• La data de 26 ianuarie 2026 a avut loc cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului LibHub 2.0, având ca temă „Protejarea persoanelor vulnerabile pe rețelele sociale”, proiect implementat de Asociația „Comunitățile Viitorului”. Cel de-al doilea atelier, cu tema „Constituirea unei identități digitale sănătoase”, s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația ICAR și a reunit participanți de toate vârstele. Activitatea a implicat refugiați din Ucraina interesați de consolidarea siguranței în mediul online, precum și studenți de origine siriană ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași. #Comunitate #Impreuna #comunitatiputernice #bibliotecideschise #împreunăputem

  • 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment sărbătorit și la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, prin expoziția ce așteaptă s-o răsfoiți. Unirea este o pagină despre curaj, unitate și viziune ce ne va inspira mereu. Nu uitați: „România s-a născut și crescut la Iași!”.

  • Pe 24 ianuarie are loc dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor și al Munteniei, pe lângă Moldova. Se realiza, astfel, pentru prima dată unirea celor două Principate române, care vor deveni România. Compartimentul Împrumut Carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” marchează acest moment istoric printr-o expoziție de carte, dedicată acestui eveniment. Este un moment de bucurie în istoria noastră! Vă invităm la sediul bibliotecii să împrumutați din cărțile propuse!

  • „Întâlnirile mele cu mine se produc atunci când scriu poezie. Iar când se încheagă. mă duc și citesc un poem al vreunui mare poet și îmi dau seama că suntem fără istov, ucenicind la curtea clasicilor, învățând. ”   Scriitorul Horia Zilieru (pseudonimul lui Gheorghe Iancu, 21 mai 1933, comuna Racovița, ju. Argeș -31 decembrie 2025, Iași) poet, ziarist, bibliotecar. După absolvirea facultăţii, a debutat ca ziarist la „Flacăra Iaşului” între anii 1955-1957, bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” în perioada 1957-1959, redactor, ulterior secretar general de redacţie la

  • Vineri, 23 ianuarie 2026, de la orele 09.00 și 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura două noi activități, dedicate copiilor – Povești despre familie, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. Elevii claselor primare, coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici vor asculta povești în lectura doamnei Sorina Toplicenu de la departamentul Pro Vita, iar prin discuții, întrebări și răspunsuri vor

  • Joi, 29 ianuarie 2026 la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară  activitatea: Socializarea și Lectura în proiectul ediției a IX-a: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! În acest demers educațional terapeutic ne-am propus să avem un moment de interacțiune, socializare și schimb de experiențe de viață în echilibru cu teatrul, jocul, muzica și lectura propusă de voluntarii și partenerii proiectului. Înconjurați de energia, vitalitatea și afecțiunea tinerilor voluntari, adulții și vârstnicii se vor simți mai puțin singuri și izolați, mai puțin marginalizați și neglijați

  • Marţi, 20 ianuarie 2026,  Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului  Ateliere de lectură pentru adolescenți, de această dată cu titlul „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi au făcut cunoștință cu povestirile istorice si frumoase legende despre eroi.

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE - LIBERTATE” (VAL), vineri, 23 ianuarie 2026 – ora 10.30. Sesiunea de informare preventivă se va derula pentru elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași coordonată de director, prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan și director adj., prof. ing. Petronela Gabriela Simion. Aceasta va fi susținută de către partenerii implicați în proiect alături de reprezentantul Bibliotecii Județene Iași. Proiectul educațional-informațional, având ca public țintă elevii cu vârsta între 14-18 ani din liceele de

  • Marţi, 20 ianuarie 2026, de la ora 13.00, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului  Ateliere de lectură pentru adolescenți – „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi, vor face cunoștință cu povestirile care scot în evidență eroii istoriei noastre,

  • În 16 ianuarie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a derulat o întâlnire educațională sub egida: Zilei Culturii Naționale și împlinirii celor 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu în proiectul bibliotecii: Drumurile Educației cu Veselica în parteneriat cu Teatrul Interactiv VESELICA Iași și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Structura Școala Primară „Mihai Kogălniceanu” Iași. Activitatea s-a desfășurat la clasa pregătitoare coordonată de prof. Diana Savu de la  Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Structura Școala Primară „Mihai Kogălniceanu” Iași. Ce este cultura...pe înțelesul copiilor? atunci când desenezi, când dansezi,

