Distribuie
În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternând secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordând de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.
Despre Dan Sociu, criticul literar Mihai Iovănel – ne spune că este „un autor mai mobil decât majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică”.
Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a peste 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania. A publicat volumele de poezie – borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic“, Premiul național „Mihai Eminescu“), Fratele păduche (Vinea, 2003), Cântece excesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural/Premiul „Andrei Bodiu”), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sârbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014) și volumul Uau (Polirom, 2019).
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare
Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură

