Acasă Editură „Începuturile Bibliotecii Municipale ieșene reflectate în presa interbelică” – Iulian Marcel CIUBOTARU

„Începuturile Bibliotecii Municipale ieșene reflectate în presa interbelică” – Iulian Marcel CIUBOTARU

33
0

Fondată în 1920, ca o secțiune a Muzeului Municipal, reorganizată în anii 1935‑1937, închisă în perioada ultimei conflagrații mondiale, redeschisă în 1944 și complet reorganizată în 1950, cu întregul fond de carte risipit în anii războiului, Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ Iași a cunoscut, de‑a lungul timpului, mai multe restructurări impuse de vitregia vremurilor. Se pare că întregul fond de carte constituit în perioada 1920‑1944 s‑a pierdut în anii răz­bo­iu­lui. Conform unor informații, numărul volumelor se ridica, în 1941, la 23.622[1]. Alte relatări estimează că „la câteva luni după izgonirea fasciștilor, din cele 8‑10 mii de volume, câte se presupune că avea biblioteca, nu mai rămăsese nici unulˮ[2]. Cert este că – în 1950 – noile autorități au pus bazele unei Biblioteci Centrale Regionale la Iași, care continua – simbolic doar – vechea Bibliotecă Municipală[3].

Nepăstrându‑se documente de organizare internă (administrativă)[4] din perioada 1920‑1949, vom încerca, în cele ce urmează, să conturăm o istorie a Bibliotecii Municipale așa cum aceasta e reflectată în (relativ) puținele articole din presa interbelică ieșeană. Menționăm că o parte dintre aceste articole au fost incluse în bibliografia selectivă dedicată Bibliotecii, apărută în 1995[5].

 

1920: Biblioteca Muzeului Municipal

Ziarul „Opiniaˮ din 4 octombrie 1920 anunța publicului că a avut loc Ședin­ța Comisiei Interimare, prezidată de Mihai Negruzzi, în cadrul căreia s‑au dis­cutat chestiuni privitoare la Piața Bădărău, iluminatul public, Muzeul Orașului Iași [s.n.], despre un bust al lui N. Gane ș.a. Știrea e importantă, căci e prima consemnare în presă despre Societatea Muzeul Orașului Iași: „Se primește propunerea d‑nilor Ghibănescu, Tafrali și Bogdan, de a se întemeia o societate sub de­numirea de Muzeul Orașului Iași și se acordă acestei societăți o primă subven­ție de 100.000 lei.ˮ[6] Deși în articolul invocat nu se menționează, din alte știri, ulterioare, cunoaștem că pe lângă Muzeul Municipal urma să funcționeze și o bibliotecă.

Partea administrativă și dezbaterile din prima fascicolă a buletinului Muze­ului Municipal din Iași – „Ioan Neculceˮ – aduc lămuriri suplimentare. Înființarea societății amintite nu ar fi fost posibilă fără sprijinul primarului Mihai Ne­gruzzi[7].

Crearea Muzeului Municipal a survenit imediat după sfârșitul Marelui Răz­boi, când orașul Iași încă resimțea neajunsurile provocate de refugiul locuitorilor munteni în Moldova și mutarea administrației centrale în fosta capitală moldovenească, devenită, într‑un moment neașteptat, capitală a României. De altfel, încă din primele rânduri ale articolului invocat, sunt menționate „nevoile materiale ce apasă comuna Iașilor, ca refacerea străzilor, aprovizionarea popu­lațiunei cu de toate ale traiului, normalizarea vieții de toate zileleˮ[8].

În continuare, e redată cererea lui Gh. Ghibănescu – profesor și publicist –, adresată, la 14 septembrie 1920, președintelui Comisiei Interimare, în cuprinsul căreia deplânge inexistența unui muzeu municipal, „care să cuprindă în el tot ceia ce interesează Iașii și, prin el, întreaga Moldovăˮ[9]. Referitor la bibliotecă, Ghibănescu specifica în cererea sa: „O asemenea societate va avea în grijile sale să adune tot materialul istoric cu privire la Iași și Moldova; să‑și aibă biblioteca sa ieșană [s.n.], muzeul său istoric ieșan și o revistă istorico‑arhe­olo­gică, care să publice tot materialul istoric ieșan moldovenesc, ce se găsește fie prin arhivele particulare, fie prin depozitele noastre culturale.ˮ[10] Cererea lui Ghibănescu surprinde esența Societății și liniile sale directoare, așa cum acestea se vor contura în anii următori.

Ce a urmat ne spune însuși Ghibănescu: continuatorul lui Costache Negruzzi a primit cererea și l‑a rugat pe autorul ei să desemneze 3‑4 persoane care să studieze chestiunea și să vină cu un proiect de statut. Pe reversul adresei din 14 septembrie 1920, Ghibănescu a notat următoarele nume: Orest Tafrali, Sever Zotta, N.A. Bogdan și Mihai Costăchescu. Cererea lui Ghibănescu a fost înregistrată la Primăria orașului cu nr. 31795/ 1920, iar membrii Comisiei au fost numiți prin decizia nr. 202 a primarului Mihai Negruzzi.

Prima întrunire a Comisiei a avut loc la 7 octombrie 1920, la sediul Primă­riei; următoarea s‑a desfășurat acasă la Orest Tafrali. În cele două întâlniri, s‑a redactat statutul Societății Culturale Muzeul Orașului Iași, care e redat în întregime în prima fascicolă a buletinului „Ioan Neculceˮ.

Direcțiile principale ale Societății erau cele enunțate de Ghibănescu în cererea adresată lui Mihai Negruzzi, la care s‑au adăugat și altele: să trezească în public cultul trecutului, să înființeze o școală de paleografie și epigrafie, să adu­ne dovezi privitoare la trecutul orașului și al Moldovei etc. Subvenționarea Societății era în grija Primăriei, care urma să înscrie, anual, în buget, sumele ne­cesare. Cu privire la sediul Societății, se menționează: „Primăria va pune la dispozițiea Societății una dintre sălile de la imobilele ce aparțin comunei, până ce se va putea dispune de un local propriu.ˮ[11]

Președintele de onoare al Societății era primarul orașului, iar numărul membrilor activi și onorari se ridica la 5. Comitetul se afla la conducere pe o perioadă de zece ani și urma să dirijeze activitatea Muzeului, a Bibliotecii și a Buletinului.

Noul muzeu urma să preia de la Primăria orașului obiectele de artă, tablouri, hărți istorice, documente, pietre cu inscripții etc. Așadar, cel dintâi patrimoniu al Muzeului s‑a constituit din donația Primăriei.

În privința Bibliotecii, statutul precizează: „Biblioteca va forma o secțiune a muzeului și va face parte integrantă din muzeu. Biblioteca va cuprinde în primul loc cărțile tipărite la Iași, periodicele, cum și acele cărți care vorbesc de Iași și de Mol­dova. În acest scop, Primăria Com. Iași va pune la dispoziția societății biblioteca sa ocazională, pentru a sluji ca prim material al bibliotecei. Regulamentul de administrare al muzeului va cuprinde și funcționarea bibliotecii [s.n.].ˮ[12]

Primarul orașului, fiind președintele de onoare al Societății, avea atribuția de a convoca pe membrii Societății la ședințele ordinare și extraordinare și de a stabili legătura dintre Societate și Consiliul Comunal. Însă, președintele activ e cel care „conduce mișcarea fondurilor și dă aprobarea sa la orice cerere de achi­ziție pentru muzeu și bibliotecăˮ. Sarcina inventarierii bunurilor celor două entități urma să revină secretarului.

În cadrul celor două ședințe lunare care urmau să aibă loc, Comitetului îi revenea obligația de a discuta toate chestiunile privitoare la Muzeu și la Bibliotecă, precum și de a gestiona inventarierea și catalogarea bunurilor.

La 20 octombrie 1920, Ghibănescu a primit înștiințare oficială din partea Pri­măriei, prin care i se aducea la cunoștință că a fost confirmat ca membru în co­mitetul de conducere al Societății, alături de ceilalți patru oameni de cultură[13]. De asemenea, Ministerul de Interne a aprobat înființarea Societății și a con­firmat bugetul propus inițial.