  • Joi, 15 ianuarie, la Filiala „Mihail Sadoveanu” l-am omagiat pe Mihai Eminescu, poetul care a dăruit limbii române profunzime , muzicalitate și nemurire . Utilizatorii au putut viziona  filmul Eminescu - documentar în limba română realizat de Moldova-Film 1991 și expoziția  Luceafărul cuvântului românesc - Mihai Eminescu. Acest documentar prezintă viața, activitatea și moștenirea lăsată de marele poet, cititorilor de toate vârstele. Prin versurile sale , Eminescu a transformat cuvântul într-un spațiu al visării, al dorului și al căutării de absolut, devenind vocea cea mai limpede a sufletului românesc. Film

  • Joi 15 ianuarie 2026, cu ocazia Zilei Culturii Române,  filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”  a organizat o activitate culturală dedicată promovării valorilor literare și culturale românești. Evenimentul a inclus o expoziție de carte și, deasemeni, utilizatorii bibliotecii au putut viziona documentarul  „Eminescu, înainte de legendă - drumul unui geniu înfometat, de la Ipotești”, aducând astfel un omagiu poetului național Mihai Eminescu și contribuind la consolidarea identității culturale în rândul comunității.

  • Joi 15 ianuarie 2026 am sărbătorit la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, Ziua Culturii Naționale și implicit ziua poetului Mihai Eminescu, alături de elevii clasei a III-a de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilăˮ Iași și de d-na Nona Răduc, profesor învățământ primar. Prezentarea informațiilor biografice a fost urmată de seria poeziilor recitate, citite sau cântate; fiecare copil și-a ales versurile preferate, iar trecerea la partea muzicală a fost un plus pentru sărbătoarea de astăzi. Mulțumim celor prezenți pentru prezență și implicare,

  • Joi 15 ianuarie 2026 am primit la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, vizita elevilor clasei a III-a de la Școala Primară „Gh.Asachi ˮ Iași, însoțiți de d-na Mihaela Rușconi, profesor învățământ primar, având un obiectiv bine definit: acela de a sărbători Ziua Culturii Naționale și implicit ziua poetului Mihai Eminescu printre cărți. Dialogul despre cultură și poetul Mihai Eminescu a fost presărat de informații variate, unele noi, dar toate binevenite pentru cei mici. Eminescu prin ochii copiilor a fost un subiect care a

  • Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, preșcolarii de la grupa mare de la Grădinița P.P. nr.18 au participat la o activitate educativă dedicată poetului Mihai Eminescu, desfășurată la grădiniță, în parteneriat cu Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Activitatea a fost centrată pe poezia „Somnoroase păsărele”, o creație îndrăgită și potrivită vârstei preșcolarilor. Prin lectură expresivă, discuții interactive și exemple vizuale, cei mici au descoperit farmecul versurilor și atmosfera liniștită a poeziei. Activitatea s-a încheiat cu realizarea unei fișe de lucru prin care copiii și-au exprimat creativitatea și-au consolidat

  • “Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții” (Mihai Eminescu) Pe 15 ianuarie 2026 se împlinesc 176 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Identitatea neamului românesc a fost transmisă în veșnicie prin dor și vers eminescian. Cele mai frumoase povești, pagini alese din opera poetului nepereche, geniul tutelar al culturii neamului, pot fi răsfoite la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți. Expoziția de carte vă așteaptă în perioada 14-31 ianuarie 2026.

