Digitizarea cărților – necesitate sau influența secolului al XXI lea? – Eugenia Zaițev

1. Definiții ale cărții, digitizării, tehnologiei actuale

Pentru o mai bună incursiune a subiectului propus pentru această temă, pro­pun să trecem în revistă câteva definiții importante ale cuvintelor‑cheie anunțate. Mai întâi de toate, trebuie spus că tema pe care am ales‑o spre studiu vine ca urmare a noului val de digitizare a cărților și din dorința de modernizare a bibliotecii.

De‑a lungul timpului, cartea și‑a schimbat formatul și astfel rolul ei în societate este modificat prin influența epocii. Cert este că o carte rămâne un instrument de lucru, un obiect nobil pentru formare și informare. Astfel, cartea poate fi definită ca un depozit de cunoaștere și pentru cunoaștere. Cartea, ca și produs vechi, are o încărcătură spirituală puternică atât timp cât transmite ceva nou și un conținut de valoare.

Dacă vorbim despre un traseu al cărții, ne vom aminti de manuscrisele pe papirus ca formă antică de scriere a unui text, transformate ulterior în cartea tipă­rită, în diverse forme și mărimi. „Pentru că nu cunoșteau o altă formă a cărții, pri­mii tipografi au păstrat manuscrisul ca model, pentru ca, treptat, după o evoluție de aproape un secol, să se ajungă, în jurul anilor 1530‑1550, la o formă apro­piată de cea actuală.”[1] Adică, era vorba de forma clasică a cărții. Tiparul a schim­bat gândirea și influențele sociale ale vremii. „Tiparul a fost una dintre cauzele importante schimbării sociale, politice și psihologice cu care s‑a confruntat omenirea de‑a lungul secolelor, având o influență covârșitoare asupra fiecărui aspect al culturii universale. Marii istorici sugerează că tiparul a fost factorul‑cheie care a condus la producerea schimbărilor majore în știință, religie, politică și în modul nostru de gândire, fiind primul mijloc de comunicare în masă.”[2] Ne vom aminti aici că primele tipografii au fost în Germania, iar ulterior nemții și‑au îndreptat atenția spre Italia, pentru ca în Roma să aibă loc un important Centru al Cărții. „Italia va fi regiunea spre care se vor îndrepta meșterii tipografi germani în perioada următoare, deoarece structura socială, politică și economică a acesteia se asemăna cu cea a Germaniei. Roma devenise un oraș recunoscut în lumea cărții ca târg editorial internațional și unul dintre cele mai renumite centre tipografice din peninsulă.”[3]

De subliniat este: „Dacă în secolele V‑XI cartea și tot ce înseamnă civilizație a scrisului și a lecturii evoluează sub tutela Bisericii, scriptoriile și bibliotecile se dezvoltă în mănăstiri și catedrale, abia în secolele XI‑XII, această lume se lărgește prin apariția universităților, care încep să concentreze activități intelectuale, de la lectură la producerea de manuscrise. […] Din secolele XII‑XIII, marea nobilime întemeiază biblioteci particulare pentru care comandă cărți noilor ateliere laice din orașe, împodobindu‑și reședințele cu manuscrise, exemplare de lux.”[4]

Pornind de la această istorie a cărții pe scurt și de la citatul scriitorului chinez, Lin Yutang, conform căruia: „Omul înțelept citește atât cărți, cât și viața”, pu­tem spune că secolul în care trăim merită a fi citit așa cum ni se arată, adică să ne adaptăm noilor influențe tehnologice. De aceea, în cazul bibliotecilor, ne putem întreba dacă această adaptare tehnologică vine pe filiera necesității sau a influenței secolului în care trăim, atât timp cât tehnologia vine peste fiecare domeniu de activitate. În acest context, nu mai vorbim de o carte clasică, precum în celelalte secole, cât mai degrabă ne interesează cum să‑i atragem pe cititorii mo­derni, obișnuiți cu smartphone‑uri sau tablete.