Prima ședință oficială a Societății s‑a desfășurat în str. Rafail nr. 1, adică la locuința lui Ghibănescu, la 8 ianuarie 1921. Procesul‑verbal consemnează prezența celor cinci membri în comitetul de conducere, iar Ghibănescu își arată sa­tisfacția „să vază înfăptuită ideea saˮ. Sarcinile au fost distribuite după cum ur­mează: N.A. Bogdan a preluat casieria, M. Costăchescu secretariatul, Gh. Ghi­bă­nescu urma să fie directorul Buletinului, O. Tafrali urma să fie directorul șco­lii de epigrafie și paleografie, iar Sever Zotta urma să ocupe postul de conservator al muzeului, arhivei și bibliotecii.

Din aceeași sursă, aflăm că s‑a trimis o înștiințare către președinta Societății Invalizilor, d‑na Petrovici, prin care aceasta era rugată să propună despăgu­biri pentru clădirea restaurată a Societății Invalizilor, din curtea Goliei. Con­form răspunsului, despăgubirile se ridicau la suma de 15.000 lei, care a fost achitată.

Din motive neclare pentru noi, cei de astăzi, dar cunoscute primarului Negruzzi (după cum se precizează într‑o cerere), profesorul Orest Tafrali s‑a retras din Societate, iar la 21 ianuarie, locul său a fost ocupat de A.D. Atanasiu, pro­fesor la Școala de Bele‑Arte[14].

La 12 martie 1921, s‑a hotărât ca Muzeul să se instaleze în aripa zidită a ex­ternatului secundar de fete, aripă restaurată de Societatea Invalizilor; s‑a mai hotărât ca atât biblioteca Primăriei, cât și arhiva veche a Eforiei (1832-1856) să fie cedate Muzeului.

La 26 martie 1921, s‑a discutat bugetul Societății pe anul 1. N.A. Bogdan era cel care urma să se ocupe de angajarea meșterilor zidari pentru amenajarea spațiului și pentru achiziționarea mobilierului necesar muzeului, bibliotecii și sălii de întrunire a consiliului. Pentru transportul documentelor Eforiei și a bibliotecii Primăriei, s‑a cerut aprobarea, ulterior acceptată, a directorului Șco­lii Normale de Băieți „Vasile Lupu”, pentru a delega elevii să ajute la acest ser­viciu. Tot acum, s‑a primit donația Gheorghe I. Grigoriu, fiul defunctului func­ționar și ziarist I. Grigoriu (Havas), care conținea corespondență și acte de familie[15], inventariate de Ghibănescu și care au constituit, de fapt, alături de materialul adus de la Primărie, întâiul patrimoniu al muzeului.

Bugetul Societății pe anul 1920‑1921 arată că cei mai mulți bani au fost alocați pentru tipărirea Buletinului „Ioan Neculceˮ (36.000 lei), la care s‑au adăugat plățile despăgubirii către Societatea Invalizilor, reparațiile și amenajarea localului, mobilierul ș.a. La 20 mai 1921, s‑a constatat că toată arhiva Eforiei se afla deja la Muzeul Municipal, fiind așezată la etajul I al clădirii din curtea Goliei; tot atunci, s‑a constatat că rafturile Bibliotecii fuseseră aduse, dar au fost așezate în sala de ședințe a Consiliului [s.n.][16].

O a doua donație făcută Muzeului a venit din partea soției defunctului profesor Octav Erbiceanu, Lucia Octav Erbiceanu. Opisul documentelor donate e publicat în prima fascicolă a Buletinului[17]. Tot în 1921, Muzeul a primit documente istorice cu titlul de donație din partea familiei Neculai Drosu[18].

Au fost cooptați membri noi, în persoana lui Teodor Burada și Ilie Bărbulescu, iar ca membri corespondenți, Paul Gore (Chișinău), Dimitrie Dan (Cernăuți), Alexandru Lapedatu (Cluj‑Napoca) și Gh. Balș (București).

La 3 iunie 1921, membrii Muzeului istoric și etnografic Virgil Hălăceanu „opinează că a venit timpul de a se ceda toate obiectele și cărțile acestui muzeu [către] muzeul municipal, cu condiția expresă ca o secție să poarte pe veci numele de Secțiunea inginer Virgil Hălăceanu[19]. Se hotărăște ca toate obiectele acestui muzeu să fie instalate în etajul al II-lea al clădirii, iar biblioteca să se așeze în dulapuri aparte, jos, în sala de ședințe a Comitetului [s.n.].ˮ[20]

Tot în 1921, s‑a primit, din partea lui Gh. Ghibănescu, o donație însemnată, cuprinzând documente care aparținuseră Smarandei Macri, pe care profesorul ieșean a reușit să le cumpere la kilogram. N.A. Bogdan a fost autorizat să cumpere, pentru muzeu, șase hărți vechi și, în același an, au devenit membri de onoare ai Societății mitropolitul Pimen al Moldovei[21] și N. Iorga.

S‑au făcut totuși, în vâltoarea acestor începuturi, și achiziții pentru Bi­bliotecă, despre care aflăm din același număr al Buletinului „Ioan Neculceˮ: „În ședința de la 27 iunie a.c., d. N.A. Bogdan comunică că librăria Isr. Kupper­mann din Iași pune la dispoziția muzeului, pentru a i se începe organizarea bibliotecii moldovinești în general și ieșane în special, ca o secție a Muzeului Mu­ni­cipal, 450 volume, cărți, broșuri și reviste pentru suma de 1 leu exemplarul. Cu această ocazie, librăria Isr. Kuppermann a binevoit a oferi ca donație muzeului suma de 180 de lei, ca atenție și urare la scopul nobil ce urmărește aceas­tă instituție. S‑a autorizat pe d. N.A. Bogdan, casierul Societății, să facă plata, să primească donațiunea de 180 lei și să înmâneze d‑lui Kuppermann adresa de mulțumire din partea comitetului. Tot d. N.A. Bogdan va face catalogul acestor noi achiziții de cărți.ˮ[22]

În august 1921, s‑a produs o importantă schimbare la vârful administrației municipale ieșene: interimatul lui Mihai Negruzzi a încetat, în locul său venind Petru Pogonat[23], fapt care a creat îngrijorare printre membrii Societății, căci bugetul acesteia pe anul 1921-1922 a fost redus de la 100.000 lei la numai 20.000[24]!

*

În ordine cronologică, următoarele informații despre Societate le găsim într‑un scurt articol inserat în ziarul „Opiniaˮ, de unde aflăm că – în aprilie 1922 – primarul orașului, Eugen Herovanu, a participat la una dintre ședințele Comitetului, rămânând „pe deplin satisfăcut de frumoasa organizare, de marea bibliotecă [s.n.] și de numeroasele antichități adunate acolo [în clădirea din curtea Goliei, n.n.]ˮ[25]. De asemenea, aflăm că Gh. Ghibănescu, cu acordul și deplina înțelegere a mitropolitului Moldovei, a hotărât să aducă în curtea Goliei, de la Mănăstirea Cetățuia, cele patru trăsuri istorice, aparținând lui Alexandru Ioan Cuza și mitropolitului Meletie[26]. Tot cu acordul mitropolitului Pimen, s‑a luat decizia ca pietrele de pe mormintele din curțile bisericilor ieșene să fie transferate la muzeu, „făcându‑se astfel un decor epigrafic al Iașilor vechiˮ[27].

La ședința din aprilie 1922, a participat, se pare, și ministrul de Război, ge­neralul Gheorghe D. Mărdărescu (1866‑1938). El a făgăduit lui Ghibănescu să trimită muzeului câte un exemplar din trofeele de război, „luate de la dușmanii țăreiˮ[28].