  • Ziua Culturii Române, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, reprezintă un prilej de a omagia valorile și tradițiile culturale românești, precum și contribuția remarcabilă a poeziei și literaturii la identitatea națională. În cadrul filialelor bibliotecii noastre, această zi este marcată printr-o serie de activități menite să aducă în prim-plan bogăția patrimoniului literar și cultural românesc, să stimuleze interesul pentru lectură și să promoveze creativitatea în rândul cititorilor de toate vârstele. Activitățile organizate în cadrul filialelor, dar și în instituțiile de învățămînt cu care biblioteca are încheiate parteneriate, se concentrează atât pe

  • Activități organizate pentru Ziua Culturii Naționale /  Ziua poetului Național Mihai EMINESCU În data de 15 ianuarie 2026 la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași sărbătorim Ziua Culturii Naționale, totodată și ziua poetului național Mihai Eminescu. Vă așteptăm să participați direct, fie printr-o lectură cu voce din pagini eminesciene, la o prezentare a vieții și operei poetului și povestitorului sau să vizionați expozițiile de carte din colecțiile bibliotecii, organizate la Sediul Central. La  ora 11.00 vom merge La pas prin universul eminescian, alături de elevii clasei a III-a B de la Colegiul

  • Mitul poetului național s-a consolidat mult după moartea lui, dar cum arăta personalitatea lui Mihai Eminescu, omul care a trăit în secolul al XIX-lea? Există nenumărate mărturii și portrete realizate de contemporani în ceea ce-l privește pe poet. Unele dintre acestea intră într-o contradicție evidentă cu imaginea mult idealizată și, de ce nu, eronată despre Eminescu. Oricum, personalitatea acestuia rămâne învăluită în mister, ca a oricărui mare artist. Compartimentul Împrumut Carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre viața lui Mihai Eminescu.

  • Geografa ELENA ERHAN  (20 martie 1933, Tansa, jud. Iași – 11 ianuarie 2026, Iași) profesor universitar emerit al Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, unde a activat între anii 1957 și 2010, ca membru al colectivului de Geografie. Activitatea sa didactică și științifică s-a concentrat în domeniile meteorologiei  și climatologiei, fiind îndrumător pentru numeroase lucrări de licență și doctorat. Este considerată un pionier al topoclimatologiei în România, iar teza sa de doctorat, „Clima și microclimatele din zona orașului Iași”, publicată în 1979, este un reper în cercetările de specialitate. Amintirea domniei sale va

  • Provocările Culturii - Academia ALTFEL Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române (ediția a II-a)   „Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare.” (Scrisoarea I)   Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” marchează 15 ianuarie 2026 - Ziua Culturii Naționale și cei 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu printr-un eveniment organizat în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” și  Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași. În 15 Ianuarie 2026 ora 8,00 la clasa a XI-a de la

  • „Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.” – Mihai Eminescu               Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” marchează 15 ianuarie 2026 - Ziua Culturii Naționale și cei 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu precum și 160 de ani de la debutul publicistic, 1866-2026 printr-o activitate deosebită în proiectul în derulare a bibliotecii: Drumurile Educației cu Veselica în parteneriat cu Teatrul Interactiv VESELICA Iași. În 16 ianuarie 2026 ora 10,00 activitatea se va desfășura la

  • În politică, totul este posibil, România are Parlamentul pe care îl merită Petru Ioan     Filosoful Petru Ioan  (26 aprilie 1947, Huși _ 26 decembrie 2025, Iași) filosof remarcabil, logician și semiotician, parlamentar, membru al Comisiei parlamentare pentru învățământ, cărturar și pedagog de aleasă ținută intelectuală, magistru neîntrecut în arta vorbirii şi a scrierii, rămâne  în galeria marilor oameni de cultură și în memoria studenților pe care i-a format, prin amploarea programului de cercetare și bogata activitate publicisti prin cele 36 de volume de autor, prin cele 28 de

  • Și despre alte obiceiuri de Crăciun, atât tradiționale cât și de peste hotare, puteți afla informații inedite răsfoind cărțile din colecții reunite într-o sugestivă expoziție în cadrul Sălii de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași. Vă dorim Sărbători binecuvântate!

