Observații astronomice la Eclipsa de Lună din noaptea de 7 spre 8 septembrie 2025
Autor: Categorii: Biblioteca şi Ştiinţa, Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 8 octombrie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Vino să descoperi magia cerului într-o noapte cu Lună eclipsată!

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Astroclubul Iași și Fundația Academică „Idei și Fapte”, vă invită să participați la un nou eveniment dedicat cerului și științei: observarea eclipsei de Lună din noaptea de 7 spre 8 septembrie 2025.

Vom monta telescopul în zona pietonală de pe Bulevardul Ștefan cel Mare (în fața Primăriei Municipiului Iași), activitățile de observare vor începe duminică, 7 septembrie, de la ora 20:00.

Pe parcursul serii, publicul va avea ocazia să privească Luna prin telescoape, să discute cu membri ai Astroclubului despre acest fenomen spectaculos, să descopere constelațiile de toamnă și să afle curiozități despre Universul apropiat și cel îndepărtat. Totul într-un cadru relaxat, sub cerul liber, cu explicații accesibile pentru toate vârstele.

Eclipsa de Lună din 7 – 8 septembrie 2025 este un fenomen parțial vizibil integral de pe teritoriul României. Faza totală a eclipsei va debuta după ora 20:30 și va atinge punctul maxim la 21:11, oferind un tablou fascinant pe cerul de seară. Luna va rămâne complet acoperită până la ora 21:53, după care va începe treptat să iasă din umbra Pământului, încheind faza parțială la 22:56. Ultima etapă a fenomenului, ieșirea din penumbră, se va produce la ora 23:55.

Participarea la acest eveniment oferă o experiență inedită și captivantă pentru toate vârstele. Cei prezenți vor putea observa Luna prin telescop în timpul unui fenomen rar, vor învăța detalii fascinante despre eclipse, despre fazele Lunii și despre constelațiile de toamnă vizibile în acea perioadă. Vor avea ocazia să fie ghidați de specialiști și pasionați de astronomie și să petreacă o seară aparte, sub cerul înstelat, în mijlocul unei comunități de iubitori ai Universului.

Participarea este gratuită, iar evenimentul face parte din seria de activități de popularizare a științei organizate de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

 

Nu ratați această ocazie unică de a redescoperi cerul!

Vă așteptăm cu drag!

Articole similare

  • Matematica este grozavă! este una din cărțile pentru copii cu scop educativ într-o formă ludică. Ştii de ce au fagurii formă de hexagon? Sau cum se feresc insectele de prădători cu ajutorul… numerelor prime? Îți vine să crezi că telefonul tău este de zeci de ori mai puternic decât calculatorul care a lansat prima rachetă spre Lună? 101 informaţii uimitoare din domeniul matematicii, care vor stârni entuziasmul copiilor curioși! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/matematica-este-grozava-101-lucruri-incredibile-pe-care-trebuie-sa-le-stie-orice-copil-yn3454qy/  

  • În urma analizării dosarelor de înscriere (conform H.G.nr.1336/2022) depuse în vederea participării la concursul pentru ocuparea  funcției contractuale de execuţie, Legător, studii generale, gradul I, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Compartimentul Administrativ din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care va avea loc în ziua de 21.09.2026, ora 10:00 - proba practică și 25.09.2026 ora 10:00 - proba interviu, Comisia de concurs, întrunită în data de 14.09.2026, ora 10:00, comunică rezultatele selecției dosarelor aici.

  • În ziua de duminică, 13 SEPTEMBRIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cartea Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași). Volumul este prefațat de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, prefață intitulată – Un remarcabil