Casa secretă – Edgar Wallace

După citirea primelor rânduri din această carte, am fost copleşit de o stranie şi plăcută stare, parcă mă aflam într-o sală de cinema, iar filmul rula doar pentru mine, un film poliţist, a cărui acţiune se desfăşura într-o „… noapte groaznică; nu bătea nici vântul şi nici nu ploua cu găleata, dar întregul oraş era acoperit de o ceaţă deasă, ca o arăboaică învăluită până la ochi” … „Oamenii păreau nişte fantome, care se strecurau printr-o lume străină şi necunoscută. Vălul de ceaţă se risipea o clipă, apoi cădea din nou, încă şi mai des.”

Într-un oraş ca Londra, acoperit de ceaţă, ploaie şi o stranie atmosferă, izvorâtă din necunoscut, acţiunea romanului este directă şi plină de personaje misterioase, care formează o societate ce se vrea aristocrată şi onorantă, personaje ce însă nu sunt ceea ce par a fi, ele fiind călăuzite de dorinţe deloc onorabile, fiind pline de vicii, dispuse să facă orice, chiar şi crime, pentru a-şi ascunde anumite secrete ale trecutului sau pentru a-şi ascunde adevăratele scopuri şi ţeluri.

Autorul romanului, Edgar Wallace, subliniază din primele pagini esenţa acestor dorinţe ascunse, realizabile cu orice preţ, prin spusele unuia din cei ce formează această societate plină de secrete, Poltavo: „Mi-ar plăcea să duc o viaţă pe picior mare…”

„Casa secretă” este o casă construită într-o vale, „Valea asasinilor”, care are acest renume sumbru datorită trecutului său; în ea, cu ani în urmă, se petrecuse o crimă oribilă, iar în prezent, datorită noului proprietar, era învăluită în mister.

Secretul casei este o inginerie bazată pe o serie de „ascensoare, orânduite şi aşezate sistematic”, ce permite schimbarea camerei de lucru a principalului personaj negativ – Farrington, cel care este şi principalul artizan al întregii intrigi a romanului.

În timpul lecturii, am realizat subtilitatea prin care Edgar Wallace face o paralelă între casa secretă, plină de secrete, şi o societate secretă plină de personaje misterioase, o societate al cărui principal dirijor își poate schimba poziţia socială și chiar identitatea sa și a celorlalţi asociaţi, pe același principiu de funcţionare al ascensoarelor, care îi modifică poziţia camerei de lucru în casa secretă, creând astfel confuzie, panică şi mister, reuşind să se folosească de anumite personaje ca pârghii în obţinerea de foloase personale şi în atingerea unor scopuri întunecate, care culminează cu crima.

În tot acest angrenaj, pus la punct ca o abilă escrocherie presărată de crime, apare comisarul T.B. Smith, alături de inspectorul Ela, doi reprezentanţi ai faimosului Scotland Yard, care salvează situaţia şi onoarea instituţiei, rezolvând cazul, deconspirând întreaga escrocherie şi pe cei vinovaţi, în frunte cu artizanul întregului angrenaj, dezvăluind secretele din casa secretă, precum şi cele ale societăţii secrete în mijlocul căreia s-a desfăşurat întreaga acţiune a romanului, sfârşitul culminând cu pedepsirea tuturor celor vinovaţi cu aceeaşi monedă, moartea.

Citind această carte, am trăit cu adevărat şi pe deplin senzaţia vizionării unui bun film poliţist.

Încă o dată, Edgar Wallace, prin „Casa secretă”, te teleportează în timpul lecturii într-o sală de cinema, stârnindu-ţi la maximum imaginaţia, vizionarea filmului încetând doar odată cu citirea ultimului cuvânt din cartea ce poate fi cu uşurinţă scenariu de film poliţist. De ce nu ar fi aşa?! Doar după cărţile scrise de Edgar Wallace s-au făcut peste 160 de filme!

THE END!

T. Vasile