Acasă Editură Nașterea Bibliotecii Regionale – Lucian ZUP

Nașterea Bibliotecii Regionale – Lucian ZUP

27
0

O nouă etapă în evoluția bibliotecii publice a orașului Iași s‑a deschis odată cu procesul regionalizării, anunțat de legea nr. 5 din septembrie 1950. De fapt, este impropriu spus „o nouă etapă”, deoarece o nouă bibliotecă va fi înființată și nici măcar din cenușa celei vechi. Nu exista fond de carte, spațiu sau personal.

Aceasta nu înseamnă că orașul (sau județul) ar fi dus lipsă de biblioteci. De la bibliotecile școlare și cele universitare până la bibliotecile de cartier, cele ale „colțurilor roșii”, ale căminelor culturale, ale fiecărei întreprinderi, se părea că oamenii muncii, deși în mare măsură analfabeți, au de unde să‑și satisfacă nevoia imperioasă de lectură, numai să iasă din casă. „O situație din anul 1949 consemnează că numărul bibliotecilor din județul Iași se ridica, în acel moment, la 179, toate însumând 170.816 volume, media fiind 1.000, ceea ce vorbește deja de o «curățire» substanțială a colecțiilor”[1].

Însă necesitatea constituirii unei biblioteci coordonatoare nu apare ca evi­dentă decât odată cu reglementarea unei noi împărțiri administrativ‑teri­to­ri­ale. Doritor de a prelua cât mai multe dintre aspectele existenței poporului lu­minat de la Moscova, guvernul Groza a desființat cele 58 de județe, înlo­cu­in­du‑le cu 28 de regiuni (compuse din raioane, orașe și comune). Un număr destul de mare, însă tovarășii aplicau modelul rusesc fără să mai piardă timp cu specificitatea locală. Regiunea Iașului corespundea aproximativ județului Iași de astăzi.

Cel puțin la nivel declarativ, lucrurile s‑au desfășurat foarte rapid. Imediat s‑au întrunit cei interesați, conform unui articol apărut în „Opinia” din 7 septembrie 1950, sub semnătura lui Traian Țanea, viitorul director al bibliotecii și viitorul membru din consiliul de conducere al D.G.P.T. Participații la ședința specială de la Secțiunea Artă și Cultură a Comitetului provizoriu orășenesc sunt enumerați: „delegatul Comitetului Așezămintelor Culturale din RPR, reprezentanți ai organizațiilor de masă, ai Bibliotecilor Universitare, ai Bibliotecii Centrale și responsabilii culturali ai sindicatelor ieșene[2]”. Așadar, o treabă serioasă, dictată de necesitatea momentului: „Este absolut necesar ca pentru bu­na desfășurare a campaniei de culturalizare a maselor, factor esențial în lup­ta pentru socialism, să se treacă la noi forme de organizare.”[3]

Totodată, autorul menționează și funcțiile viitoarei biblioteci. În primul rând, cea de bibliotecă orășenească, ea urmând să deservească pe toți locuitorii orașului. În al doilea rând, ar trebui să pună la dispoziția bibliotecilor raionale și comunale fondurile de carte necesare. În al treilea rând, ar dirija acti­vi­ta­­tea de difuzare de carte în regiune. „În Iași, înființarea bibliotecii regionale nu va duce la desființarea bibliotecilor de pe lângă căminele culturale, precum și a bibliotecilor din școli, întreprinderi și instituții. Activitatea lor va fi însă dirijată și controlată de către biblioteca regională.”[4]

O a patra funcție derivă din toate aceste înființări care duc la „mărirea numărului bibliotecarilor, precum și ridicarea nivelului profesional și ideologic al celor cari exercită această funcție în prezent”[5]. Prin urmare, „comitetul de conducere a bibliotecii regionale va trebui să se îngrijească de creșterea de noi cadre, precum și de creșterea ideologică și profesională a bibliotecarilor actuali, inițiind cursuri de pregătire și de specializare”[6].