Dacă „în secolul al XVIII‑lea, tot Parisul este cel care va domina piața cărții”[5], atunci în secolul nostru, cartea ia amploare prin digitizare, ca o influență a vremurilor tehnologice, dar și ca o necesitate de conservare a cărților autentice. Cum păstrăm o carte autentică din alte secole? Prin digitizare, prin tehnologizarea patrimoniului, pentru a transmite noilor generații valoarea trecutului, însă fără a deteriora cărțile din secolele anterioare. Acestea devin ușor accesibile cititorilor din secolul al XXI‑lea.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), digitizarea este procesul de convertire a unui semnal electric de tip analog într‑unul digital echivalent. Astfel, ajungem într‑o realitate virtuală, adică într‑o ambianță artificială creată pe calculator, ce oferă o simulare a realității pentru ca utilizatorul să aibă impresia de prezență fizică aproape reală (a unei cărți în cazul nostru).

Schimbarea unei biblioteci pe filieră digitală vine ca o nevoie a dezvoltării Tehnologiei Informației și a Comunicațiilor (TIC), iar „ideea de digitizare a apărut încă din 1971, la momentul când Michael Hart a introdus pe calculator Declarația de independență a Statelor Unite, primul document digitizat, sub formă de e‑book, și a transmis‑o altor utilizatori prin internet, dând astfel naștere primului proiect de digitizare, Proiectul Gutenberg. Explozia noilor tehnologii și a internetului, natura și formatul informației, precum și schimbarea profundă a consumatorului de informație au permis evoluții spectaculoase în dezvoltarea serviciilor de bibliotecă, transformând‑o dintr‑o bibliotecă tradițională, clasică, într‑o bibliotecă hibridă.”[6]

Sigur că în acest caz al cărților, utilizatorul poate avea contact direct cu o carte digitală, având impresia că ea este fizică, deși se află pe un „device”, însă un lu­cru foarte important constă în modul cât de fidel este convertiră această carte – fie o simplă scanare transpusă într‑un document pdf, fie prin transpunerea ma­terialului în format 3D pentru un efect special (precum în țările din Occident). Digitizarea cărții înseamnă practic scanarea acestora, convertirea și transpunerea lor în tehnologii avansate. Totuși, nu putem digitiza chiar tot ce exis­tă în bibliotecă, iar unele cărți digitale (nu neapărat scanate) ar putea să nu aibă concordanță cu formatul printat.

 

2. Occidentul și digitizarea cărților

Țările din Occident au început digitizarea cărților de câțiva ani buni, bibliotecile de aici având cărți tehnologizate, căci această mișcare înseamnă chiar viitorul. Făcând o comparație cu bibliotecile din Occident, vom vedea că „tehnicile com­puterizate impecabile sunt folosite tot mai des, fiind adoptate și de colectivul bibliotecilor publice sau academice”[7]. Viitorul cărților prevede tocmai această transpunere a lor în lumea virtuală, ceea ce constituie o influență a tehnologiilor avansate. Pe de altă parte, putem observa că aceste tehnologii formează calea spre o nouă formă de lectură, spre o nouă convertire: de la clasic la contemporan, sau de la book la e‑book.

Cartea clasică, mai ales cartea tipărită în secolele al XVIII‑lea – al XIX‑lea, rămâne pe raftul bibliotecii, fără să circule la utilizatori, datorită transpunerii ei într‑un document pdf. Avantajul acestei transformări constă în faptul că o carte de patrimoniu sau o scriere de valoare este și va fi protejată în continuare, prin solicitarea cărții doar în forma digitală. Dezavantajul acestei convertiri moderne a cărții în formate digitale presupune pierderea contactului direct cu aceste pagini autentice, cu farmecul și mirosul cărților legate în mod clasic. Prin urmare, vom alege farmecul cărților clasice sau eficiența cărților digitale?

