Tema I: Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii (propusă de colegul Dorin Cozan de la Biblioteca Publică Cotnari)
Tema II: Eurodesk în 2021
- Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii – Dorin Cozan
- Eurodesk în 2021 – Aurica Dvoracic, Coordonator CCIM și Multiplicator Eurodesk
- Eveniment Eurodesk: “Din nou la drum chiar și … în pandemie!”– organizat de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” în parteneriat cu Biblioteca Publică Cotnari.
Ziua Metodică din 26.08.2021, s-a desfășurat în același climat profesional de calitate cu care ne-am obișnuit încă de la începutul activității comisiei. Temele abordate au fost primite cu interes de participanți care s-au implicat nu doar profesional, ci și emoțional.
Discuțiile profesionale s-au desfășurat într-o atmosferă de încredere și profesionalism în spațiul nou alocat bibliotecii publice din Cotnari.
Aurica Dvoracic le-a reamintit colegilor și celor 15 invitați din Comuna Cotnari – reprezentante a Primăriei Cotnari, a Grădiniței și a Școlii din comună, faptul că din mai 2018 biblioteca județeană a devenit oficial Multiplicator Eurodesk și în felul acesta informația europeană pertinentă ajunge și mai rapid la beneficiarii săi. Mai mult, Tema II: Eurodesk 2021 oferă informații punctuale despre rețeaua de informare europeană pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii, Eurodesk, contribuind în același timp la întărirea parteneriatului bibliotecă publică – școală – autoritate din comunitate și constituindu-se într-o bază pentru viitoare proiecte de mobilitate ERASMUS+ .
Anul 2021 aduce multe noutăți în ceea ce privește nu doar programul ERASMUS+ ci și celelalte programe europene de finanțare pentru tineri și pentru lucrătorii de tineret, noutăți care au fost prezentate în cadrul evenimentului special: “Din nou la drum chiar și … în pandemie!” Entuziasmul participanților exprimat în sesiunea de întrebări și răspunsuri, dorința de implicare în proiecte de participare ne-a confirmat necesitatea informării și diseminării acestor informații importante pentru viitorul tinerilor.
Le mulțumim și noi pentru disponibilitate și receptivitate! Nu în ultimul rând, mulțumim domnului primar Crețu Vasile atât pentru grija permanentă față de bibliotecă, cât și pentru prezența sa în mijlocul nostru și interesul față de activitățile noastre!
Aurica Dvoracic mulțumește colegelor Gabriela Maftei și colegilor Bogdan-Theodor Durac și Dorin Cozan pentru ajutor în montarea echipamentului electronic, pentru fotografiile realizate pe parcursul întâlnirii. Lucrul în echipă nu este doar o sintagmă pentru membrii Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică a Bibliotecii Județene “Gh. Asachi” Iași și colegii din bibliotecile comunale.
Schimbul de informații și cunoștințe a fost generos și benefic de ambele părți. Fiecare dintre noi a avut de învățat câte ceva de la ceilalți colegi și a plecat mai bogat în cunoștințe și informații decât atunci când a trecut pragul bibliotecii gazdă din Cotnari. Fotografiile realizate ilustrează din plin încă una dintre cele mai reușite Zile metodice în care triunghiul de aur, bibliotecă publică – școală – autoritate și-a arătat roadele benefice.