Fascicola II a Buletinului Muzeului Municipal, apărută în 1922, aduce informații prețioase despre biblioteca muzeului. Dimitrie Dan, membru de onoare al Societății, a trimis pentru Biblioteca Muzeului Municipal una dintre lucrările sale, Chronica Episcopiei de Rădăuți. Tot acum s‑au făcut și unele achiziții: colecția ziarului ieșean „Era nouăˮ a fost cumpărată pe o perioadă de 10 ani, la suma de 450 lei. De asemenea, „Biblioteca se îmbogățește cu întreaga colecție a re­vistei ieșene Arhiva (pe 27 ani), cu toate volumele de documente slavo‑ro­mâ­ne a d‑lui Gh. Ghibănescu: Surete și izvoade – 10 volume, Ispisoace și zapise – 9 volume; tot atunci se mai donează, pentru biblioteca Muzeului, Revista Arta pe 5 ani, din partea d‑lui Alex. D. Atanasiuˮ[29].

Muzeul se îmbogățise încă de la fondare cu noi bunuri de patrimoniu, căci în 1921 s‑au numărat printre donatori Anton Pătrășcan, Victor Vrabie, Spiridon Irimescu, Paul Gore, N.A. Bogdan, Maria Zaharescu. Toți aceștia au donat, în special, documente vechi, de proprietate și familiale[30].

Patrimoniul Muzeului Hălăceanu a fost transferat, în întregime, în 1921, către Muzeul Municipal și depus în turnul Goliei. N.A. Bogdan a constatat însă numeroase lipsuri de cărți și obiecte valoroase[31].

Mai apoi, societatea cooptează noi membri activi: Paul Gore – „care e pe cale de a se face ieșan, prin cumpărarea caselor d‑lui Gr. Iamandi, strada Carolˮ, pe Gh. I. Brătianu, fiul lui Ion Brătianu și tânăr istoric[32], pe episcopul Iacob Botoșăneanul, egumen al Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iași și episcop-vicar al Mitro­poliei Moldovei[33].

În ceea ce privește biblioteca Muzeului, unele știri despre aceasta sunt cuprinse într‑o dare de seamă a lui Gh. Ghibănescu către președintele de onoare al Societății, primarul orașului, Petru Pogonat. Acesta era informat, printre altele, la 23 noiembrie 1921, că muzeul ocupase „sala de zid restaurată de inva­lizi, [care] cuprinde cinci saloane mari unul peste altul, în cinci etajeˮ[34]. Bibliotecii nu i se alocase nici măcar o sală, căci dulapurile care conțineau cărțile erau așezate în sala de ședințe a Comitetului.

Mai departe, în același raport, se precizează: „Biblioteca Muzeului este alcătuită din fosta bibliotecă a Primăriei și din marea bibliotecă a muzeului Hălă­ceanu, cedată muzeului. Pentru instalarea și catalogarea acestei biblioteci s‑au cumpărat patru dulapuri mari și mai e încă nevoie de două‑trei dulapuri, spre a fi orânduite și servite cu înlesnire publicului cetitor. Pentru catalogarea bibliotecii, comitetul a însărcinat pe d. N.A. Bogdan să facă inventarierea și catalogarea pe fișe.ˮ[35]

Scopul fondării bibliotecii e arătat în același document din noiembrie 1921: să adune publicații apărute la Iași și în Moldova, începând de la Cazania mitropolitului Varlaam. Tot atunci, Ghibănescu aducea în discuție sediul Muzeului: „… [pe viitor], Muzeul trebuie să‑și aibă localul său propriu, mândru, fru­mos și impunător ca stil. Răzlețitele săli de cabinet de pinacotecă, de arheologie, trebuie să fie centralizate într‑un muzeu care să fie podoaba Iașilor.ˮ[36]

Grație intervenției lui Ghibănescu, în perioada când acesta a ocupat funcția de prefect al Fălciului, la Muzeul Municipal au ajuns valoroase documente și chiar un iatagan turcesc, lucrat în argint, donație a lui Iorgu Constantin, din Fălciu[37].

Tot în fascicola II a Buletinului „Ioan Neculceˮ, ni se oferă informații detaliate despre organizarea bibliotecii. Oferim, în continuare, un citat mai lung, dar elocvent:

„În şedinţa de la 13 Martie (Proces‑Verbal No. 20), comitetul s‑a ocupat de spo­rirea bibliotecei Muzeului, pentru a se putea spori numărul cărţilor şi a se aduce la îndeplinire prevederile art. 10 din statute.

În acest scop, s‑a făcut o adresă Rectoratului Universităţii de laşi care, sesi­zând comitetul bibliotecei Universitare, să dispună acordarea a câte un exem­plar din toate tipăriturile cari au fost trimise bibliotecei de Iaşi în 2 exem­plare. Prin această măsură se degajează şi biblioteca Universităţii de foar­te multe cărţi, care n‑are unde să le pună, şi se face un îndoit serviciu publicului.

Pe cât suntem informaţi, cererea comitetului Muzeului e în studiu în sânul comisiunii bibliotecei, şi cum şi seminariile Universitare au cerut pentru sine parte din dublete, comisiunea va dispune ca scrierile de specialitate să fie donate seminariilor Universitare, iar dubletele cărţilor de literatură estetică bibliotecii Muzeului Municipal.

În legătură cu organizarea bibliotecii şi arhivei de documente, s‑a discutat în­tocmirea cataloagelor şi trecerea cărţilor şi documentelor pe fişe.

D‑l casier a prezentat comitetului mai multe sisteme de fişe, ce se găsesc ac­tualmente în întrebuinţare la diferitele biblioteci din Iaşi. În acest scop, s‑a dis­pus ca în noul buget să se prevadă un articol special pentru cumpărarea şi scrisul fişelor, adoptându‑se sistemul bibliotecei Universitare din Iaşi. Fiecare carte va fi tre­cută în 2 fişe, din care una va fi orânduită în mod alfabetar pe autori, şi a doua pe specialităţi. Cât pentru documente, s‑a dispus ca pe lângă condica în care se vor trece în opise documentele în plicuri speciale după donațiuni şi achizițiuni, se vor scrie şi pe fişe aşezate toate în ordine cronologică, sistemul Academiei.ˮ[38]

În 1922, primarul orașului a devenit juristul Eugen Herovanu (1874-1956) care, deși a vizitat Muzeul, Biblioteca și a văzut întreaga arhivă constituită, fiind „pe deplin satisfăcut de frumoasa organizareˮ (vezi știrea din „Opiniaˮ), nu a reușit să ofere ca subvenție Societății decât modica sumă de 10.000 de lei. A promis totuși ca, după deschiderea Muzeului către public, plata personalului administrativ să intre în bugetul Primăriei[39].

În numerele următoare ale Buletinului „Ioan Neculceˮ, se poate (timid) constata că dezvoltarea și organizarea bibliotecii Muzeului Municipal nu mai era o prioritate pentru membrii Societății, chiar dacă, la 21 octombrie 1922, Ghibănescu a trimis un memoriu Primăriei, în care solicita angajarea unui custode pentru muzeu, care urma să fie la dispoziția publicului în zilele de sărbătoare și duminicile (Muzeul nu fusese deschis publicului încă) și care să ajute la aranjarea materialului din bibliotecă și muzeu. În același memoriu, se solicita angajarea unui om de serviciu și majorarea subvenției, în special pentru tipă­rirea buletinului oficial, în condițiile creşterii costurilor tipografice. De ase­menea, era reiterată o cerere aprobată de administrația Herovanu, prin care unele obiecte de artă, dulapuri, dar și arhiva breslei calicilor, păstrată în cadrul departamentului Contencios, să fie transferate în patrimoniul Muzeului[40].

Chestiunea privitoare la buget și la angajarea unui custode a fost aprobată de Primărie, la 24 ianuarie 1923[41]. Ulterior, postul de custode a fost ocupat de Traian Ichim. Mihai Costăchescu, alături de N.A. Bogdan au fost autorizați, „din dorul de a spori biblioteca cu cărți vechi tipărite la Iași, să controleze volumele oferite de librăria Israel Kuperman și să le cumpereˮ. Investigația lui N.A. Bogdan, casier al Societății, a fost concretizată prin cumpărarea a 110 volume, în valoare de 550 de lei[42].