Astăzi, chiar și o expoziție de cărți este ușor accesibilă doar print‑un click, fie pe un site sau pe o platformă on‑line, ceea ce ne va permite să urmărim o expoziție virtuală cu o anumită tematică (un autor sau prilejuirea unui subiect). Acest lucru determină eficiență temporală, poate chiar și financiară. Termeni noi și importanți folosiți tot mai des în perimetrul tehnologiei sunt e‑format, e‑content, e‑reading, e‑library.

• Accesul la arhive, servicii culturale şi educaţionale, presupune necesitatea reorganizării conţinutului textului într‑un format electronic (e‑format), pen­tru a adăuga valoare cărţilor de patrimoniu, dar şi a fi accesate mai ușor de către cititorii moderni.
• E‑content – conţinut electronic, adică un conţinut utilizat în diferite tehnici şi tehnologii. Formatul şi conţinutul electronic al unei cărţi modifică patri­mo­niul cultural clasic, ceea ce se pierde din autenticitatea cărţii, dar se câş­tigă în eficienţă şi spaţiu de împrumut pentru utilizator.
• E‑reading – lectura de pe diverse dispozitive (device‑uri), ce oferă cititorului posibilitatea de a citi cărţi oriunde, oricând şi cu acces la un raft de cărţi doar din memoria tabletei.
• E‑library – biblioteca digitală din secolul nostru, accesul fiind posibil pe diverse site‑uri ale instituțiilor.[8]

Mai multe biblioteci europene integrează serviciile lor în fluxul de lucru digital, iar utilizatorii iau contact cu platformele inovative, cu lectura pe diferite dis­pozitive și rețele tehnologice. Spre exemplu, Biblioteca din München, una dintre cele mai mari biblioteci de cercetare din Europa, a fost capabilă să construiască cea mai mare colecție a conținutului digital dintre toate bibliotecile germane. Această bibliotecă oferă mai multe servicii, printre care:

• Catalog on‑line cu aproximativ 10 mil. de titluri;
• Aplicația „Famous Books” pentru iPad și iPhone (aceasta constituie și un exemplu de patrimoniu cultural);
• Contribuțiile bibliotecii la Memoria UNESCO a lumii.

 

3. Patrimoniul Cultural versus Patrimoniul Cultural Digital

În rândul bibliotecii, Patrimoniul Cultural reprezintă, după cum știm, patrimoniul clasic format din cărți, extrase, articole și materiale de valoare incontestabilă. În timp ce Patrimoniul Cultural Digital (Digital Cultural Heritage) este raportul dintre patrimoniul clasic și „calea spre societatea și cultura de astăzi”. În literatura de specialitate, vedem o clasificare importantă a patrimoniului, delimitându‑se astfel (Fig. 1):[9]

Fig.1

Putem observa, așadar, diferența clară dintre Patrimoniul Cultural Clasic (Cultural Heritage 2D) și Patrimoniul Cultural Digital sau Patrimoniul Cultural 3D – pentru a se reda obiecte tridimensionale (chiar și în cazul cărților). În acest context, trebuie spus că mai există și Patrimoniul Cultural Scris (Written Cultural Heritage).

„Urmărind o experiență interactivă a utilizatorilor cu patrimoniul cultural digital, Biblioteca de Stat din München transformă o gamă largă de manuscrise în digitizare, și chiar în 3D e‑books, care pot fi răsfoite ușor pe un ecran digital. În acest fel, utilizatorul primește o experiență interactivă cu obiectele patrimoniului cultural ca obiecte de artă.”[10] Biblioteca bavareză (construită în secolul al XVI‑lea) oferă servicii digitale din 2010. Sigur că pentru acest lucru există și mari investiții financiare.

În consecință, prin digitizarea patrimoniului cultural vom avea un patrimoniu virtual, ca o nevoie de centralizare în mediul virtual a cărților și documentelor vechi, „[…] care prin această calitate a lor devin rare și greu accesibile […]”[11]. Astfel, vom putea transforma manuscrisele în aplicații iPad, chiar dacă există și costuri pe măsură; iar ecranul trebuie să fie predestinat pentru prezentarea cărților digitale. Specialiștii recomandă ca o bibliotecă să se orienteze spre tehnologiile moderne, întrucât este o instituție de furnizare a informațiilor.

