Joi, 20 februarie 2020, pe parcursul a circa 2 ore, tinerii din Școlile gimnaziale Șipote, Iazu Nou, Chișcăreni și Hălceni vor desfășura activități interactive de cunoaștere a istoricului Eurodesk, marcând astfel 30 de ani de activitate a rețelei de informare europeană pentru tineri, Eurodesk, și continuând cu Portalul European pentru Tineret de unde vor afla informații de interes pentru toate aspectele vieții lor.
Prin Descoperă Europa (DiscoverEU), unul dintre programele europene cu un mare impact asupra tinerilor, vor afla că au posibilitatea de a cunoaște cultura și civilizația țărilor europene, participând la Concursul de tricouri Time to Move! Corpul European de Solidaritate, cu ajutorul lui Alex și Ștef, eroii celor cinci filme, care îi invită pe tineri să conceapă proiecte de solidaritate cu finanțare europeană asigurată, învățându-i cum să fie de folos comunității în care trăiesc.
Articole similare
Ziua metodică din 24 noiembrie 2022 s-a desfășurat în spațiul nou al bibliotecii din comuna Ceplenița, unde au participat reprezentanții bibliotecilor din localitățile Belcești, Ceplenița, Cotnari, Cucuteni, Deleni, Erbiceni, Hârlău și membrii Comisiei de coordonare și îndrumare metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași. S-au alăturat discuției primarul comunei și directorul școlii din Ceplenița. Bibliotecarii participanți au avut ocazia de a vedea în premieră noua bibliotecă publică a comunei Ceplenița, mutată în acest spațiu de cca o lună. Biblioteca are în jur de 9600 de volume, Centru internet cu
Marți, 19 octombrie 2021, în cadrul Campaniei Time to Move, a avut loc întâlnirea online cu tinerii elevi ai claselor a IX-a D, a X-a D1 și a X-a D2 de la Liceul Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos, Județul Iași în care participanții și-au exprimat viziunea europeană prin desenarea hărții geografice a Europei fără ajutorul tehnologiei iar multiplicatorul Eurodesk le-a stat la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor tinerilor acolo unde acestea au existat! Desigur, începutul întâlnirii a fost marcat, cum era și firesc, de prezentarea rețelei Eurodesk România, rețeaua
Tema I: Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii Tema II: Eurodesk în 2021 Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii – Marcela-Vasilica Olaru, Maria Zamfirache, Ramona-Mihaela Aniței, Mirela Nechifor, Cristina Raveica, Anton Constantin Eurodesk în 2021 – Aurica Dvoracic, Coordonator CCIM și Multiplicator Eurodesk Eveniment Eurodesk: “Veste bună pentru Tine doar de la Eurodesk vine!”– Aurica Dvoracic, Multiplicator Eurodesk Ziua Metodică din 16.09.2021 a început cu două surprize plăcute : am fost așteptați și conduși în noul sediu al bibliotecii comunale de către doamna Primar a Comunei Mironeasa, Elena Curcudel,


