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului. Despre

  • Anul 1883, Islanda. Cu puțin timp înaintea nopții polare, un bărbat, pastorul Baldur Skuggason, este atras ca prin farmec de o vulpe albastră în pustietatea înghețată. Destinul său se va intersecta cu cel al botanistului Friðrik B. Friðjonsson, care se pregătește să înmormânteze o tânără bolnavă de sindromul Down, salvată cu ani în urmă dintr-un naufragiu. Din poveștile aparent disparate ale personajelor se întrupează un roman deopotrivă misterios și poetic, o parabolă despre creație și sacrificiu, un basm întunecat în care umorul și lirismul se împletesc strălucit, confirmând talentul literar

  • Romanul Îmbunătățire a fost elogiat - și pe bună dreptate - pentru căldura umană a poveștilor care îl construiesc, pentru umorul subtil și construcția rafinată. În jurul poveștii de iubire a Reynei, o tânără newyorkeză săracă, care își crește singură băiatul dintr-o relație mai veche, răsar și se ramifică alte istorii de viață, cu personaje dintre cele mai diverse: o mătușă pasionată de lecturi care și-a trăit o parte din viață în Turcia, fiind căsătorită acolo cu un vânzător de covoare, o gașcă de traficanți naivi de țigări din New

  • Isma este în sfârşit liberă. După ce i-a crescut pe fraţii ei mai mici - gemenii Aneeka şi Parvaiz - de la moartea părinţilor, obţine o viză de studii care-i îngăduie să-şi împlinească visul de a-şi pregăti doctoratul în America. Isma pleacă la Amherst College, însă îşi face griji pentru Aneeka, sora ei frumoasă şi încăpăţânată, care a rămas în Londra, şi pentru Parvaiz, care dispare, călcând pe urmele tatălui său jihadist. Bântuit de trecutul tatălui, după ce află că acesta a fost torturat de americani la Bagram, Parvaiz se