Deși nu era deschis publicului, Muzeul a primit, la 26 noiembrie 1922, vizita Principelui Nicolae care „a arătat un vădit interes pentru obiectele muze­ului, care vorbesc de persoane domneștiˮ[43]; câteva luni mai târziu, Sofia de Wied, fostă principesă domnitoare a Albaniei, a vizitat Muzeul[44]. Anul următor, aceleiași instituții i‑au trecut pragul alte personaje princiare: Principele Carol și Principesa Elena.

În bugetul pe anul 1923, se menționa că bibliotecii îi fuseseră alocate 3000 de lei[45] (un an mai târziu suma va crește, dar modic, la 4000 lei), în condițiile în care tipărirea fascicolei III a Buletinului „Ioan Neculceˮ costase 31.000 de lei[46].

În 1923, N.A. Bogdan renunță la postul de casier și devine, oficial, bibliotecar și vicepreședinte. Acest fapt a provocat o schimbare în ceea ce privește atri­buțiile membrilor Comitetului. Postul de casier a revenit lui Mihai Costă­chescu[47].

În privința lui N.A. Bogdan, trebuie făcută o precizare: el era bibliotecar al Muzeului, căci biblioteca nu avea personalitate juridică, iar faptul acesta era de­parte de a se realiza. Așa-zisa bibliotecă municipală fusese, de fapt, o simplă prevedere în statut. Membrii Societății erau interesați mai cu seamă de achiziționarea de obiecte pentru muzeu (în special documente istorice, care urmau să fie publicate în „Ioan Neculceˮ). Cărțile bibliotecii aveau un circuit mult prea restrâns, iar publicul larg probabil nici nu auzise de existența acestei entități.

Lipsa unor registre de inventar era acut resimțită, motiv pentru care sarcina inventarierii muzeului și a cărților bibliotecii a revenit lui N.A. Bogdan și Traian Ichim. Cei doi urmau să alcătuiască un catalog al volumelor adunate în puținele dulapuri din sala de consiliu[48].

Însă a intervenit o problemă, căci Primăria orașului a solicitat Muzeului restituirea întregii biblioteci ce‑i fusese donată (cu tot cu dulapuri!), pe motiv că mare parte din cărți sunt necesare serviciului tehnic. Membrii Societății au ana­lizat înștiințarea Primăriei și au hotărât respingerea parțială a acestei cerințe și doar unele cărți, de specialitate, urmând să fie restituite, pe baza unui proces verbal[49].

În anul 1924, N.A. Bogdan a lucrat intens la inventarierea obiectelor Muze­ului și a prezentat concluziile sale în toamnă, când au fost reluate întrunirile Comisiei. În total, Muzeul deținea, la 30 septembrie 1924, 4658 de obiecte. În privința bibliotecii, alcătuirea cataloagelor a necesitat mai mult timp, așa încât N.A. Bogdan și‑a prezentat doar metoda de lucru, respectiv alcătuirea unor cata­loage tematice: catalogul A urma să cuprindă volumele referitoare la istorie, politică, armată; catalogul B era aferent dicționarelor, cataloagelor, calendarelor, cărților scolastice; catalogul C urma să cuprindă volumele de literatură, arte frumoase, etnografie, călătorie, filosofie[50].

În bugetul pe anul 1925, pentru cumpărarea cărților a fost alocată suma de 10.000 de lei (comparativ, tipărirea Buletinului costa 30.000 lei)[51]. Probabil, achiziția documentelor istorice, a medaliilor sau a altor obiecte care urmau să facă parte din patrimoniul Societății era efectuată tot din această sumă, căci nu era prevăzut nimic în buget referitor la acest din urmă aspect. În bugetul pe anul 1926, acest fapt este explicit arătat: 10.000 lei pentru cărți și obiecte de artă, în condițiile în care tipărirea publicației „Ioan Neculceˮ ajunsese să coste 50.000 de lei. Abia anul următor (1927), suma alocată cumpărării cărților pentru bibliotecă și a obiectelor de patrimoniu crește la 20.000 de lei, dar acest fapt s‑a petrecut pe fondul ridicării costurilor de tipărire pentru revistă: 70.000 de lei! În 1928, sunt sistate achizițiile de carte, căci în bugetul pe acest an era specificat că au fost alocate 12.000 de lei doar pentru cumpărarea obiectelor de artă. Un an mai târziu, cumpărarea cărților revine în buget, alături de achiziționarea obiectelor de artă, dar pentru aceste achiziții sunt alocați doar 6.000 lei, în condițiile în care costurile de tipărire ale revistei se ridicaseră la 93.250 lei. Chiar membrii Societății simt să facă precizarea, în fascicola VIII a revistei „Ioan Neculceˮ (1930), că „cele mai mari cheltuieli [ale Societății, n.n.] le prezintă tipărirea buletinuluiˮ.

Să urmărim totuși dezvoltarea colecțiilor bibliotecii Muzeului. În 1925, s‑au cumpărat cinci cărți vechi, inventariate cu nr. 28‑32. Volumele au fost achi­ziționate de la o persoană particulară, Catinca Anghel, și au costat 200 de lei[52]. Ulterior, A.D. Atanasiu donează patru cărți vechi, printre care și Biblia tipărită la Petersburg, în 1817[53].

Vicepreședintele N.A. Bogdan a venit, în 1927, cu o propunere interesantă. El a solicitat Primăriei să ofere spre închiriere camerele libere din fosta clădi­re în care funcționase Societatea de Medici și Naturaliști, pentru organizarea unei expoziții permanente și a deschiderii bibliotecii publicului larg. În buletin, răspunsul Primăriei e consemnat sec: „nu a putut satisface doleanțele muzeuluiˮ[54].

Conform publicației oficiale, în anii următori, achiziția de carte a Muzeului Mu­nicipal a fost inexistentă, deși Muzeul a cumpărat documente istorice, o mă­sea de mamut[55], o sabie turcească și o icoană veche[56]. E interesant și răspunsul oferit de Muzeu Administrației financiare, care transmitea acestei din urmă instituții, prin adresa nr. 3376, că „la Muzeu nu este nici un funcționar plă­tit cu salar fixˮ[57].

Biblioteca și‑a îmbogățit colecțiile într‑o manieră aleatorie și lapidară. În 1929, a donat 3 cărți vechi (Antologhion, Triod și Octoih) Pavel Michiu[58]. Tot în acest an, custodele Muzeului, Traian Ichim, mulți ani funcționar al Arhivelor, a murit „prin strangulareˮ[59]. E greu de precizat, în acest moment, care a fost contribuția sa reală la inventarierea bibliotecii și a muzeului; în mod cert, a avut merite care nu pot fi trecute cu vederea.

În 1931, Societatea a împlinit 10 ani de existență, dar acest fapt a coincis cu un declin la care au contribuit mai mulți factori, identificați într‑o cercetare recentă: criza economică și insuficiența fondurilor alocate de Primărie, destră­marea grupului de prieteni care formau Comitetul și pensionarea unora dintre ei, inclusiv a lui Ghibănescu, în 1931, sau „lipsa unei continuități instituționale normale, determinate în mare măsură de factorul politic, vidul legislativ, dar mai ales de factorul umanˮ[60].

Semnele declinului pot fi identificate în schimbarea denumirii Muzeului (devine Muzeul Istoric și Artistic al Municipiului Iași), Biblioteca începe să fie percepută de Primărie ca o entitate separată, iar lipsa Părții administrative și dezbaterile din penultimul fascicol al Buletinului „Ioan Neculceˮ arată că „societatea nu mai funcționa la parametrii inițialiˮ[61].

Desființarea Societății a presupus și încetarea tuturor activităților care se desfășurau în clădirea Muzeului Municipal. Patrimoniul adunat în clădirea din curtea Goliei a fost împărțit, ulterior, între diverse instituții ieșene, precum Arhi­vele Statului, Muzeul „Cuza Vodăˮ sau Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ.

Biblioteca Muzeului deținea, în 1927, 2732 de volume, dar e interesant de observat că achizițiile pentru Bibliotecă au continuat și după destrămarea Societății, în 1931[62].