După cum se observă, autoritățile pregătiseră mecanismele propagandei prin bibliotecă, acesta fiind și scopul instituției: de a îndoctrina populația prin cărți gestionate de un personal bine instruit în învârtirea rotițelor ideologice. Totuși, aceste planuri aparțineau mai curând hârtiei decât practicii. Inclusiv „co­mitetul de conducere” anunțat pentru ceva atât de amplu (în fond, avem în vedere bibliotecile din întreaga regiune) avea să mai aștepte până la instaurare. E posibil ca, mai curând, aceste intenții să fi fost declarate din exces de zel, pentru ca autoritățile locale să se arate în rând cu lumea comunistă. Altfel, spre a instrumenta un sistem de o asemenea amploare, ar fi luat măsurile nece­sare în privința conducerii, personalului, fondului de carte sau sediului.

Mai succint tratează proble­ma organul de presă al Sfatului Popular din Iași, „Lupta Moldovei”, care prefe­ră forma mai puțin implicată a unui anunț la ru­brica diverse[7].

Autorul acestuia adaugă încă două amănunte, de această dată de ordin practic: locul (în centrul ora­șului) și înființarea unei secții pen­tru copii. Propaganda mergea pu­ter­nic pe direcția litera­turii pentru co­pii; de aceea, nu e de mirare că auto­ri­tățile au avut‑o în vedere încă îna­inte de a înființa biblioteca. Totuși, deocamdată, nici aceasta nu era mai mult decât un pro­iect. Jurnalistul nu are informații sigure cu privire la loc, probabil încă se dezbătea dacă biblioteca regională ar beneficia de un sediu propriu sau ar fi primită în chirie de una dintre instituțiile care erau situate în centrul Iașului.

O săptămână mai târziu, cotidianul decide să consacre subiectului ceva mai multe rânduri[8]. De data aceasta, este vorba de preluarea primelor 2000 de volume pentru fondul de carte al bibliotecilor regionale, expediate de către Co­mitetul pentru Așezămintele Culturale din R.P.R. Acestea ar trebui să servească nu numai culturalizării oamenilor muncii din oraș, ci și a celor din regiune: „Fiecare bibliotecar va avea posibilitatea să ridice în mod periodic un număr de câteva sute de cărți de la Biblioteca Regională pe care le va difuza în raion. După lectura lor, cărțile vor fi returnate bibliotecii.”[9] Nu se știe cum ar fi fost gestionată situația dacă aceștia s‑ar fi înghesuit.

Evident, criteriile de selecție a cărților expediate erau strict utilitare, dictate de conjunctura politică: „Având un depozit de cărți bogat și variat, ele [biblio­tecile regionale] vor ajuta pe cititori să‑și îmbogățească cunoștințele în ideo­lo­gie, știință, tehnică, artă și literatură. De asemeni vor veni în ajutorul citito­rilor prin procurarea de materiale bibliografice și literare, organizarea de car­toteci tematice, convorbiri pentru recomandarea cărților și întocmirea de lis­te de cărți legate de problema construirii socialismului, lupta pentru pace, so­ciali­za­rea agriculturii etc. sau de anumite evenimente și date comemorative”[10].

Mai detaliat ne prezintă situația Gh. Ceangă, bibliotecar în cadrul bibliotecii centrale regionale Iași, optând pentru punctul de vedere statistic aproximativ: „Biblioteca noastră a fost instalată într’o aripă a clădirii Bibliotecii Centrale a Universității, dispunând de două încăperi în care am aranjat depozitul de cărți și sala de lectură. Pentru buna ei funcționare, chiar dela început, am trecut la organizarea tehnică a bibliotecii. Depozitul are cinci dulapuri duble pentru cărți. Fondul de carte cuprinde peste 2500 de volume, cu 3000 titluri și este compus din cărți de ideologie (40%), literatură (40%), știință popularizată (10%) și literatură pentru copii (10%).

În vederea organizării unei secții pentru copii, biblioteca centrală regională mai dispune de hărți, planșe și albume colorate pentru copii.

