Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a desfășurat pe data de 5 decembrie 2025 în cadrul ediției a VIII-a a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE” (VAL) o nouă sesiune de informare preventivă pentru elevii de liceu interactivi și curioși de la Paradis International College Iași, un liceu în care elevii și profesorii deopotrivă promovează cu succes creativitatea/inovarea, leadership-ul, autenticitatea, dăruirea și excelența.
Cuvântul fondatorului, director înv. Oana Mihaela Albu: „[…] Am creat un mediu educațional în care activitatea de învățare vie pune în centrul ei copilul ca întreg, preocupându-ne în mod constant, de întreținerea curiozității de a cunoaște și explora lumea, de fericirea, motivarea și formarea armonioasă a personalității acestuia.”
Activitatea tematică de prevenție educativă a fost susținută de inspector de specialitate, psiholog Cora Camelia din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași alături de subcomisar de poliție, Anca Alexandra Vîjiac și inspector de poliție, Sabina Ciocan de la Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași.
În anul 2003, prin Rezoluția 58/4, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a desemnat data de 9 decembrie drept „Ziua Internațională Anticorupție” (International Anti-Corruption Day), pentru a crește gradul de conștientizare a corupției și a sublinia rolul Convenției de la Merida în prevenirea și combaterea sa. Cuvântul „corupţie” provine din latinescul corrumpere care înseamnă a rupe, a distruge. Corupţia înseamnă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, pentru obţinerea de beneficii personale. Ea se poate comite în mai multe modalități: luare de mită, dare de mită, trafic de influență, primirea de cadouri, ungerea, frauda, șantajul, favoritismul, nepotismul, delapidarea, folosirea informațiilor confidențiale, comision reciproc. Privește atât sectorul public, cât și cel privat. Convenția de la Merida a fost ratificată de România prin Legea nr. 365/2004. Actele de corupție sunt prevenite prin reguli cuprinse în coduri deontologice, regulamente interne ale organizațiilor și instituțiilor, prin normele din Codul penal (art. 289-294). Există o lege specială privind prevenirea, descoperirea și sancționarea actelor de corupție, Legea nr. 78/2000. Pentru combaterea corupției există procurori specializați: pentru mica corupție – la nivel de parchete ordinare, pentru marea corupție – la DNA, pentru corupția judiciară – la SIIJ.
Ziua Internațională Anticorupție are rolul de a mări gradul de conştientizare al corupţiei de către cetăţeni şi de a câştiga sprijinul acestora în combaterea acesteia. Această zi este un moment propice pentru ca liderii politici, guvernele, instituţiile legale şi grupurile de lobby să îşi unească eforturile în lupta împotriva corupţiei. De obicei, în această zi se desfăşoară evenimente menite să implice publicul în combaterea corupţiei în cadrul comunităţilor din care fac parte, cum ar fi discursuri, dezbateri, concursuri de esee, piese de teatru, răspândirea de postere, pliante şi alte materiale promoţionale şi ceremonii de recunoaştere a persoanelor şi proiectelor care s-au remarcat prin eforturile lor împotriva corupţiei.
Proiectul inițiat de Biblioteca Județeană Iași în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași se află în implementare în perioada octombrie 2025 – iunie 2026 cu unitățile școlare preuniversitare din județul Iași.
Articole similare
Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.
Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.
Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui




























