În perioada 5-6 decembrie 2025, la Varșovia a avut loc întâlnirea de lucru „Sustainability Meeting in Poland”, organizată de FRSI, partener în cadrul proiectului LIbrary BRIdges: Promoting the Integration and Inclusion of Third Country Nationals in Europe Through Libraries and Local Partnerships (LIBRI), cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (AMIF), implementat în România de Asociația Comunitățile Viitorului, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași fiind una dintre cele 9 biblioteci partenere, selectate în acest proiect.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a fost reprezentată de Mihaela Morariu, șef Serviciul Programe Culturale, Digitizare, Comunicare, care coordonează implementarea proiectului LiBri la nivel local, având și rol de facilitator al dialogului.
Evenimentul, găzduit de Polish-American Freedom Foundation, a reunit 64 de bibliotecari și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale partenere din România și din alte 5 țări europene (Polonia, Franța, Olanda, Italia și Letonia), oferind un cadru valoros de dialog profesional, învățare, schimb de experiență și consolidare a cooperării internaționale.
Prima zi a fost dedicată atelierelor de lucru și sesiunilor de networking, axate pe comunicare, advocacy și fundraising. Participanții au discutat despre rolul bibliotecilor în promovarea incluziunii, despre construirea de parteneriate locale și despre modalități eficiente de susținere a inițiativelor comunitare, prin schimb de bune practici și exemple concrete din activitatea fiecărei organizații. Programul a inclus și un moment cultural, cu o vizită la unul dintre târgurile de Crăciun din Centrul Vechi al Varșoviei, prilej de cunoaștere a tradițiilor locale și de continuare a dialogului într-un cadru informal. Atmosfera de sărbătoare, gusturile locale – precum Pierogi (găluște tradiționale poloneze, similare cu colțunașii românești) și Pierniki (turtă dulce tradițională) – au contribuit la apropierea participanților și la consolidarea relațiilor interpersonale, prelungind discuțiile într-o atmosferă caldă și festivă.
A doua zi a fost structurată pe trasee tematice, iar participarea la atelierul de advocacy a adus în prim-plan instrumente și strategii pentru reprezentarea nevoilor comunităților, dezvoltarea alianțelor și susținerea inițiativelor sociale în plan local și internațional. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de sinteză și concluzii, care a valorificat ideile și direcțiile de acțiune conturate pe parcursul celor două zile.
Dincolo de programul formal, întâlnirea a fost un prilej de a lega prietenii, de a construi încredere și de a întări sentimentul de comunitate. A fost nu doar un schimb de cunoștințe, ci și o experiență umană autentică, care a demonstrat că o cooperare se dezvoltă acolo unde dialogul profesional întâlnește deschiderea culturală.
Evenimentul de la Varșovia a demonstrat, încă o dată, rolul esențial al bibliotecilor ca spații de dialog, incluziune și cooperare. Dincolo de componenta profesională, întâlnirea a fost un prilej de a construi prietenii, de a întări rețelele existente și de a consolida punțile culturale și instituționale dintre participanți.
Mulțumim reprezentanțilorAsociației Comunitățile Viitorului, pentru organizarea impecabilă și fără cusur a deplasării în Polonia.
#LiBRiProject #Libraries #Inclusion #EuropeanCooperation #bibliotecideschise
Articole similare
11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să
Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,





