Deschiderea, în 1937, în clădirea fostului Muzeu Municipal, a Bibliotecii Popu­lare „Ion Creangăˮ arată că noua instituție era o continuare – nu doar sim­bolică – a primei biblioteci municipale, al cărei fond de carte îl preluase.

 

1937: Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ din ograda bisericei Golia

În anii 1935‑1937, s‑au făcut demersuri pentru ca Biblioteca Municipală ieșeană să fie deschisă publicului. Fosta capitală a Moldovei simțea acut lipsa unei biblioteci publice, accesibilă tuturor categoriilor sociale. Încă din 1913, N.A. Bogdan, vorbind despre Biblioteca Universității, o considera „insuficientăˮ, căci „marele public cu greu se poate folosi de ea, fiind situată aproape de marginea orașului, iar oarele în care e deschisă fiind tocmai acele în care toată lumea are alte ocupații, – contrar de ce se întâmplă cu toate celelalte biblioteci publice din lumea întreagăˮ[63].

Același publicist găsea prost organizate și bibliotecile ieșene particulare care, deși erau deschise publicului, aveau un număr restrâns de volume și erau lipsite de mijloace de organizare eficiente; câteva exemple: Biblioteca Școlii de băieți Nicolina, înființată grație donațiilor Elizei Conta; Biblioteca din curtea Bisericii Bărboi, constituită pe baza donațiilor lui N. Iorga; Biblioteca din str. Gheorghe‑Lozonschi, fondată de Virgil Hălăceanu[64].

La materializarea proiectului de bibliotecă din ograda bisericei Golia, au con­tribuit decisiv Osvald Racoviță, primarul orașului, N. Iorga – care a susținut în mod constant, prin vizite și donații noua bibliotecă – și Rudolf Suțu – director desemnat.

Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ a preluat fondul de carte al Bibliotecii Muzeului Municipal[65], însă acesta era considerat modest din punctul de vedere al numărului volumelor deținute. S‑a făcut un apel către ieșeni, prin care erau încurajate donațiile.

În „Opiniaˮ din 9 mai 1937, citim: „Direcțiunea Bibliotecii Populare Ion Creangă a Primăriei Municipiului (ograda bisericei Golia), adresează un călduros apel către d‑nii editori, librării, profesori și bibliotece din Iași, să contribuie și să ajute la înfăptuirea acestei frumoase opere – datorită râvnei depusă de d. primar O. Racovitză – trimețând Bibliotecei, din operile lor, reviste, cărți etc.ˮ[66]

În toamna anului 1937, Biblioteca Municipală a fost inaugurată în mod festiv, sub denumirea Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ. Inaugurarea a avut loc duminică, 19 septembrie (chiar dacă știrea a apărut în presă abia marți, iar autorul articolului făcea referire la evenimentul de „eri dimineațăˮ). „Opiniaˮ ne oferă o descriere a ceremoniei:

Eri dimineață [s.n.], în prezența unui public select și numeros, a avut loc solemnitatea inaugurării bibliotecei populare Ion Creangă a primăriei municipiului Iași, organizată de distinsul nostru coleg, d. Rudolf Suțu, din inițiativa d‑lui primar O. Racovitză.

Solemnitatea a început printr‑o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, în prezența I.P.S. Nicodim al Moldovei și P.S. Partenie Ciopron, episcopul armatei. A urmat apoi o înălțătoare și plină de înțelepciune cuvântare rostită de chiriarhul Moldovei. P.S. Mitropolit Nicodim vorbește despre rostul căr­ții și de biblioteca municipală spunând că s‑a deschis un șipoțel cu apă duhovnicească – și, amintind din Sfânta Scriptură, înaltul prelat a spus: De se însetează cineva să vie să bea. În încheiere, Mitropolitul Moldovei felicită pe dl. primar Racovitză, exprimându‑și dorința ca imensa curte a bisericei Golia (unde se află instalată biblioteca) să se transforme în bibliotecă pentru Iași și Moldova.

  1. Const. Meisner, fost ministru, exprimă adânca mulțumire sufletească la inaugurarea acestei opere a d‑lui primar Racovitză, spunând, între altele: Cultură fără biblioteci nu se poate, de aceia se impunea în Iașul cultural, pe lângă cele două biblioteci existente – aceia a Universității și a Fundației – de care se pot folosi numai intelectualii [s.n.], și o bibliotecă pentru popor.

În încheiere, d. Meisner fe­licită pe primar pentru buna alegere pe care a făcut‑o nu­mind ca director al Bibliotecei pe iubitorul de cărţi d. Rudolf Suţu, pro­punând apoi să se asigure existenţa bibliotecei, trecându‑se o subvenţie în bu­getul primăriei.

  1. primar Racovitză arată că, în scurt timp de activitate, cu concursul d‑lui Suțu, a putut face ca biblioteca populară a municipiului să se inaugureze cu 10 mii de volume. D. pri­mar expune apoi sentimentul de care a fost călăuzit la în­fiinţarea bibliotecei, anunţând că a hotărât ca această insti­tuţie de cultură să fie alimen­tată din fondul cultural al pri­măriei, mulţumind apoi tutu­ror acelor ce l‑au sprijinit în această operă.

A mai vorbit d. Rudolf Suțu, directorul bibliotecei, arătând râvna depusă de primar şi d. dr. P. Zosin, care a expus necesitatea morală a cărţii pentru pro­pă­şirea unui popor.

La urmă, asistenţa a vizitat biserica Golia şi clădirea unde se va instala Muzeul istoric municipal.ˮ[67]

E surprinzătoare capacitatea lui Rudolf Suțu de a spori fondul de carte al Bibliotecii. Dacă din colecția care aparținuse fostului Muzeu Municipal a fost pre­luat un număr de aproximativ 3000 de volume, merită reținut faptul că – la inaugurare – Biblioteca număra 10.000 de cărți.

Chiar Rudolf Suțu a făcut, în acest sens, demersuri personale la instituții bucureștene, despre care amintea, sumar, într‑un articol publicat la 12 decembrie 1937. Spre exemplu, la Biblioteca Fundației pentru Literatură și Artă din București, mărturisește Suțu, „am întâmpinat numai bună voință pentru donațiile de cărțiˮ; iar mai departe, continuă: „Și mereu, mereu, am răsfoit cărțile de la Fundație, pe care le ochisem să fie donate pentru Biblioteca Populară Ion Creangă de la noi. D‑șoara funcționară de la Fundație, care golea bibliotecele, scotea cărțile ce le alegeam, gata să fie împachetate, pentru a le rădica și a le adu­ce la Iași, parcă obosise și atunci… i‑am spus ca să… ieau mai bine bibliotecile [rafturile, n.n.] cu tot cu cărți, pentru Biblioteca Ion Creangă.ˮ[68]

Tot de la București, Suțu a avut susținerea profesorului I.E. Torouțiu[69], „sufle­tulˮ Institutului de Arte Grafice „Bucovinaˮ. În urma unei vizite personale făcu­te la sediul din Str. Gr. Alexandrescu din capitală, directorul Bibliotecii mu­ni­ci­pale ieșene nota: „I.E. Torouţiu, când m‑a văzut intrând, m‑a luat înain­te: – ştiu de ce ai venit; şi, deschizându‑mi uşa ce dă spre rafturile nesfârşite de cărţi, mi‑a spus: – intră și alege ce vreai şi cât vreai, din cărţile ce, precum vezi, sunt așezate pe categorii. Și am intrat acolo, am trecut și peste atelierele de tipografie, de legătorie de cărți, cari ocupă mai multe etaje și… am început să aleg cărțile donate.ˮ[70]

Însă, autorul Iașilor de odinioară a făcut intervenții și la rudele sale pentru a dona cărți, reviste etc. la „nouaˮ bibliotecă. Pasiunea și dragostea acestui prim director al Bibliotecii pentru instituția pe care o conducea e mai bine înțeleasă dacă facem trimitere la gestul avocatului Petru Nedelschi, cumnatul său. În februarie 1938, s‑a constatat că în testamentul acestuia era precizat faptul că mare parte din biblioteca sa personală urma să ajungă în colecțiile Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ[71]. Donația cuprindea colecții complete de reviste, cărți de literatură și istorice, beletristică străină etc., iar reporterul care a redactat articolul din „Opiniaˮ apreciază numărul acestor volume la peste două sute.

