Distribuie
Tema I: Biblioteca publică și accesarea programelor cu finanțare europeană
Tema II: Eurodesk: Cine? Ce? De ce? Pentru ce?
- Biblioteca publică și accesarea programelor cu finanțare europeană
- Eurodesk: Cine? Ce? De ce? Pentru ce?
- Eveniment Eurodesk: “Time to Move … explorând Planeta Albastră!” – organizat de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” în parteneriat cu Biblioteca publică Hârlău și Colegiul Național “Ștefan Cel Mare” Hârlău.
Ziua Metodică din 10.10.2019, s-a desfășurat în același climat profesional de calitate cu care ne-am obișnuit încă de la începutul activității comisiei.
Temele abordate au fost primite cu interes de participanți care s-au implicat nu doar profesional, ci și emoțional.
Discuțiile profesionale s-au desfășurat într-o atmosferă de încredere, profesionalism și căldură umană, în spațiul modern al bibliotecii publice din Hârlău, spațiu conform standardelor europene.
Tema I Aurica Dvoracic a tratat-o printr-o sesiune de întrebări și răspunsuri. A fost adresată o singură întrebare de către Ciubotaru Dana de la Târgu Frumos, cităm: „O organizație fără personalitate juridică poate depune un proiect într-un program cu finanțare europeană?” I s-a dat următorul răspuns: pentru a primi finanțare europeană o organizație trebuie să aibă personalitate juridică.
În calitate de coordonatoare a comisiei, Aurica Dvoracic le-a amintit colegilor că în anul 2020, Biblioteca județeană “Gh. Asachi” împlinește 100 de ani, ceea ce va însemna elaborarea unor publicații în care ar fi bine să-și aibă locul cuvenit și bibliotecile municipale, orășenești și comunale care împlinesc această vârstă, ceea ce presupune realizarea de către fiecare bibliotecar comunal a unei fișe a bibliotecii și trimiterea acesteia către coordonatorul comisiei. O altă chestiune importantă este elaborarea de către colegii din bibliotecile comunale a unor articole despre activitățile pe care le desfășoară atât pentru Revista bibliotecii județene Asachiana cât și pentru Revista de Biblioteconomie și Știința Informării, elaborată de Biblioteca Națională, la rugămintea expresă a redactorului șef a acesteia din urmă, doamna Anca Moraru.
De asemenea, Aurica Dvoracic le-a adus la cunoștință faptul că din mai 2018, biblioteca județeană a devenit oficial Multiplicator Eurodesk și în felul acesta informația europeană pertinentă ajunge și mai rapid la beneficiarii săi. Mai mult, Tema II: Eurodesk: Cine? Ce ? De ce ? Pentru ce ? oferă informații punctuale despre rețeaua de informare europeană pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii, Eurodesk, contribuind în același timp la întărirea parteneriatului bibliotecă publică comunală – școală din comunitate și constituindu-se într-o bază pentru viitoare proiecte de mobilitate ERASMUS+ ! Colega noastră de la biblioteca-gazdă, doamna Iuliana Voicu, a primit un material de sinteză (3 foi) despre ce este Eurodesk, programele de mobilitate europene etc. în timp util, pe baza căruia a încheiat parteneriatul cu Colegiul Național “Ștefan Cel Mare” – al cărui reprezentant – domnul profesor Corneliu Munteanu-, s-a implicat în activitatea de antrenare a copiilor, exprimându-și și dorința de a se implica efectiv și în proiectele de mobilitate. Îi mulțumim și noi pentru disponibilitate și receptivitate ! După prezentarea Eurodesk, Campaniei Time to Move, a urmat Concursul Campaniei Time to Move de design al tricoului oficial al Campaniei Time to Move 2020 al cărui Premiu I le va da șansa câștigătorilor de a călători prin Europa cu trenul! Tinerii s-au constituit in 6 grupe și 4 dintre acestea au fost câștigătoare primind premii și o mențiune, în rucsacuri, pixuri, suporturi card pentru telefon, materiale promoționale! Un alt rol al bibliotecii publice, acela de stimulator al mobilităților europene și internaționale, s-a relevat din plin prin organizarea acestui eveniment de informare europeană Time to Move … explorând Planeta Albastră!
Schimbul de informații și cunoștințe a fost generos și benefic de ambele părți. Fiecare dintre noi a avut de învățat câte ceva de la ceilalți colegi și a plecat mai bogat în cunoștințe și informații decât atunci când a trecut pragul bibliotecii gazdă și a Colegiului Național “Ștefan Cel Mare” din Hârlău. Fotografiile realizate de către colegul nostru din Belcești, Corneliu Popescu și colega noastră Roxana Cozmiuc – cărora le mulțumim – ilustrează din plin încă una dintre cele mai reușite Zile metodice în care triunghiul de aur, bibliotecă publică – școală – autoritate și-a arătat roadele benefice în ton cu anotimpul pe care îl trăim.
Articole similare
Ziua metodică din 24 noiembrie 2022 s-a desfășurat în spațiul nou al bibliotecii din comuna Ceplenița, unde au participat reprezentanții bibliotecilor din localitățile Belcești, Ceplenița, Cotnari, Cucuteni, Deleni, Erbiceni, Hârlău și membrii Comisiei de coordonare și îndrumare metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași. S-au alăturat discuției primarul comunei și directorul școlii din Ceplenița. Bibliotecarii participanți au avut ocazia de a vedea în premieră noua bibliotecă publică a comunei Ceplenița, mutată în acest spațiu de cca o lună. Biblioteca are în jur de 9600 de volume, Centru internet cu
Marți, 19 octombrie 2021, în cadrul Campaniei Time to Move, a avut loc întâlnirea online cu tinerii elevi ai claselor a IX-a D, a X-a D1 și a X-a D2 de la Liceul Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos, Județul Iași în care participanții și-au exprimat viziunea europeană prin desenarea hărții geografice a Europei fără ajutorul tehnologiei iar multiplicatorul Eurodesk le-a stat la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor tinerilor acolo unde acestea au existat! Desigur, începutul întâlnirii a fost marcat, cum era și firesc, de prezentarea rețelei Eurodesk România, rețeaua
Tema I: Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii Tema II: Eurodesk în 2021 Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii – Marcela-Vasilica Olaru, Maria Zamfirache, Ramona-Mihaela Aniței, Mirela Nechifor, Cristina Raveica, Anton Constantin Eurodesk în 2021 – Aurica Dvoracic, Coordonator CCIM și Multiplicator Eurodesk Eveniment Eurodesk: “Veste bună pentru Tine doar de la Eurodesk vine!”– Aurica Dvoracic, Multiplicator Eurodesk Ziua Metodică din 16.09.2021 a început cu două surprize plăcute : am fost așteptați și conduși în noul sediu al bibliotecii comunale de către doamna Primar a Comunei Mironeasa, Elena Curcudel,

