Autor: Categorii: Coordonare și îndrumare metodicăUltima actualizare: 19 octombrie 2015Timp citire: 2,3 min

Distribuie

Tema: Biblioteca publică și conceptul de spațiu

Scopul: Conștientizarea multiplelor roluri ale bibliotecii publice în comunitate

Locația: Biblioteca publică din Belcești

Data: 15.10.2015

Participanți: 13 persoane ( 8 bibliotecari din bibliotecile publice orășenești și comunale – Belcești, Ceplenița, Cotnari, Deleni, Erbiceni, Scobinți și Hârlău – și 5 membri ai Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași).

Documentație:

Au fost expediate și s-a confirmat primirea, de către cele 8 biblioteci, a următoarelor documente:

  • Planul de activitate pentru zilele metodice în perioada octombrie – decembrie 2015;
  • Programarea zilelor metodice pe zone în perioada octombrie – decembrie 2015;
  • Anexa 2 (REGULAMENT din 21 iulie 2010 privind evaluarea performanţelor profesionale individuale, promovarea şi avansarea personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi din cadrul unităţilor care funcţionează în subordinea ori în coordonarea acestuia din H.G. 763/2010). Criterii generale de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului contractual care ocupă funcţii de execuţie;
  • Anexa Nr. 2b:FIŞĂ DE EVALUARE a performanţelor profesionale individuale ale persoanelor care ocupă funcţii contractuale de execuţie;
  • Calendarul deplasărilor Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică;
  • Planul Zilei metodice din 15.10.2015.

Prezentări individuale:

Biblioteca publică Hârlău ieri și azi: recondiționarea interioară și exterioară a sediului prin atragere de fonduri – Iuliana Voicu și Maria Cuciureanu, Biblioteca Orășenească Hârlău

Clubul de șah „Regina” – Dorin Cazan, Biblioteca publică Cotnari

Strategia de dezvoltare socio-economică a județului Iași pentru perioada 2014 – 2020 – Aurica Dvoracic, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași

Rolul voluntariatului în bibliotecile publice – o abordare pragmatic – Mihaela Morariu, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași

Comunitatea noastră – Teritoriu de co-responsabilitate – Aurica Dvoracic, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași

„Amenajarea ambientului de bibliotecă” – Bogdan-Nicolae Ghiurco, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași

Probleme ridicate, parțial soluționate și în curs de soluționare:

  1. Identificarea programelor de finanțare referitoare la dotarea bibliotecilor publice. http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/PNDR-2014-2020-versiunea-aprobata-26-mai-2015.pdf și

http://www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020.html

  1. Acordarea unui spor de 25 % pentru postul de Responsabil de bibliotecă și conținutul Ordonanței de urgență care prevede creșterea salarială de 12% în 2015. Va primi clarificările solicitate pentru prima problemă până în data de 23.10.2015.

http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_27_2015_completarea_OUG_83_2014_salarizarea_personalului_platit_fonduri_publice_anul_2015_alte_masuri_domeniul_cheltuielilor_publice.php

  1. Problema cu rețeaua Internet (timpi mari de așteptare). Specialistul nostru i-a recomandat abonament separat de Primărie.

Recomandări:

  • Până la 1.12.2015, fiecare bibliotecar participant la ziua metodică să-și actualizeze prezentarea bibliotecii care apare pe web site-ul bjiasi.ro

Completarea formularului CULT.1 până la 10.01.2016 și expedierea acestuia pe e-mailul metodic@bjiasi.ro .

Articole similare

  • Ziua metodică din 24 noiembrie 2022 s-a desfășurat în spațiul nou al bibliotecii din comuna Ceplenița, unde au participat reprezentanții bibliotecilor din localitățile Belcești, Ceplenița, Cotnari, Cucuteni, Deleni, Erbiceni, Hârlău și membrii Comisiei de coordonare și îndrumare metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași. S-au alăturat discuției primarul comunei și directorul școlii din Ceplenița. Bibliotecarii participanți au avut ocazia de a vedea în premieră noua bibliotecă publică a comunei Ceplenița, mutată în acest spațiu de cca o lună. Biblioteca are în jur de 9600 de volume, Centru internet cu

  • Marți, 19 octombrie 2021, în cadrul Campaniei Time to Move, a avut loc întâlnirea online cu tinerii elevi ai claselor a IX-a D, a X-a D1 și a X-a D2 de la Liceul Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos, Județul Iași în care participanții și-au exprimat viziunea europeană prin desenarea hărții geografice a Europei fără ajutorul tehnologiei iar multiplicatorul Eurodesk le-a stat la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor tinerilor acolo unde acestea au existat! Desigur, începutul întâlnirii a fost marcat, cum era și firesc, de prezentarea rețelei Eurodesk România, rețeaua

  • Tema I: Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii Tema II: Eurodesk în 2021 Identitatea bibliotecii. Identificarea și valorificarea resurselor proprii – Marcela-Vasilica Olaru, Maria Zamfirache, Ramona-Mihaela Aniței, Mirela Nechifor, Cristina Raveica, Anton Constantin Eurodesk în 2021 – Aurica Dvoracic, Coordonator CCIM și Multiplicator Eurodesk  Eveniment Eurodesk: “Veste bună pentru Tine doar de la Eurodesk vine!”– Aurica Dvoracic, Multiplicator Eurodesk Ziua Metodică din 16.09.2021 a început cu două surprize plăcute : am fost așteptați și conduși în noul sediu al bibliotecii comunale de către doamna Primar a Comunei Mironeasa, Elena Curcudel,