Urmând instrucțiunile trimise de Comitetul pentru Așezămintele Culturale, am aranjat cărțile în dulapuri, după clasificarea zecimală tabela B. Astfel, în du­lapul Nr. 1, am aranjat cărțile de ideologie și generalități; în dulapul Nr. 2, căr­țile de știință și tehnice, în dulapul Nr. 3 și 4 cărțile de literatură, artă, istorie și geografie, iar dulapul Nr. 5 l‑am rezervat cărților pentru copii pe care le‑am clasificat separat.”[11]

Am oferit aici un citat mai lung pentru a admira zelul de care dădea dovadă bibliotecarul proaspăt angajat. Zel nu atât în a ordona fondul de carte care nu era imens, ci de a oferi toate aceste date care să contureze imaginea atât de do­rită de conducători: cititorul (care încă nu exista) urma să se înfrupte până la îmbuibare de ideologie și tehnică. Acestea sunt cele numite ca atare. Totuși, să nu ne închipuim că, spre exemplu, literatura, literatura pentru copii, arta, istoria sau chiar geografia ar fi scăpat de puternicele amprente ideologice. Erau aceleași idei, doar prezentate altfel. Deoarece autoritățile erau mai curând atra­se de termeni precum „ideologie” și „știință și tehnică” (ceea ce implica accentuarea rolului pe care l‑ar avea oamenii muncii în procesul de culturalizare, adică ceea ce credeau conducătorii că realizează), bibliotecarul a preferat să le aloce cel mai mare procent și primele dulapuri. Aceasta nu înseamnă că fondul de carte și ordinele primite de sus nu i‑ar fi dat dreptate. Doar că el precizează îndeplinirea obiectivelor. Ideologia pretindea ca oamenii să se hrănească din lecturi ideologice.

Saturată de biblioteci saturate de cărți ideologice și de specialitate, e puțin probabil ca noua regiune să fi avut nevoie de încă o instituție care să fi oferit asemenea cărți cititorilor deodată avizi de ideologie, deși mulți dintre ei analfa­beți. Mai curând, se reduce fondul de carte pe ansamblul regiunii, concen­trân­du‑l într‑un singur loc, iar de aici sute de cărți ar circula împrumutate biblio­te­cilor coordonate, indiferent dacă ar fi utilizate spre lectură sau nu.

Totuși, mașinăria manipulării dă unele rateuri, iar datele de pe hârtie sunt uneori contrazise de realitate. Îndeosebi când realitatea se desfășoară între oa­meni, bibliotecari sau cititori. Deși statul se străduia din răsputeri, se pare că nu toți înțelegeau importanța actului de culturalizare în masă.

Cele două caricaturi preluate din revista de specialitate arată existența unui conflict care, deși în cheie ironică, prezintă o evoluție departe de încheiere. Indiferent dacă bibliotecarul era disponibil sau nu pentru a deservi cititorul, cartea era văzută ca o cale la care nu are acces muritorul de rând, iar păs­tră­torii comorii nu facilitează accesul la ea. Bibliotecarul trebuia să fie un func­țio­nar, nu un cititor.

Desigur, situația nu era ieșită din comun. Nu pare credibil ca cititorii să fi for­mat un rând lung la ușile bibliotecilor, doar pentru a lectura din fondul imens de literatură de specialitate, după care tânjiseră întreaga viața. Astfel în­cât, mai ales în comunitățile mici, bibliotecarul probabil își rezolva problemele curente în timpul în care biblioteca ar fi trebuit să aibă program, nefiind o activitate intensă. Cei care au fost expuși ca exemplu negativ supăraseră pe unii care au devenit turnători, de la nervi sau de la natură. Cei diplomați ajungeau la gazeta de perete.

Biblioteci și bibliotecari, Călăuza bibliotecarului”, an III, nr. 3, martie 1950, pp. 48‑49.

Propaganda însă prezenta un mecanism funcțional, în care toți oamenii muncii citeau, iar bibliotecarii erau niște rotițe de deservire. Totul mergea con­form planului, de multe ori și înzecit peste plan, totul fiind în beneficiul oamenilor care se arătau recunoscători și contribuiau din plin la „construcția socialismului”. Pentru conturarea mai percutantă a acestei imagini, nu lipsea recursul la procedeul retoric al antitezei. Astfel, biblioteca era mai eficient imaginată în contextul funcției ei sociale dacă se mai întâmpla să fie date în vileag câteva elemente negative care apăreau ca izolate, ușor eliminabile, lipsite de gravitate și punând în evidență intervenția promptă a poporului. În acest context, elementele negative devin la fel de importante ca cele pozitive în conturarea imaginii de ansamblu.

