Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 16 decembrie 2022Timp citire: 1,9 min

Distribuie

Vineri, 16 decembrie 2022, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” sub genericul „Literatura memorialistică” a avut loc Simpozion istorico-umoristic „Umoriștii de astăzi, cu admirație față de umoriștii de ieri” în amintirea marilor maeștri ai genului Al. O. Teodoreanu-Păstorel și Vlad Mușatescu.

A fost un simpozion interactiv și plin de culoare moderată de scriitorul și epigramistul Mihai Batog-Bujeniță, președintele Asociației. Publicul s-a delectat cu un program deosebit organizat de ALPI. Prezența directorului Bibliotecii Județene Iași, Dan Nicolae Doboș a oferit o valoare adaugată Simpozionului.

A fost o ocazie deosebită pentru membrii ALPI, prezentarea lucrării științifice: „Istoria din spatele ficțiunii”. Memorie familială în „Hronicul măscăriciului Vălătuc” (1928), susținut de Dr. Iulian Marcel Ciubotaru.

Comunicarea susținută de Dr. Iulian Marcel Ciubotaru se axează pe investigarea surselor de inspirație ale volumului de debut a lui Al. O. Teodoreanu (Păstorel) și arată că, marele autor s-a inspirat în scrierea cărții sale din evenimentele contemporane lui și oamenii pe care i-a cunoscut. Investigația se orientează pe analiza nuvelei „Pur-sângele Capitanului” care constituie cea mai consistentă parte a cărții, ai cărei eroi sunt: logofătul Toader Vipa și fiul său, căpitanul Costache Zipa. Conferențiarul arată că, membrii familiei Zipa au fost contemporani cu frații Teodoreanu fiind în strânsă legătură de prietenie și având, interese comune. Având o pregătire juridică consistentă, reprezentanții celor două familii s-au intersectat încă de pe băncile facultății. Mai apoi, s-au întâlnit în redacția „Vieții românești” și au mers împreună la vânătoare la moșiile fraților Zipa, de la Tomeşti şi Osoi. Cei patru frați Zipa s-au implicat în politică, devenind nume cunoscute în Iaşul interbelic, având funcții de conducere şi, influențând în bine dezvoltarea economică, culturală, administrativă şi socială a oraşului şi județului Iaşi.

Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare tipică epigramiștilor, evenimentul a promovat frumosul sub toate formele sale. Membrii Asociației, oameni de artă și cultură cu simțul umorului au prezentat într-un recital de poezie şi epigrame, propriile creații literare.

Articole similare

  • Ziua Mondială a Jazzului este celebrată, anual, pe 30 aprilie, fiind proclamată oficial de UNESCO, în noiembrie 2011. Sărbătorită în 190 de țări, această zi este un prilej de a redescoperi magia acestui gen muzical care a unit culturi și generații din întreaga lume, devenind astfel un adevărat instrument prin care se promovează dialogul intercultural și diversitatea culturală. Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă invită, cu acest prilej, să vizionați o expoziție de carte din colecții care aduc un plus de informații valoroase despre istoria jazzului,

  • În 29 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” - Academia Română, Filiala Iași au desfășurat o activitate la elevii claselor a IX-a I și a XI-a I de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași coordonată de director, prof. dr. Laura Maria Cârstea, director adj., prof. dr. Adrian Brunello și director adj., prof. Elena Ilișoi. În evenimentul cultural-educativ din ediția a II-a a proiectului denumit: Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române din cadrul programului: Provocările Culturii în sinergie cu

  • Stimaţi cititori,   Vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând de luni, 4 mai 2026. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) se va decala, fără sancțiuni de întârziere.