Sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Universitatea de Națională Arte „George Enescu”- Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași, Asociația „Ciurbeștenii”, Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, Primăria Ciortești, Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Ciortești, Școlile Gimnaziale ale Comunei, Școala Profesională Fântânele Iași, Centrul Cultural „Cela Neamțu” Ciurea, organizează întâlnirea „Imortalizăm tradiții” – Tradițiile Iașului.
Activitatea va avea loc la Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași.
Studentele voluntare de la Universitatea de Națională Arte „George Enescu”- Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Claudia Ungureanu, Amina Iacob și Martha Bacanu vor prezenta copiilor dar și celor mai vârstnici modalități de imortalizare a obiectelor și cusăturilor tradiționale.
Reprezentanții bibliotecii vor aduce în prim plan cărțile legate de această temă.
Activitatea se înscrie în proiectului „Carte și tradiție românească” care încurajează cunoașterea, cultivarea și prezervarea tradițiilor românești, cu precădere a celor din zona Moldovei și se adresează în special publicului tânăr, cu sprijinul tuturor membrilor comunității.
Articole similare
Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale. Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!
„Fotbalul m-a învățat să rămân viu” Mircea Lucescu Fotbalistul Mircea Lucescu (29 iulie 1945, București – 7 aprilie 2026, București) jucător și antrenor cu o carieră internațională. Mircea Lucescu a fost, este și va rămâne o legendă absolută, a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, a strălucit și sub culorile echipei naționale unde la Cupa Mondială din 1970, din postura de
Sărbătoarea Învierii Domnului să ne fie bucurie, pace și lumină! Cu mare emoție și dăruire, elevii claselor I și a III-a de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, coordonați de profesori învățământ primar Nona Răduc și Lăcrămioara Frenț) “s-au ostenit” în Săptămâna Patimilor aducând, prin lucrările lor artistice, adevărul și dragostea pentru Hristos! Expoziția va fi deschisă la Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți timp de o lună. Sărbători binecuvântate, scăldate în Lumina Învierii! Hristos a Înviat!