Treptat, patrimoniul Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ s‑a mărit considerabil. Instituția primea nu doar cărți, ci și opere de artă. Un tablou impresionant, pictat de Constantin Agafiței, era, la începutul anului 1938, una dintre piesele de interes pe care Biblioteca Municipală le deținea (fig. 1). Jurnalistul Aurel Leon a publicat în presa ieșeană o detaliată descriere a impresionantului tablou, apreciind calitățile artistice ale pictorului[72]. Astăzi, acest tablou poate fi admirat în expoziția permanentă a Muzeului Național al Literaturii Române Iași (Casa Pogor) și ar fi interesant de urmărit când și cum a fost scos din gestiunea Bibliotecii Municipale, ajungând în colecțiile muzeului din Copou (inaugurat totuși în 1972!).

Fig. 1: Constantin Agafiței, Junimea, tablou în ulei – aflat, în 1938, în patrimoniul Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ, astăzi, în expoziția permanentă de la Muzeul „Vasile Pogorˮ; imagine preluată din revista
„Dacia literarăˮ, an XXIV, serie nouă, nr. 116‑117 (5‑6, mai‑iunie 2013), p. 3.

Conform unei știri apărute în presa locală, în 1938, Biblioteca deținea peste 17.000 de volume. Profesorul Ioan Petrovici[73], cadru didactic la Universitatea din Cernăuți, vizitând instituția, a rămas impresionat de organizarea acesteia și considera, pe bună dreptate, că meritul organizării bibliotecii din curtea Goliei revine fostului primar Osvald Racoviță. „Ca oraș al culturii, Iașului îi trebuia această bibliotecă [municipală, n.n.]ˮ – scria, în mai 1938, Ioan Petrovici[74].

Biblioteca condusă de Rudolf Suțu a avut susținerea multor oameni de cultură, însă cel care l‑a ajutat cel mai mult pe publicistul ieșean a fost, fără îndoială, N. Iorga. Botoșănean de origine, cu studii la Iași, N. Iorga a rămas profund atașat de orașul în care a urmat studiile liceale și universitare.

Despre vizita lui N. Iorga la Biblioteca Municipală aflăm dintr‑o știre inserată în presa ieșeană: „D. Profesor N. Iorga, întovărășit de congresiștii Ligei Cul­turale, a vizitat Biblioteca Populară Ion Creangă din ograda bisericei Golia, fi­ind primit de d. director R. Suțu. D. Iorga a făcut bibliotecei o importantă dona­ție de cărți, din partea Ligei Culturale.ˮ[75] Se face trimitere, în concisa informație din „Opiniaˮ, la una dintre donațiile lui Iorga către Biblioteca Municipală ieșeană, care a avut loc cu două luni înaintea inaugurării bibliotecii din ograda bisericei Golia.

Iorga a fost unul dintre cei mai mari susținători dintre oamenii de cultură ai Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ. La aceasta au contribuit și bunele relații pe care le avea cu directorul Rudolf Suțu. Același ziar ieșean citat mai sus – „Opiniaˮ – nota, spre exemplu, la 20 mai 1938: „D. profesor N. Iorga a primit [i]eri, la București, pe d. Rudolf Suțu, directorul Bibliotecii Populare Ion Creangă din Iași. La cererea d‑lui Suțu, d. prof. Iorga a dat dispoziții ca toate instituțiile dependente de Liga Culturală, ca și cele ce sunt sub directa sa conducere, să pu[i]e la dispoziție un număr însemnat de cărți pentru Biblioteca Ion Creangă din Iași. În amintirea anilor petrecuți la Iași, pe când era elev la Liceul Național și ca elev al fostului profesor de l[imba] și literatura franceză Al. Gr. Suțu, tatăl domnului R. Suțu, d. profesor Iorga a satisfăcut imediat cererea ce i s‑a adresat.ˮ[76]

Se pare totuși că marele istoric și om politic a revenit în anul următor la biblioteca ieșeană, căci același cotidian anunța, la 18 septembrie 1938: „În cursul anului, Biblioteca a fost vizitată de dl. profesor N. Iorga, care a și făcut, în mai multe rânduri, donații de cărți.ˮ[77]

Împlinirea unui an de existență a Bibliotecii Municipale nu a trecut neobservată în presa timpului. Un scurt articol, nesemnat, dar important din punctul de vedere al informațiile conținute, este relevant. Îl redăm, în continuare, în întregime:

„Se împlineşte un an de la inaugurarea bibliotecii populare Ion Creangă din ograda bisericei Golia. În prezenţa Î.P.S.S. Mitropo­litul Nicodem, a d‑lor C. Meiss­ner şi Osv. Racoviţă – înființitorul bibliotecii – s‑a făcut, în ziua de 18 sep­tem­brie 1937, inaugurarea aces­tei biblioteci şi care număra atunci 10.000 cărți.

Biblioteca a fost consultată, de atunci, de un număr de 3500 cetitori, cari in special au cercetat cărţi de literatură română și străină. În cursul anului, Biblioteca a fost vizitată de dl. profesor N. Iorga, care a și făcut, în mai multe rân­duri, donații de cărți, de elevele Liceului ortodox de fete „Elena Doamna” din Cer­nă­uți, de către elevii Școalei Normale „Vasile Lupu”, de către d‑nii C. Meiss­ner, A.C. Cuza, general M. Negruzzi, Osvald Racoviță (care și acum se interesează de mersul acestei instituții) etc.

Astăzi, biblioteca are 16.266 cărți, donate din toată țara. Printre principalii donatori este și Î.P.S.S. Mitropolitul Nicodem (cărți și icoane). Este de remarcat și donațiunea d‑nei Elena Nicolau (văduva fratelui comisar Nicolau), care a dăruit două tablouri semnate de vechii pictori Stahi[78] și Roteanu[79] [s.n.]. Actul acesta merită să găsească imitatori.ˮ[80]

Mai notăm că, în același an – 1938 –, Rudolf Suțu a devenit și director al Mu­zeului „Cuza Vodăˮ[81], deschis pe Str. Lăpușneanu (în fostul palat domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza), al cărui ctitor era considerat, în epocă, N. Iorga[82]. Istoricul a participat la inaugurarea muzeului, la 16 octombrie 1938[83], și a donat mai multe tablouri, motiv pentru care, în presa vremii, denumirea noii instituții e consemnată ca Muzeul de arte frumoase [84].

Faptul că Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ devenise, în anii ‘40 ai se­colului trecut, o instituție respectată și apreciată, e dovedit și de Enciclopedia României, tipărită în 1938, care așeza Biblioteca Municipală printre cele mai importante instituții culturale din Iași[85].

La creionarea acestei situații au contribuit mai mulți factori, dar oamenii, relațiile dintre aceștia și devotamentul multora (la loc de cinste de situează O. Ra­coviță, R. Suțu și N. Iorga) au permis modestei inițiative să prindă contur și să ofere Iașului o instituție funcțională, activă și aflată exclusiv în slujba cetățenilor.

 

1944: Biblioteca de pe Str. Lăpușneanu nr. 23

Implicarea României în cel de‑Al Doilea Război Mondial a afectat profund nu doar Iașul, ci și Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ. După câțiva ani de ascen­siune, Biblioteca intră într‑o nouă etapă, fiind închisă în 1941, iar clădirea din curtea Goliei în care a funcționat a devenit cantonament al ostașilor germani, care au vandalizat spațiul și, la plecare, au risipit și luat cu ei arhiva insti­tuției[86]. Până în 1943, Biblioteca nu a mai fost în vizorul autorităților. Exis­tau alte priorități, generate de ameliorarea consecințelor războiului.

