Cartea lunii FEBRUARIE din colecțiile speciale
Autor: Categorii: Cartea lunii din colecțiile specialeUltima actualizare: 26 februarie 2024Timp citire: 3,1 min

Distribuie

Pentru luna februarie am avut în vedere volumul următor prezent în format pdf. pe lista Bibliotecii virtuale de carte veche și rară din Pagina cititorului, PRESCURTARE A ISTORII UNIVERSALE, Tomul 4, București, 1827, în limba română, cu caractere chirilice. În listă găsim și volumele I și III, iar în rafturile bibliotecii se află toate cele 4 volume ale ediției ce se constituie într-o istorie universală, o traducere  a unui manual fracez, pe o filieră greacă.

Astfel egumenul Mănăstirii Sf. Ioan din Bucureşti, ieromonahul Grigorie,  traduce în română  din greacă Prescurtarea istoriei universale, lucrare apărută, în limba greacă, în 3 volume, la Viena, în 1812; ediţia vieneză era, la rândul ei, o traducere, a lui Atanasie Staghiritul, din opera unui scriitor francez, Louis Domairon (1745‑1807), Les rudiments de l’histoire ou idée générale et précis des peuples les plus célèbres, tant anciens que modernes, apărută la Paris, în 1801, în 4 volume

Însemnările paginii de titlu, pe lângă specificul epocii,  ne aduc date lămuritoare privind conținutul și contextul în care apare traducerea românească:

Prescurtarea/ istorii universale/ tălmăcită după cea eliniească în limba noastră/ românească şi închinată la iubitorul de neam/ marele dvornic şi vistier al Principatului/ Valahii/ domn(ul) Mihail Dimitrie Ghica/ cu a căruia osârdie şi cheltuială s‑au tipărit/ spre trebuinţa şcoalelor noastre şi obştescul folos al neamului românesc/ de cuviosul egumen al Mănăstirii/ Sfântului Ioann din Bucureşti/ kir Grigorie.

Anul apariție 1827, dedicație adresată domnului Mihail Dimitrie Ghica, primul domnitor pământea din Țara Românească  după epoca fanariotă și subtitlul spre trebuinţa şcoalelor noastre şi obştescul folos al neamului românesc  ne permit să înțelegem contextul cultural al cărții.

Se precizează că se face spre trebuința școalelor, deci suntem în prezența unui manual, o istorie universală în circulație în limba română, aproape sincron cu cele din Franța, autor Louis Domairon istoric, profesor și inspector școlar, și cele destinate lumii grecești prin tipărirea la Viena, în 1812, în traducerea lui Atanasie Staghiritul. Sublinierea spre obştescul folos al neamului românesc, ne face să înțelegem și care era programul politic al noului domn, care revitalizează Școala de la Sf. Sava, din centrul Bucureștiului, într-un spirit nou, prin introducerea limbii romăne în locul celei grecești.

Tomul 4 conţine 267 pp. şi începe cu prezentarea istoriei britanicilor, a scoţienilor, irlandezilor, portughezilor; ni se oferă informaţii despre Neapole, Sicilia, Malta, Toscana, Veneţia, Mediolan (Milano), Genova, Corsica, Sardinia, Elveţia, Geneva, Boemia, Prusia, Ungaria, Polonia, Danemarca (numită Dania), Rusia, Turcia, ţările Asiei (Mongolia, China), Africa, America, Dachia, istoria avarilor, bulgarilor și sârbilor.

Cartea se mai regăsește în Iași în colecțiiel Bibliotecii Academiei Române și cele ale  Bibliotecii Universitare Mihail Eminesu. Exemplarele prezente în colecțiile Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” sunt înregistrate în Patrimoniul Național Mobil, la categoria Fond.

 

Bibliografie

Kara, Manuscrise și cărți rare existente în colecțiile Bibliotecii „Gh. Asachi”. Catalog, fasc. 1, Iași, 1972, 48 pp.; fasc. II, Iași, 1974, 68 pp.; fasc. 3, Iași, 1982, 64 pp.; Cătălin Bordeianu, Luana Troia, Carte veche în colecțiile Bibliotecii Județene „Gh. Asachiˮ din Iași (sec. XVI, XVII, XVIII), Iași, Editura Vasiliana’ 98, 2008.

https://catalogue.bnf.fr/ark:/12148/cb32036793g

https://bjiasi.ro/editura/carte-romaneasca-de-patrimoniu-in-colectiile-bibliotecii-judetene-gh-asachi-iasi-iulian-marcel-ciubotaru/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bunuri_mobile_din_domeniul_carte_veche_%C8%99i_manuscris_clasate_%C3%AEn_patrimoniul_cultural_na%C8%9Bional_al_Rom%C3%A2niei_aflate_%C3%AEn_jude%C8%9Bul_Ia%C8%99i

Articole similare

  • De Columna Traiani Syntagma Fabretti, Raphael, Roma 1683 O carte în limba latină, cu câteva pasaje și sintagme scrise cu caractere grecești,  apărută în 1683, la Roma, De Columna Traiani Syntagma Despre Columna lui Traian , cu un  titlu cu o rezonanță specială pentru istoria poporului român, realizarea antică, încă existentă, fiind, prin numeroasele basoreliefuri,  o mărturie a etnogenezei  realizată în urma războaielor romano-dacice. Un autor  italian puțin cunoscut în referințele din cultura română , Raphael Fabretti (1618-1700), dar recunoscut în spațiul occidental ca fiind unul dintre primii specialiști în

  • Caius Iulius Caesar  Commentarii de bello gallico  O carte în limba latină , dar cu  titlu și  autor cu rezonanță și în prezent, legendarul general, împărat neîncoronat și dictator  roman CEZAR,    Caesar, Caius Iulius (100-44 î.Hr.) și  Commentarii de bello gallico, Comentari despre războiul cu galli, o carte care conține rapoartele militare pe care le trimitea la Roma, Senatului, din postura de general al uneia dintre armatele imperiului. Rezonanța deosebită a cărți este dată și de faptul că  stilul administrativ și cazon al scrierii, clar și un vocabular de bază,

  • Seneca, Lucius Annaeus Suasoriae, Controversiae cum declamationum excerptis O carte în limba latină, a cărui titlu  Controversiae cum declamationum excerptis. se traduce în limba română, Persuasiuni, Controverse cu fragmente de declamații, cu un autor antic , SENECA, Lucius Annaeus, rămas în istoria omenirii ca principalul exponent al STOICISMULUI , curent filozofic în Grecia și Roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate și tărie încercărilor vieții, dar și ca profesor al viitorului împărat roman