  • În urma susținerii probelor concursului de recrutare pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie –  BIBLIOGRAF, gradul IA, studii superioare de lungă durată, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Evidență, Prelucrare, Informare Bibliografică – Compartimentul Evidență, Prelucrare din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de concurs comunică rezultatele  finale, în data de 23.12.2025, ora 1000: AICI

  • Spiridușii s-au rătăcit prin oraș și găsesc o scrisoare pentru Moș Crăciun. Trenul care trebuia să-i ducă spre Laponia se defectează și cer ajutor cititorilor de la Biblioteca Județeană Gh.Asachi Iași. Încântați de câte povești minunate despre sărbătorile de iarnă au găsit în Cetatea Cărților, se hotărăsc să scrie și ei o carte. Timpul zboară nerăbdător și Moș Crăciun trimite renul Rudolf pentru recuperarea spiridușilor. Mai are de împachetat daruri pentru drăgălași. Cititorii noștri dau și ei o mână de ajutor. Să fie seară de Crăciun cu daruri multe și

  • Vineri, 19 decembrie 2025, la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași a avut loc vernisajul expoziției de pictură dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Lucrările expuse surprind peisaje de iarnă, animăluțe jucăușe, fulgi zglobii, păduri tăcute și vise așternute pe foaie cu sinceritate și bucurie. Fiecare desen este o poveste vizuală, o fereastră spre lumea interioară a copiilor, unde realitatea se împletește cu fantezia, iar culoarea devine limbajul emoțiilor. Libertatea de exprimare și inocența copiilor oferă vizitatorilor o experiență caldă și luminoasă, în contrast cu iarna de afară.

  • Joi 18 decembrie 2025 am făcut cunoștință cu elevii clasei a VII-a de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisilˮ Iași,  care au ajuns la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași- Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți însoțiți de d-na profesor Georgiana Rusu. În săptămâna cu școala Altfel au ales o zi pentru a afla informații despre colecțiile de carte și serviciile de bibliotecă și  au primit permisele de acces . Cele 2 echipe formate din elevii clasei au propus fiecare câte o carte ca recomandare de lectură. Argumentele aduse pentru

  • În urma susținerii probelor concursului de recrutare pentru ocuparea unui post contractual vacant, de execuţie –  REFERENT de SPECIALITATE, gradul I, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de concurs comunică rezultatele finale, în data de 22.12.2025, ora 10.00: AICI

  • În perioada 5-6 decembrie 2025, la Varșovia a avut loc întâlnirea de lucru „Sustainability Meeting in Poland”, organizată de FRSI, partener în cadrul proiectului LIbrary BRIdges: Promoting the Integration and Inclusion of Third Country Nationals in Europe Through Libraries and Local Partnerships (LIBRI), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (AMIF), implementat în România de Asociația Comunitățile Viitorului, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași fiind una dintre cele 9 biblioteci partenere, selectate în acest proiect. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a fost reprezentată de Mihaela Morariu, șef

  • Astăzi, printre rafturi pline de povești, s-au auzit glasuri cristaline de copii, colinde vesele, poezii spuse din inimă și chicote de bucurie. Filiala „Ion Creangă” s-a transformat într-un tărâm de iarnă, unde Moș Crăciun a sosit cu sacul plin de daruri și cu zâmbetul larg pentru toți preșcolarii grupei mare A de la Grădinița P.P. nr.18. Însuflețiți de atmosfera de poveste, prichindeii  au adus magia Crăciunului mai aproape prin cântec, joc și imaginație, iar părinții s-au  bucurat de fiecare moment. A fost o serbare plină de culoare, emoție și spirit

  • Ziua de 17 decembrie 2025 i-a adus la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți pe elevii clasei a III-a de la Școala Primară „Gh.Asachiˮ Iași, însoțiți de d-na Mihaela Rușconi, profesor Învățământ primar. Atelierul de lectură cu voce, susținut de d-na Sorina Topliceanu, reprezentant al Departamentului Pro Vita (din  cadrul Arhiepiscopiei Iașilor) și colaborator în cadrul proiectului Creștem cu fiecare poveste a supus atenției celor prezenți cartea O portocală de Crăciun (de Patricia Polacco). Povestea este despre Frankie, cel mai mic dintre cei 9

  • „Conducerea economiei de către politic  poate să piardă  o țară. Deficitul bugetar este urmare a unor greșeli politice.”   Mircea Coșea   Economistul Mircea Coșea (9 iunie 1942, Ploiești- 28 decembrie 2025, București) profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, și la alte universități, doctor în științe economice, parlamentar, viceprim-ministru. Între anii 1973 și 1980 a lucrat la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, la Geneva. În perioada 1993–1996 a fost prim-viceprim-ministru și președinte al Consiliului pentru Strategie și Reformă Economică, având un rol important în procesul de

