Distribuie
Cea de a VIII-a ediție a Concursului de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel” din cadrul Festivalului „Teodorenii”, are și o secțiune de creație literară, pe lângă cele două practice (dulce și sărat). Secțiunea „Rețete aproximative a fost creată pentru cei care se pricep mai puțin la gătit, dar sunt buni la povestit.
Ediția din acest an stă sub semnul Centenarului nașterii lui Vlad Mușatescu, prozator, traducător și umorist român, părintele literar a unor personaje memorabile, precum Cina Moşca şi Fina Frusina și Ţata Catarita, motiv pentru care cerința a fost descrierea unui fel de mâncare în stilul lui Vlad Mușatescu.
Textele au fost evaluate în funcție de „parfumul de Vlad Mușatescu”, cum frumos spune președintele juriului Marius Cristian și a rezultat următorul clasament:
Locul I
ALEXANDRU IGNAT
Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iași
pentru Fasolică de ieșire din post
Locul II
Sedrana Georgiana Cataramă
Liceul Tehnologic Economic de Turism
pentru Magie aproximativă cu ciorbă de burtă
Locul III
BIANCA ELENA TELEMAN
Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iași
pentru Zacuscă de ciuperci de pădure
Textele câștigătoare pot fi citite mai jos:
MAGIE APROXIMATIVĂ CU CIORBĂ DE BURTĂ
Premiile vor fi înmânate în cadrul jurizării probelor practice a Concursului de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești, care va avea loc vineri, 16 decembrie 2022, la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași.
Articole similare
Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale. Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!
„Fotbalul m-a învățat să rămân viu” Mircea Lucescu Fotbalistul Mircea Lucescu (29 iulie 1945, București – 7 aprilie 2026, București) jucător și antrenor cu o carieră internațională. Mircea Lucescu a fost, este și va rămâne o legendă absolută, a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, a strălucit și sub culorile echipei naționale unde la Cupa Mondială din 1970, din postura de
Sărbătoarea Învierii Domnului să ne fie bucurie, pace și lumină! Cu mare emoție și dăruire, elevii claselor I și a III-a de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, coordonați de profesori învățământ primar Nona Răduc și Lăcrămioara Frenț) “s-au ostenit” în Săptămâna Patimilor aducând, prin lucrările lor artistice, adevărul și dragostea pentru Hristos! Expoziția va fi deschisă la Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți timp de o lună. Sărbători binecuvântate, scăldate în Lumina Învierii! Hristos a Înviat!