Patrimoniul Virtual „este o ramură nouă a cunoașterii, care utilizează tehnologii informaționale pentru a captura datele studiate de arheologi și istorici ai artei și arhitecturii”[12]. Aceste date ce includ diferite obiecte culturale sunt convertite la digitizare prin scanare sau modelare 3D. Peisajul digital al cărților compus din conținutul electronic cultural formează o nouă societate și o nouă mentalitate. Tocmai de aceea, biblioteca ar trebui să plece de la rolul ei, acela de a mulțumi cititorii, căci orice bibliotecă trăiește prin cititorii săi. Influența secolului al XXI‑lea îndeamnă biblioteca spre noile tehnologii ca o nevoie a utilizatorilor, mai ales că biblioteca de astăzi devine un centru cultural prin diverse servicii (expoziții, cursuri, concerte). „Bibliotecile de cercetare acoperă toate domeniile cunoașterii umane”, biblioteca fiind „o punte de comunicare între trecut – prezent – viitor”[13].

 

Concluzii

• Digitizarea cărţilor devine o necesitate atâta timp cât dorim utilizarea cărţilor în generaţia tehnologică.
• Dacă vrea să fie în pas cu secolul, o bibliotecă trebuie să aibă şi posibilitatea de a oferi utilizatorilor resurse digitale.
• Protejarea Patrimoniului Cultural dintr‑o bibliotecă este necesară şi posibilă astăzi prin tehnologia avansată.
• Necesitatea digitizării ca influenţă a secolului al XXI‑lea plasează car­tea într‑o nouă postură, întrebarea este: ce şi cât digitizăm?
• Digitizarea cărţii este o necesitate ca influenţă a secolului al XXI‑lea.
• Cartea clasică primeşte un nou format (pdf), accesibil cititorului ama­tor de tablete sau telefoane mobile, iar Patrimoniul Cultural este astfel protejat.
• Conform specialiștilor, putem aduce o carte într‑o formă digitală, și chiar este necesar acest lucru, pentru că orice bibliotecă ce vrea să fie în pas cu realitatea, trebuie să facă anumite schimbări de ordin teh­nologic; iar exemple vedem accesând site‑urile bibliotecilor digitale din țările occidentale sau chiar și din România, unde există.

 

[1]Mircea Regneală (coordonare generală), Tratat de biblioteconomie, vol. I – Biblioteconomie generală, Editura ABR, București, 2013, p. 116.

[2]Ibidem, p. 105.

[3]Ibidem, pp. 119‑120.

[4]Ibidem, p. 143.

[5]Ibidem.

[6] Radu Ecaterina, Criterii de digitizare a publicațiilor. RESTITUTIO – Platforma digitală a Bibliotecii Cen­trale Universitare „Carol I” din București, în revista: „BIBLOS”, Nr. 29/ 2017, adresa redacției: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, p. 81. (http://www.bcu‑iasi.ro/revista-biblos)

[7]Cf. David Greene, Michael Groenendyk, Blurred Lines – between virtual reality games, research, and education, 2018.

[8]Cf. Alfredo M. Ronchi, E‑culture – Cultural Content in the Digital Age, Ed. Springer, Berlin, 2009.

[9]Cf. Ibidem.

[10]Cf. Klaus Ceynowa, Mobile Applications, Augmented Reality, Gesture – Based Computing and more – Innovative Information Services for the Internet of the Future: the Case of the Bavarian State Library.

[11] Radu Ecaterina, op. cit., p. 82.

[12]Cf. David Koller, Bernand Frischer, Greg Humphreys, Research Challenges for Digital Archives of 3D Cultural Heritage Models.

[13]Silvia Popa, Comunicare și biblioteca, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2002, p. 11.