Totuși, dacă ar fi socotit vinovați doar pe oamenii simpli, care deviau de la marele plan, ar fi însemnat să recunoască unele erori în capacitatea mecanismu­lui social de a lucra în beneficiul celor cărora pretindea că se adresa. Din acest motiv, un țap ispășitor mai elocvent a fost găsit în autoritățile intermediare între popor și stat, în special Sfaturile Populare. Acestea erau privite în ansamblul lor, în capacitatea lor operativă, ca mijloace de a asigura buna func­țio­na­re a sistemului, adică de a aduce pe calea cea bună oițele rătăcite. Dacă un to­varăș greșea, vina cădea pe umerii organelor abilitate să‑l strunească.

Printre cei care denunță lipsa de cooperare a unor bibliotecari se numără și un anume Gheorghe Mihăiuc de la Secțiunea Culturală a regiunii Iași, care, din plăcerea de a coresponda cu „Călăuza bibliotecarului”, spune următoarele: „Biblioteca centrală raională din Târgul Frumos stă închisă în orele de program, iar bibliotecarul respectiv nu participă la nici un seminar raional și nu ține legătura cu Secțiunea Culturală raională, care nu ia nici o măsură în această privință.”[12]

Mai grav, „la biblioteca centrală din raionul Hârlău, cărțile stau luni de zile nedespachetate și că în general activitatea la această bibliotecă lasă de dorit, din cauză că organele Sfatului Popular local nu dau importanța cuvenită bibliotecii și nu exercită un control în activitatea ei”[13].

În cadrul unei consfătuiri organizate de Comitetul pentru Așezămintele Culturale în zilele de 12‑19 iulie 1952 cu bibliotecarii regionali din întreaga țară pe temele „rolul bibliotecilor în revoluția culturală, realizările de până acum ale bibliotecilor regionale și sarcinile lor de viitor”[14], nici reprezentanta bibliotecii centrale regionale Iași, R. Langmantel, nu se arată mai prejos: „Sfaturile Populare nu s’au preocupat de îmbunătățirea activităților bibliotecilor. Din dis­cuții a mai reeșit că a fost neglijată aproape cu desăvârșire aplicarea unei sar­cini principale din Hotărâre, aceea privitoare la creșterea nivelului activității bibliotecilor.”[15]

Piedici în calea desfășurării activității culturale a întâmpinat și Bernardini Schwartzenberg, membru al colectivului bibliotecii regionale Iași, care și‑a programat să susțină două recenzii despre cartea Fiii de Smirnov, la Vaslui și la Pașcan­i. Deși nu își închipuia că publicul ar umple sala până la refuz auzind nu­mele recenzorului, fiind fascinat de subiectul abordat sau neavând alte mijloace de a‑și petrece timpul liber, bibliotecarul a sperat totuși în sprijinul instituțiilor locale care să aducă măcar primele două rânduri.

În Vaslui, surpriză: nu exista sala disponibilă, motiv pentru amânarea prelegerii timp de câteva zile. Însă nici după încheierea acestui interval, mobilizarea nu a fost pe măsura dorințelor. Au apărut doar patru persoane rătăcite. Du­pă o așteptare de o oră, evenimentul s‑a considerat terminat, „prin aducerea câtorva fete de la un cămin alăturat”[16].

În Pașcani, situația a devenit mai tragică. Pe ușa bibliotecii raionale, bibliotecarul a găsit un afiș cu toate datele despre prelegerea pe care urma să o susți­nă, însă de pe care lipsea menționarea orei. Bibliotecarele de acolo i‑au tem­pe­rat agitația spunându‑i că ora de 10,30 fusese anunțată cu ajutorul stației. La ora respectivă nu s‑a prezentat nimeni, astfel încât susținerea recenziei s‑a amânat până la 17. Însă nici atunci nu i‑a surâs norocul: ca într‑o situație kafki­ană, persistentul recenzor nu numai că nu a reușit să‑și susțină propria prele­gere, dar a fost nevoit să asiste la prezentarea de către altcineva a unei re­cen­zii despre aceeași carte (nu mai menționează dacă și urmând o abordare ase­mănătoare). Tovarășul din Pașcani cu o gândire similară avusese mai mult noroc sau fusese mai rapid.