  • Cu ocazia Crăciunului, joi 18 decembrie, preșcolarii de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, structura Grădinița PP nr.16, grupa mijlocie Fluturașii, însoțiți de doamnele profesor Cristina Plugaru și Mihaela Dorobăț, au vizitat filiala noastră pentru a colinda și a aduce bucuria sărbătorilor. Cu glasuri vesele și zâmbete sincere, copiii au vestit Nașterea Domnului, umplând biblioteca de căldură și emoție. Colindele lor au fost răsplătite cu dulciuri, cu aplauze și urări, transformând vizita într-un moment plin de magie.       Colind Astăzi am venit voioși, Cu colindul luminos, La bibliotecă am intrat,

  • Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași a lansat astăzi, 18.12.2025, în cadrul Filialei „Ion Creangă” proiectul LibHub 2.0 , având ca temă „Protejarea persoanelor vulnerabile pe rețelele sociale”, implementat de Asociația „Comunitățile Viitorului”. Primul atelier a fost dedicat siguranței copiilor în mediul online.Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația ICAR și a reunit participanți de toate vârstele care provin din rândul refugiaților din Ucraina interesați de siguranța în mediul online. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte legate de riscurile existente pe platformele de socializare, metode de prevenire a abuzurilor online,

  • Filiala „Ion Creangă” a devenit, pentru o zi, 17 decembrie, un spațiu al bucuriei și al magiei copilăriei, găzduind serbarea de Moș Crăciun a copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr.18. Cei mici au adus spiritul sărbătorilor prin cântece, poezii și momente pline de emoție, transformând biblioteca într-un loc unde poveștile și colindele s-au împletit armonios. Prezența lui Moș Crăciun a stârnit zâmbete, aplauze și mult entuziasm, iar atmosfera caldă a confirmat că biblioteca este un spațiu deschis nu doar lecturii, ci și întâlnirilor care creează amintiri frumoase. Mulțumim

  • Marți, 18 decembrie Filiala „Ion Creangă” s-a transformat într-un tărâm al poveștilor și al descoperirilor pentru elevii de clasa I H Step by Step de la Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”. Atent îndrumați de doamnele învățătoare Scutaru Carmina și Cotin Pătrașcu Iulia, cei mici au pornit într-o adevărată Vânătoare de comori literare, unde indiciile i-au purtat printre rafturi de cărți, personaje îndrăgite și surprize pline de imaginație. Prin joc, curiozitate și mult entuziasm, copiii au descoperit că fiecare carte ascunde o comoară și că lectura poate fi o aventură minunată. Mulțumim

  • Rezultatul etapei - PROBA INTERVIU în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie – BIBLIOGRAF, grad IA, studii superioare de lungă durată, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Evidență, Prelucrare, Informare Bibliografică – Compartimentul Evidență, Prelucrare din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 17.12.2025, ora 10.00 – proba INTERVIU: AICI

  • În această perioadă toate poveștile sunt despre sărbători. Elevii de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilăˮ Iași- clasa a III-a B, însoțiți de d-na Nona Răduc, profesor învățământ primar au revenit marți 16 decembrie 2025, în Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru copii și Adolescenți. După colindele emoționante, cântate de copii cu bucurie și emoție am pășit împreună cu ei  în universul poveștilor de Crăciun.  Compunerile prezentate sunt povestiri ale sărbătorilor petrecute în familie, alături de bunici și chiar străbunici. Mersul la colindat, preparatele delicioase, jocurile

  • Miercuri, 17 decembrie, elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, însoțiți de doamna profesor Cercelaru Maria, au venit să afle ce este biblioteca. Copiii au descoperit un loc liniștit, plin de cărți frumoase, unde pot citi, învăța și visa. Doamna bibliotecară le-a vorbit despre cum sunt așezate cărțile, cum se împrumută și de ce este important să avem grijă de ele. Pentru că se apropie Crăciunul activitatea s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, colindele copiilor umplând biblioteca de glasuri cristaline, aducând căldură și lumină în inimile tuturor