Deși Rudolf Suțu era, de facto, director, funcția pe care încă o deținea era doar simbolică. Spre exemplu, într‑o știre din presa locală a anului 1942, acesta e prezentat doar ca președinte al Sindicatului Ziariștilor din Iași, nefiind men­ționat ca director al Bibliotecii Municipale. E drept că știrea în cauză oferă informații despre implicarea celui numit în conferirea unor facilități directorilor de ziare din Iași[87] (spre exemplu, permise gratuite pentru CFR). Așadar, nu e surprinzătoare lipsa știrilor despre bibliotecă în presa locală, chiar dacă Rudolf Suțu era director al cotidianului „Evenimentulˮ.

Informațiile apărute în presa vremii sugerează că Iașul avea nevoie de biblioteci publice, căci cele existente erau fie în refugiu, fie fuseseră închise[88]. Spre exemplu, o știre din martie 1942, ne informează că directorul postului de radio „Moldovaˮ – Gh. Iamandi – hotărâse să creeze o bibliotecă chiar în localul pos­tului. Știrea preciza că, pe viitor, Biblioteca Radio‑ului urma să fie des­chisă publicului, motiv pentru care se făcea apel către instituții sau persoane particulare să doneze cărți[89].

În Iași, în perioada războiului, marile donații de cărți nu au vizat Biblioteca Municipală. Conform presei timpului, în 1942, avocatul Petru Pogonat, fost primar al orașului și decan de onoare al corpului avocaților din Iași, a donat Ba­roului ieșean, ca o completare a mai vechii sale donații, alte 133 de cărți[90].

Abia în 1943, aflăm din paginile presei ieșene o scurtă informație despre Biblioteca Municipală. Ziarul „Evenimentulˮ de la începutul lunii septembrie anunța opiniei publice următoarele: „Prin stăruința hotărâtă a d‑lui Const. Ifrim, primarul municipiului nostru, Biblioteca Municipală Ion Creangă, care se afla în curtea bisericei Golia, va avea foarte curând un local propriu și anume în centrul orașului, în str. Lăpușneanu nr. 23. Dl. Primar C. Ifrim a obținut un prim fond, de la Președenția Consiliului de Miniștri, în sumă de 500.000 lei, pen­tru susținerea bibliotecei.ˮ[91]

Remarcăm că știrea e la timpul trecut – „Biblioteca se afla [s.n.] în curtea bise­ricei Goliaˮ, deci consecințele profunde ale războiului și, posibil, amplele lu­crări de restaurare ale Goliei[92], care se desfășurau sub egida Comisiunii Monu­mentelor Istorice, au făcut ca Biblioteca să‑și întrerupă activitatea și să fie necesară mutarea ei din curtea cunoscutei ctitorii a lui Ioan Golăi.

Din nefericire, colecțiile de ziare și reviste aflate astăzi în bibliotecile ieșene sunt incomplete, așa încât e greu de precizat care a fost destinul bibliotecii de pe str. Lăpușneanu nr. 23. Știm că „nouaˮ bibliotecă a fost inaugurată la 5 ianuarie 1944[93]. E straniu totuși că biblioteca mutată și inaugurată la începutul anului 1944 s‑a risipit complet, așa încât, în 1950, când s‑au pus bazele Bibliotecii Centrale Regionale, cu sediul la parterul Bibliotecii Centrale Uni­ver­sitare (fosta clădire a Fundației Regale), dezvoltarea colecțiilor a pornit de la zero[94].

Nimic din patrimoniul adunat cu atâta sârguință de fondatorii Muzeului Municipal și, mai apoi, de Rudolf Suțu, în calitate de director, nu s‑a păs­­trat. Afir­mația bibliotecarului Ata­­nasie Lupu, cel dintâi monografist al Bibliotecii Cen­trale Regionale și contemporan cu evenimentele, conform căreia „numai pu­ține dintre acele publicații s‑au regăsit, mai târziu, prin anticariate și în alte părțiˮ[95] e interesantă și, foarte probabil, reală. Încercările noastre de a identifica în de­po­zitul de carte măcar un singur volum cu ștampila Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ din ograda bisericei Golia s‑au soldat cu eșec, așa încât doar viitoa­re cercetări, amănunțite, vor putea să aducă un plus de informație în ceea ce privește destinul cărților și obiectelor de patrimoniu care au a­par­ținut Bibliotecii Municipale ieșene între 1920 și 1944.

Exemplu de carte ce a făcut parte din Biblioteca Primăriei Municipiului Iași; se poate citi ștampila: Primăria Comunei Iași/ Serviciul Contencios; de asemenea, însemnarea olografă, aparținând unui G.M. Theodor, arată că volumul a intrat în colecțiile Bibliotecii Primăriei la 1 iunie 1907; imaginea reproduce pagina de gardă a Codului general al României, de Const. Hamangiu, vol. II: Legi uzuale, București, Editura Librăriei Leon Alcalay, 1900; conform registrului inventar, cartea a intrat în colecțiile Bibliotecii Centrale Regionale în anul 1959 (în Specificațiile Bibliotecii nu este indicată sursa provenienței).

[1] Nicolae Busuioc, Vicențiu Donose, Biblioteca „Gh. Asachiˮ – 80. O istorie de suflet și de minte, Iași, Editura Vasiliana ʼ98, 2000, p. 12.

[2] A. Lupu, Biblioteca Regională din Iași, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1957, p. 12.

[3] Cu toate acestea, începuturile Bibliotecii Județene de astăzi au fost raportate, chiar și în anii socialismului, la momentul fondării Muzeului Municipal și a bibliotecii acestuia. Spre exemplu, în noiembrie 1971, Biblioteca a sărbătorit semicentenarul (vezi Liviu Moscovici, Biblioteca Municipală „Gheorghe Asachiˮ din Iași la o jumătate de secol de existență, în „Revista bibliotecilorˮ, an XXV, nr. 1, ianuarie 1972, p. 23).

[4] Spre exemplu: Registre Inventar, cataloage topografice sau tematice, specificațiile donațiilor, fac­turi de achiziții etc.

[5] Liviu Moscovici, Contribuții la bibliografia județului Iași: Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ (1920‑1995). 75 de ani de activitate. Bibliografie selectivă, Iași, 1995, pp. 7‑8.

[6] *** Ședința Comisiei Inter[i]mare, în „Opiniaˮ, an XVI, nr. 4031, 4 octombrie 1920, p. 2.

[7] Mihai Negruzzi (1873‑1958), descendent al cunoscutei familii de boieri moldoveni, a fost scriitor și om politic. Era fiul lui Leon C. Negruzzi, el însuși primar al Iașului (între 1883 și 1886).

[8] Partea administrativă și dezbaterile, în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. I, octombrie 1921, p. 156.

[9] Ibidem, p. 157.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem, p. 159.

[12] Ibidem, p. 160.

[13] Ibidem, p. 163.

[14] Ibidem, p. 164.

[15] Ibidem, p. 166.

[16] Ibidem, p. 168.

[17] Ibidem, pp. 169‑171.

[18] Opisul documentelor donate de N. Drosu a fost publicat în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. II, iulie 1922, pp. 352‑362.

[19] Virgil Hălăceanu (1874‑1917) a fost un inginer ieșean și animator cultural în capitala Moldovei.

[20] „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. I, octombrie 1921, p. 172.

[21] Pimen Georgescu (1853‑1934) a fost mitropolit al Moldovei începând cu anul 1909, păstorind până la moarte; e cunoscut ca „mitropolitul Marii Uniriiˮ.

[22] „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. I, octombrie 1921, p. 173.

[23] Petru Pogonat (1880‑1957) a fost un jurist român, care a ocupat funcția de primar al municipiului Iași pentru scurt timp (august 1921); după ce a trecut prin închisorile comuniste, a intrat în monahism, la Mănăstirea Neamț.

[24] „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. I, octombrie 1921, p. 174.

[25] *** Muzeul Municipal, în „Opiniaˮ, an XXIII, nr. 4479 (greșit numerotat), 29 aprilie 1922, p. 2.

[26] E vorba de mitropolitul Meletie Lefter „Brandaburulˮ (1777‑1848), fost episcop al Hușilor, transferat ulterior la Roman; în 1844, a ajuns la conducerea Mitropoliei Moldovei, unde a păstorit până la moarte.

