INFO. BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE (VAL), ediția a VIII-a
Autor: Categorii: Biblioteca pentru toţi, Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 31 martie 2026Timp citire: 2 min

Distribuie

Sesiunea de prevenție educativă stabilită pentru ediția a VIII-a a proiectului: Info.Biblioteca: Viață – Anticorupție – Libertate (VAL) în luna ianuarie 2026 s-a desfășurat la elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași.

Activitatea tematică a fost susținută de subcomisar de poliție, Anca Alexandra Vîjiac și inspector de poliție, Sabina Mihaela Ciocan de la Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și de inspector de specialitate, psiholog, Cora Camelia din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași.

Traficul de persoane reprezintă o formă de sclavie modernă, în care beneficiarii profită de pe urma controlului și exploatării altora. Traficul de persoane înseamnă comerț ilegal cu oameni. Violența, profitul, controlul stau la baza acestuia. Visul unei vieți mai bune a devenit o momeală ce i-a făcut pe oameni mai vulnerabili în fața traficanților de persoane. Plecați în căutarea unei vieți mai bune, multora dintre ei li s-au vândut promisiuni și speranțe false.

Traficul de persoane este un fenomen care implică multiple dimensiuni, una dintre cele mai grave crime din lume, o încălcare a drepturilor omului, un fenomen economic și social, un aspect penal. Este o afacere extrem de profitabilă  pentru criminalitatea organizată, fiind a doua sursă de profituri ilicite după traficul de droguri.

Printre cauzele principale ale traficului de persoane se află nivelul de educație scăzut, multe victime ale traficului având doar studii gimnaziale/liceale și lipsa de informare.

Pentru a preveni acest fenomen se dorește creșterea nivelului de conștientizare a problemei și crearea unui mesaj pentru a preveni acest tip de crimă organizată, dezvoltarea de parteneriate strategice în comunitățile locale și la nivel național. Centrele regionale anti-trafic dezvoltă la nivel regional campanii de informare și sensibilizare privind fenomenul traficului de persoane adresate publicului larg și grupurilor aflate în situații de risc.

Proiectul inițiat de Biblioteca Județeană Iași în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) – Centrul Regional Iași se află în implementare în perioada octombrie 2025 – iunie 2026 cu unitățile preuniversitare și universitare de la nivelul județului Iași.

Articole similare

  • Duminică, 30 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Asociația „Ciurbeștenii” Iași, a organizat expoziția aniversară din cadrul proiectului Tradițiile Iașului cu titlul Satul ieșean, tradiție și neuitarea limbii române - Două decenii de Ciurbeșteni! Anul acesta, Asociația „Ciubeștenii” a aniversat două decenii de existență. La inițiativa și invitația doamnei Eugenia Stan, președinta Asociației „Ciurbeștenii”, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași a organizat în cadrul festivităților legate de Sărbătoarea satului Ciurbești, expoziția aniversară din cadrul proiectului Tradițiile Iașului cu titlul  Satul ieșean, tradiție și neuitarea limbii române -

  • BIBLIOTECA Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de LEGĂTOR, gradul I, studii generale, funcție contractuală de execuție, pe durată nedeterminată, normă întreagă – 8 ore/zi, la Compartimentul Administrativ, cu proba practică în data de 21.09.2026, afișat pe site-ul posturi.gov.ro începând cu data de 31.08.2026. Anunţ concurs post LEGĂTOR Formular de înscriere - post LEGĂTOR FIŞA post LEGĂTOR Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs: (1)  Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: a) formular de înscriere la

  • O carte fascinantă despre relația dintre liderii comuniști și copiii lor. „Dedic această carte deopotrivă iubitorilor de istorie și celor interesați de psihologie. Îi am în vedere pe toți aceia care cred că mama ori tata, dacă nu ambii părinți le-au distrus viitorul. Dar, mai ales, pe părinții frustrați sau nefericiți că nu sunt ascultați, onorați sau mândri de copiii lor. Fără a insista asupra diverselor și nenumăratelor teorii psihologice privind personalitatea, mă voi limita la simțul comun, atrăgând atenția adepților necondiționați ai trainerilor și consilierilor de dezvoltare personală că