George Coșbuc, Antologie sanscrită

Să traduci pentru prima oară în românește textele sacre ale literaturii indiene este pentru noi, contemporanii unei lumi cucerite la distanță printr-un click pe tasta calculatorului, un gest asemănător unei expediții clasice pe Himalaya. O cățărare pas cu pas, fiecare colț de stâncă fiind câștigat cu efort, multă determinare și mult talent totodată. Talentul de a pune piciorul pe teren ferm. Cuceritorul de astăzi care ar putea înfige steagul în vârful muntelui direct de la bordul unui avion nu ar cunoaște nimic din sudoarea înghețată a predecesorului său de acum 130 de ani.

Eminescu a fost, e lucru dovedit, primul cuceritor al Himalayei literare. A tradus Imnul Creațiunii și l-a integrat în opera sa, confruntând textul original din sanscrită cu câteva variante germane. A tradus din sanscrită și Gramatica sanscrită mică a lui Franz Bopp, între anii 1884-1886, iar cele trei Caiete de la BCU Iași, care conțineau traducerea gramaticii, au fost deschise, după 100 de ani, de „sora sa mai mare”, Amita Bhose, cu doctorat în Eminescu și exegetă a operei eminesciene.

Pe urmele lui a urcat, mai puțin pregătit în domeniul filozofiei indiene, dar cu entuziasm, George Coșbuc. Datorită lui avem primele traduceri în limba română ale unor fragmente reprezentative din Mahabharata, Ramayana, Rig Veda, precum și maxime, proverbe și poezii lirice, reunite sub titlul – Antologie sanscrită cât și a Sakuntalei – opera lui Kalidasa. Traducerile le-a făcut nu din sanscrită, el nefiind cunoscător al limbii zeilor, așa cum e supranumită sanscrita, ci din germană.

În 1893 își exprimă dorința publicării acestei Antologii în care includea și Sakuntala, într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu. E mâhnit că editorul nu e interesat. Proiectul era mai amplu și pare că parte din traduceri s-au pierdut, astfel că Antologia publicată în 1897 conține, în afara fragmentului Potopul, numai traducerile publicate în „Vatra” (1894) și „Convorbiri literare” (1896). De ce se aplecase însă Coșbuc asupra literaturii orientale? S. E. Demetrian, cel care semnează Cuvântul înainte al reeditării Antologiei sanscrite din 1966 – notează: „Pentru mitologie, folclor și filologie, George Coșbuc avusese întotdeauna un interes viu. Teoriile mitologice pe care le accepta despre unitatea fundamentală a folclorului indo-european l-au făcut să fie și un cercetător al folclorului oriental. Teoriile de gramatică comparativă care dovedeau originea comună a limbilor europene și sanscritice l-au determinat și mai mult să-și adâncească cunoștințele în domeniul culturii orientale (…) Exemple de poeți, scriitori și de filologi contemporani care scriseseră despre cultura orientală îi erau, așadar, cunoscute; în plus, exista și o bibliografie importantă de istorii ale literaturii și culturii indiene, care i-ar fi putut sugera ideea unei antologii”.

Mai multe despre carte AICI.