[27] Transferul acestor valori de patrimoniu nu era definitiv, ci doar provizoriu, căci Mitropolia rămânea proprietarul lor; în cazul în care, la Iași, urma să se înființeze un muzeu al Mitropoliei, „ele vor fi ridicate de la Muzeul Municipal și așezate în muzeul bisericescˮ.

[28] *** Muzeul Municipal, în „Opiniaˮ, an XXIII, nr. 4479 (greșit numerotat), 29 aprilie 1922, p. 2.

[29] „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, an I, fasc. II, iulie 1922, p. 374.

[30] Ibidem, p. 351.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem, pp. 365‑366.

[34] Ibidem, p. 368.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem, p. 369.

[37] Ibidem, pp. 366‑367.

[38] Ibidem, p. 377.

[39] Ibidem, p. 380.

[40] Ibidem, fasc. III, 1923, p. 215.

[41] Ibidem, p. 220.

[42] Ibidem, p 230.

[43] Ibidem, p. 220.

[44] Ibidem, p. 221.

[45] Ibidem, p. 229.

[46] Ibidem, fasc. IV, 1924, p. 271.

[47] Ibidem, p. 293.

[48] Ibidem, pp. 295, 310.

[49] Ibidem, p. 301. Din rațiuni practice, Primăria nu a dorit niciodată să renunțe la propria sa bi­blio­tecă. Acest fapt este întărit și de următoarea situație: în 1944, „pentru completarea biblio­te­cei administrative și tehnice a Primăriei Municipiului nostru, cu cărți de specialitate, s‑a acor­dat un însemnat fond. Pentru întâiași dată Primăria are o asemenea bibliotecă tehnică și administrativă. Este o acțiune de pregătire a funcționarilor, prin cursuri și școli.ˮ (vezi „Evenimentulˮ, an XXXVIII, nr. 9135, 21 martie 1944, p. 4.)

[50] „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iașiˮ, fasc. V, 1925, p. 292.

[51] Ibidem, p. 314.

[52] Ibidem, p. 341.

[53] Ibidem, fasc. VI, 1926‑1927, p. 312.

[54] Ibidem, p. 373.

[55] Ibidem, fasc. VII, 1928, p. 241.

[56] Ibidem, p. 262.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem, fasc. VIII, 1930, p. 214.

[59] Ibidem, p. 222.

[60] Ina Chirilă, Societatea culturală, istorico‑arheologică „Muzeul Orașului Iașiˮ. Destinul unei instituții uitate, în „Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldoveiˮ, serie nouă, XVI‑XVIII, 2010‑2012, p. 196.

[61] Ibidem, pp. 195‑196.

[62] Ibidem, p. 189.

[63] N.A. Bogdan, Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată, ediția a doua, refăcută și adăogită, Iași, 1913, p. 269.

[64] Ibidem.

[65] Constantin Gâlea, Liviu Moscovici, Biblioteca Municipală din Iași la o dublă aniversare, în „Revista bibliotecilorˮ, an XXIV, nr. 7, iulie 1971, p. 409.

[66] Ziarul „Opiniaˮ, an XXXIII, nr. 9028, 9 mai 1937, p. 6.

[67] Z. Dessmond, Inaugurarea Bibliotecii Populare „Ion Creangăˮ a orașului Iași, în „Opiniaˮ, an XXXIII, nr. 9138, 21 septembrie 1937, p. 3.

[68] Rudolf Suțu, Între cărți, la bibliotecă, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9209, 12 decembrie 1937, p. 1.

[69] Ilie E. Torouțiu (1888‑1953), bucovinean de origine, s‑a afirmat ca istoric și critic literar; a fost director al revistei „Convorbiri literareˮ în perioada ultimei conflagrații mondiale.

[70] Rudolf Suțu, Între cărți, la bibliotecă, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9209, 12 decembrie 1937, p. 2.

[71] *** O donație pentru Biblioteca „Ion Creangăˮ, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9264, 19 februarie 1938, p. 2.

[72] A[urel] L[eon], „Junimeaˮ ține ședință. Tabloul pictorului C. Agafiței, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9271, 27 februarie 1938, p. 2; articolul a fost republicat de curând, în revista „Dacia literarăˮ, an XXIV (serie nouă), nr. 116‑117 (5‑6, mai‑iunie 2013), pp. 3‑4.

[73] Cunoscut filosof, om politic și academician, născut la 1882, în Tecuci și mort la 1972, în București.

[74] Ioan Petrovici, Biblioteca Municipală – o instituție utilă, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9330, 8 mai 1938, p. 1.

[75] *** Informațiuni, în „Opiniaˮ, an XXXIII, nr. 9070, 1 iulie 1937, p. 3.

[76] *** Informațiuni, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9339, 20 mai 1938, p. 3.

[77] *** Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ a împlinit un an de existență, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9441, 18 septembrie 1938, p. 1.

[78] Constantin D. Stahi (1844‑1920) a fost un important pictor și gravor ieșean.

[79] E vorba de Nicolae Roteanu, pictor român, autorul frescelor de la Biserica Talpalari, din Iași.

[80] *** Biblioteca Populară „Ion Creangăˮ a împlinit un an de existență, în „Opiniaˮ, an XXXIV, nr. 9441, 18 septembrie 1938, p. 1.

[81] Ocupa, de asemenea, și poziția de șef al cenzurii locale, din care însă a demisionat la începutul lui februarie 1939 (vezi „Opiniaˮ, an XXXVI, nr. 9561, 9 februarie 1939, p. 4).

[82] Atunci când Muzeul a primit, în martie 1939, o donație „de piese istoriceˮ, din partea avocatului Petru Pogonat, directorul R. Suțu l‑a înștiințat de aceasta și pe N. Iorga (vezi „Opiniaˮ, an XXXVI, nr. 9583, 7 martie 1939, p. 3).

[83] A.G. Delafîntînele, Festivitățile de duminică, în „Luptătorulˮ (Iași), an X, nr. 143, 20 octombrie 1938, p. 2.

[84] *** Vizita D‑lui N. Iorga la Iași. Inaugurarea Muzeului Cuza‑Vodă, în „Luptătorulˮ (Iași), an X, nr. 141, 18 octombrie 1938, p. 1.

[85] *** Enciclopedia României, vol. II, București, 1938, p. 244.

[86] Constantin Gâlea, Liviu Moscovici, op. cit., p. 409.

[87] Ziarul „Evenimentulˮ, an XXXVI, nr. 9026, 17 februarie 1942, p. 2.

[88] Spre exemplu, la 14 aprilie 1942, „Evenimentulˮ ieșean anunța Apropiata deschidere a Bi­blio­te­cei Fundației Ferdinand I (an XXXVI, nr. 9034, 14 aprilie 1942, p. 3). Un alt exemplu: la 3 noiem­brie 1942, „Evenimentulˮ anunță că s‑a deschis Biblioteca Centrală a Universității, „ame­na­jată complect ˮ („Evenimentulˮ, an XXXVI, nr. 9063, 3 noiembrie 1942, p. 4), deși același ziar anunța, la 18 august 1942, că deschiderea Bibliotecii se va face „în cel mult două săptămâni de zileˮ („Evenimentulˮ, an XXXVI, nr. 9052, 18 august 1942, p. 4).

[89] *** O bibliotecă la postul de Radio Moldova, în „Evenimentulˮ, an XXXVI, nr. 9028, 3 martie 1942, p. 3.

[90] Vezi „Evenimentulˮ, an XXXVI, nr. 9042, 9 iunie 1942, p. 4.

[91] *** Biblioteca Municipiului Iași, în „Evenimentulˮ, an XXXVII, nr. 9107, 1 septembrie 1943, p. 4.

[92] Generate, cel mai probabil, de cutremurul din 1940.

[93] Nicolae Busuioc, Vicențiu Donose, op. cit., p. 12.

[94] Constantin Gâlea, Liviu Moscovici, op. cit.,
p. 409.

[95] A. Lupu, op. cit., p. 12.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here