Ziua Internațională a Biodiversității
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 23 mai 2016Timp citire: 1,3 min

Distribuie

13244180_886728081473638_4514208111665045825_o

Vineri, 20 mai 2016, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Societatea Ornitologică Română și Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” – Facultatea de horticultură, au celebrat Ziua Internațională a Biodiversității – „Natura pentru sănătatea ta”.
Elevii de la profilul resurse naturale și protecția mediului – specializarea ecologie al Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, coordonați de profesor Vasilica Serghie și studenții voluntari de la Facultatea de Horticultură au vizitat Delta Iașului – zonă declarată sit Natura 2000, arie de protecție specială avifaunistică, aflată în heleșteiele Jijiei și Miletinului.
Alături de ornitolog Lucian Fasolă Mătăsaru , biolog Ramona Ciobanu, biolog Luminița Iconomu și inginer Carol Cristof am identificat păsări care cuibăresc aici, unele doar în această zonă, cum ar fi: rața cu cap castaniu, pescărușul râzător, pupăza, egretă mare, egretă mică, lebădă, stârc cenușiu, erete de stuf, lișiță, rață mare, rață pestriță, găinușă de baltă, stârc de noapte, stârc galben, corcodel mare, bătăuș, ciocântors, nagâț, sitar de mal, barză, lopătar, stârc roșu, corcodel cu gât negru, corcodel mic, cormoran, etc.
Mulțumim firmei de transport auto Samitrans care ne-a susținut în realizarea acestei activități ecologice!

Articole similare

  • Joi, 7 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Primăria Ciortești, Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Ciortești, alături de Școala Gimnazială Șerbești, a desfășurat a treia și ultima întâlnire din cadrul activităților legate de celebrarea Zilei Uniunii Europene. La aceste activități alături de elevi și cadre didactice ne-am străduit să cuprindem în câteva desene ideea de Uniune Europeană și frumoasa ei Natură. Elevii claselor coordonați de prof. înv. primar Geanina Buga, prof. înv. primar Georgiana Andreea Tiron, prof. înv. primar Zâna Istrati și bibliotecar Maria Grigoriu, au finalizat desenele

  • Miercuri, 6 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași a desfășurat a doua întâlnire din cadrul activităților legate de celebrarea Zilei Uniunii Europene prin încercarea de a cuprinde în câteva desene frumoasa Natură a Europei. Elevii claselor coordonați de prof. Irina Frunză, bibliotecar Simona Cuzic, au finalizat în mare parte desenele pentru expoziția de la biblioteca școlii din data de 11 mai. Mulțumim profesorilor și tinerilor pentru implicare și imaginație!

  • Pe 30 aprilie 2026, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași a fost semnat un nou acord de parteneriat transfrontalier, care consolidează cooperarea culturală dintre România și Republica Moldova. Documentul a fost semnat între Secția Cultură a Consiliului Raional Ialoveni, reprezentată de doamna Diana Josu-Braniste (șefă secție), Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, reprezentată de domnul director Dan-Nicolae Doboș și Biblioteca Publică Popricani, reprezentată de domnul primar Ion Tănasă și are ca obiectiv comun dezvoltarea și implementarea unor proiecte culturale și educaționale. Semnarea acordului a avut loc în prezența doamnei Vernica-Lăcrămioara