Miercuri, 9 martie, începând cu ora 16.30, la Filiala „Ionel Teodoreanu” va avea loc prima activitate a cercului de origami „O nouă viață pentru hârtie”. Susținut de voluntara bibliotecii, doamna inginer Roxana Anghel, cercul se adresează doritorilor de a învăța arta decorațiilor din hârtie și se desfășoară săptămânal. Pentru a participa, veniți la Filiala „Ionel Teodoreanu” cu permisul de utilizator. Înscrierile se fac la sediul filialei începând din data 9 martie 2016, numărul maxim pentru o grupă fiind de 10 persoane.
„O nouă viață pentru hârtie” se desfășoară în cadrul programului Voluntar@BJIași al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, care își propune să formeze un nucleu de voluntari de toate vârstele care să se implice, alături de bibliotecari, în activitățile destinate comunității precum și încurajarea voluntariatului.
Articole similare
Stimați utilizatori, Începând de luni, 18 mai 2020, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași reia activitatea cu publicul după cum urmează: - Serviciul de împrumut/restituire documente va fi disponibil în toate secțiile și filialele bibliotecii; - Sala de lectură carte de la sediul central va fi accesibilă, dar va funcționa la capacitate redusă (pentru a respecta regulile de distanțare); - Rămân în continuare închise pentru public: Sala de periodice, Ludoteca, Centrele internet și locurile de studiu din celelalte săli/filiale. Pe perioada stării de alertă nu se percep penalizări de întârziere. Vă
Stimați utilizatori, Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” (sediul central și filiale) va fi închisă. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) din 30 noiembrie 2019, se va decala pe 2 decembrie 2019, fără sancțiuni de întârziere.
Stimaţi cititori, Cărţile împrumutate de la Filiala „Ionel Teodoreanu” vor fi restituite la Filiala „Vasile Alecsandri” (cartierul Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 7, bloc 911, parter). Vă mulțumim pentru înţelegere!



