Distribuie
Joi, 30 mai 2024, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași a organizat activitatea Monumentele Naturii – Arborii Seculari ai Iașului – Traseul al II-lea.
Doamna Ramona Ciobanu, consilier și ecolog în cadrul Agenției de Protecția Mediului Iași, compartimentul Biodiversitate, a prezentat arborii seculari ai Iașului, care sunt Monumente ale Naturii, pe un traseu denumit al –II-lea, pornind de la parcul dendrologic „Titu Maiorescu” Iași, până la parcul dendrologic „Expoziției”. De asemenea am discutat despre despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi.
Elevii de liceu au fost coordonați de prof. Maria Balan și au ascultat explicațiile documentate și au participat la mica excursie care evidențiază Monumentele Naturii din orașul Iași.
Mulțumim reprezentantei APM pentru interesanta prezentare și participanților pentru interesul manifestat!
Articole similare
Ziua Mondială a Jazzului este celebrată, anual, pe 30 aprilie, fiind proclamată oficial de UNESCO, în noiembrie 2011. Sărbătorită în 190 de țări, această zi este un prilej de a redescoperi magia acestui gen muzical care a unit culturi și generații din întreaga lume, devenind astfel un adevărat instrument prin care se promovează dialogul intercultural și diversitatea culturală. Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă invită, cu acest prilej, să vizionați o expoziție de carte din colecții care aduc un plus de informații valoroase despre istoria jazzului,
În 29 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” - Academia Română, Filiala Iași au desfășurat o activitate la elevii claselor a IX-a I și a XI-a I de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași coordonată de director, prof. dr. Laura Maria Cârstea, director adj., prof. dr. Adrian Brunello și director adj., prof. Elena Ilișoi. În evenimentul cultural-educativ din ediția a II-a a proiectului denumit: Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române din cadrul programului: Provocările Culturii în sinergie cu
Stimaţi cititori, Vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând de luni, 4 mai 2026. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) se va decala, fără sancțiuni de întârziere.

