Am ajuns la finalul aventurii noastre din cadrul activității „Povești cu lipici și imaginație” iar ultima întâlnire a fost una plină de culoare, creativitate, voie bună și… multe surprize!
De această dată, copiii au pornit într-o nouă aventură alături de îndrăgitul personaj îndrăgit din cartea „Murdarici”. După lectura poveștii, inspirați de cele întâmplate în paginile cărții, micii cititori și-au pus creativitatea la treabă și au confecționat din hârtie un cățeluș simpatic și semne de carte.
Și pentru că aceasta a fost ultima întâlnire din cadrul Bibliotecii de vacanță organizată la Filiala „Ion Creangă”, nu puteam încheia fără un moment special! Am organizat o tombolă, iar fiecare copil a plecat acasă cu o carte în dar. Astfel, aventura noastră s-a încheiat așa cum a început: cu bucurie, povești și dragoste pentru lectură.
Articole similare
Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.
Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.
Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui









