Distribuie

Moderatorul întâlnirii, scriitorul Dan Doboș, ne-a ajutat pe toți cei prezenți să ascultăm chiar de la autoarea invitată, lucruri interesante despre viața și cariera ei. Am aflat lucruri din copilăria sa, cu primele cărți citite „o serie de cărticele cu titlurile – pornite de la literele alfabetului”, legătura mereu strânsă cu lectura, drumul parcurs de la copilul-cititor, la scriitor, motivele ce au făcut-o să scrie, modul în care reușește să îmbine viața de soție și mamă cu cea de autor (având în vedere prezența sa la foarte multe evenimente literare), mesajele pe care încearcă să le transmită prin cărțile sale, modul în care își alcătuiește firul narațiunii, autorii preferați din literatura Fantasy (J.R.R. Tolkien, C. S. Lewis, iar în ultima vreme – autori români contemporani) dar și felul în care se raportează la critică.
Scriitoarea ne-a citit un fragment din volumul său „O noapte la castel”, iar la final a răspuns întrebărilor adresate din public.
Articole similare
Marți, 18.08.2026, Filiala „Ion Creangă” a prins parfum de flori, zâmbete și imaginație! Împreună cu micii utilizatori, ne-am lăsat purtați într-o lume fermecată alături de „Lili, prințesa florilor”. Am citit, am descoperit personaje și aventuri pline de culoare. Cu multă imaginație, răbdare și voie bună, cei mici au realizat coșulețe vesele, pline cu flori colorate. Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă”, pentru a descoperi împreună alte povești și personaje minunate!
Ești pasionat de lectură? Îți place să descoperi lumi fantastice, mistere de nerezolvat sau povești pline de aventură și vrei să le împărtășești cu alți tineri de vârsta ta? Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași te invită să faci parte dintr-o nouă comunitate cool a iubitorilor de cărți: Clubul de lectură „Dincolo de copertă”. Clubul de lectură „Dincolo de copertă” este dedicat, în special, copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, însă ușa noastră este deschisă pentru orice tânăr dornic să citească și să-și facă prieteni noi. Întâlnirile vor
O poveste fermecată, imaginație din belșug și multă voie bună – acestea au fost ingredientele unei activități de vacanță reușite! În cadrul activității „Povești cu lipici”, desfășurată marți 11.08.2026 la Filiala „Ion Creangă”, copiii au pătruns pe tărâmul fermecat al poveștilor clasice. Am citit povestea „Lebedele sălbatice” de H.Ch. Andersen, care ne-a purtat într-o lume plină de magie, aventură și imaginație. Povestea i-a inspirat pe cei mici și le-a pus la încercare îndemânarea și creativitatea. Cu hârtie, foarfecă și multă voie bună, copiii au confecționat propriile păsări, dând viață personajelor

