Ziua Copilului, la Bojdeuca din Țicău: joc, lectură, natură și bucurie
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 2 iunie 2026Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Duminică, 31 mai 2026, Bojdeuca „Ion Creangă” din Țicău a devenit un spațiu al copilăriei, al jocului și al descoperirii, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, organizat și inițiat de Consiliul Județean Iași.

Peste 500 de copii au participat la activitățile pregătite de instituțiile partenere: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Teatrul „Luceafărul” Iași, Școala de Artă „Titel Popovici” Iași, Ansamblul de Viori „Prietenia”, Grupul vocal „Răsunete” – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Ansamblul de Copii „Florile Moldovei” – Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și ApaVital S.A. Iași.

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Iași, a organizat atelierul interactiv de educație ecologică „Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari”. Activitatea i-a invitat pe copii să privească arborii nu doar ca simple elemente ale naturii, ci ca martori tăcuți ai timpului, ai poveștilor și ai comunităților.

Pornind de la răspunsuri deja scrise, cei mici au avut provocarea de a găsi întrebările potrivite, într-un exercițiu ludic de curiozitate, logică și cunoaștere. Atelierul a încurajat dialogul, atenția față de natură și bucuria de a învăța prin joc.

În atmosfera plină de energie de la Bojdeuca din Țicău, copiii au avut parte de spectacole, muzică, activități creative, întâlniri cu povești și experiențe educative. A fost o zi în care cultura, lectura, arta și grija față de mediu s-au întâlnit într-un program dedicat celor mici.

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași mulțumește organizatorilor, partenerilor și tuturor copiilor care au transformat această zi într-o adevărată sărbătoare a curiozității, imaginației și bucuriei.

 

Articole similare

  • În urma analizării dosarelor de înscriere (conform H.G.nr.1336/2022) depuse în vederea participării la concursul pentru ocuparea  funcției contractuale de execuţie, Legător, studii generale, gradul I, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Compartimentul Administrativ din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care va avea loc în ziua de 21.09.2026, ora 10:00 - proba practică și 25.09.2026 ora 10:00 - proba interviu, Comisia de concurs, întrunită în data de 14.09.2026, ora 10:00, comunică rezultatele selecției dosarelor aici.

  • În ziua de duminică, 13 SEPTEMBRIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cartea Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași). Volumul este prefațat de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, prefață intitulată – Un remarcabil

  • 11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să