Nu i‑a rămas decât să concluzioneze amar: „Cam în felul acesta înțeleg colectivele bibliotecilor pomenite mai sus să mobilizeze cititorii pentru recenziile anunțate.”[17]

În ciuda greutăților întâmpinate, indiferent de proveniență, Biblioteca Re­gio­nală din Iași a fost în sfârșit inaugurată, având spațiu în cele două încăperi ale Bibliotecii Centrale Universitare pe care le menționa Gh. Ceangă. La rubrica „Informațiuni” a cotidianului „Opinia”, se anunță că „în cinstea zilei de 21 Decembrie, se va inaugura o bibliotecă depe lângă Comitetul Provizoriu Regional, care va funcționa în cele două camere ale Bibliotecii Centrale”[18].

Potrivindu‑se de „ziua aniversării a 71 de ani de viață a genialului conducător de popoare I.V. Stalin, orașul nostru se îmbogățește cu încă o instituție de cultură”[19]. Fiind plasată sub auspicii atât de înalte, avea și obiective pe măsu­ră: „… pune la dispoziția oamenilor muncii din orașul nostru cele mai bune cărți ale literaturii noastre și ale literaturii sovietice și mai ales de a reîmprospăta cu noi cărți bibliotecile Sfaturilor Populare Raionale și ale Căminelor Culturale, folosindu‑se pentru aceasta, metoda bibliotecilor volante.”[20] Deja fu­se­se depozitat în cele două încăperi un fond valoros de carte.

Probabil, statul a considerat că, pentru a face să circule mai viguros fondul cultural, biblioteca în sine ar trebui să fie volantă. În aceste condiții, de ce ar mai fi avut nevoie de un sediu? Cele două încăperi din clădirea B.C.U. Iași i‑ar fi fost suficiente.

Aici va rămâne până în 1955, când se va muta într‑un spațiu mai generos, dar tot fără să aibă o clădire proprie, care să‑i confere durabilitate și loc de regăsire a cărților cu cititorii.

[1] Nicolae Busuioc, Vicențiu Donose, Biblioteca „Gh. Asachi” – 80, Iași, Vasiliana ’98, 2000, p. 26.

[2] Traian Țanea, Pe drumul culturalizării maselor, în „Opinia”, XLVIII, nr. 1206, 7 septembrie 1950, p. 1.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 2.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] *** Se amenajează o bibliotecă regională, în „Lupta Moldovei”, an V, nr. 1275, 15 septembrie 1950, p. 3.

[8] *** Primele 2000 de volume pentru înzestrarea bibliotecii regionale au sosit în localitate, în „Lupta Moldovei”, an V, nr. 1282, 23 septembrie 1950, p. 2.

[9] Ibidem.

[10] *** Rolul bibliotecilor centrale de regiune și raion, în „Călăuza bibliotecarului”, an III, nr. 10, octombrie 1950, p. 12.

[11] Gh. Ceangă, Cum am organizat, din punct de vedere tehnic, biblioteca centrală regională – Iași, în „Călăuza bibliotecarului”, an III, nr. 10, decembrie 1950, p. 37.

[12] în „Călăuza bibliotecarului”, an IV, nr. 8, august 1951, p. 47.

[13] Ibidem.

[14] *** Pe marginea consfătuirii bibliotecarilor regionali, în „Călăuza bibliotecarului”, an V, nr. 9, septembrie 1952, p. 15.

[15] Idem, p. 16.

[16] Bernardini Schwartzenberg, Cum înțeleg să facă „mobilizări” tovarășii bibliotecari din Pașcani și Vaslui, în „Călăuza bibliotecarului”, an VI, nr. 1, ianuarie 1953, p. 44.

[17] Ibidem.

[18] *** O bibliotecă pe lângă Comitetul provizoriu regional Iași, în „Opinia”, XLVIII, nr. 1286, 10 decembrie 1950, p. 3.

[19] *** Inaugurarea Bibliotecii Centrale a Sfatului Popular Regional, în „Lupta Moldovei”, V, nr. 1349, 23 decembrie 1950, p. 3.

[20] Ibidem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here