Acasă Coordonare și îndrumare metodică Zi Metodică la Biblioteca publică Plugari

Zi Metodică la Biblioteca publică Plugari

213
0

Tema: Legislația care privește activitatea bibliotecilor publice și a bibliotecarilor

Scopul: Conform Legii bibliotecilor nr. 334/31 mai 2002, biblioteca este instituţia, compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuţii principale sunt: constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat public-privat; în cadrul societăţii informaţiei biblioteca are rol de importanţă strategică

 Locația: Biblioteca publică comunală din Plugari

Data: 29.03.2018

Participanți: 7 (3 bibliotecari din bibliotecile publice comunale – Șipote, Plugari, Andrieșeni – și 4 membri ai Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași).

Concluzii:

Ziua Metodică din 29.03.2018, s-a desfășurat în climatul profesional de calitate cu care ne-am obișnuit încă de la începutul activității comisiei. Tema abordată a fost primită cu interes de participanți care s-au implicat nu doar profesional, ci și emoțional. Colegul nostru Bogdan Durac, jurist în cadrul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, a răspuns cu promptitudine întrebărilor venite din partea colegelelor de la bibliotecile publice comunale, încercând să lămurească anumite aspecte legate de legislația care stă la baza funcționării instituției în care își desfășoară activitatea.

Schimbul de informații și cunoștințe a fost generos și benefic de ambele părți. Fiecare dintre noi a avut de învățat câte ceva de la ceilalți colegi și a plecat mai bogat în cunoștințe și informații decât atunci când a trecut pragul bibliotecii gazdă din Plugari.

Mulțumim doamnei bibliotecare Verstiuc Mihaela Irina pentru ospitalitate, implicare și pasiunea de care dă dovadă în desfășurarea meseriei de bibliotecar, în pofida greutăților pe care le întâmpină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here