„De la bibliotecarul clasic la utilizatorul modern” – Ciprian Miron

Motto: „Suntem singura specie de pe această planetă din câte știm noi, care a inventat o memorie comună care nu este depozitată nici în genele noastre, nici în creierele noastre. Depozitul acestei memorii se numește Bibliotecă”. (Carl Sagan)

 „Apărători ai dreptului la intimitate, la instruire, la gândire independentă, şi, mai presus de orice, la lectură, gardieni ai adevărului şi ai cunoașterii” sunt etichetări la adresa bibliotecarilor, ce aparțin unor mari personalități în lunga istorie a civilizațiilor. Dar parcă adevărata recunoaştere a valorii bibliotecarului pare comprimată în următoarele cuvinte: „paznici la porţile cunoașterii”.

Că bibliotecarul este mereu în slujba comunității este bine știut, ghidând comunitățile deservite și oferind cursuri de instruire informațională și de instruire permanentă utilizatorilor. Imaginea istorică a bibliotecarului s‑a bazat pe faptul că biblioteca a îndeplinit o funcție unică, într‑un mod unic.

Bibliotecarul, într‑o comunitate, trebuie să fie un element stimulator care nu se mărginește a fi numai un custode al depozitului de artă și gândire, ci caută să fie un transmițător al culturii ce sălăşluiește în incinta instituției cărților, dar mai ales dincolo de această instituție. Prin prisma bunei organizări a bibliotecii, bibliotecarul avea monopolul în sine asupra unor tipuri de informații.

În era internetului, modelul tradițional și clasic al bibliotecarului s‑a schimbat total. Bibliotecarul se află în mijlocul a două lumi. Primii sunt cei care susțin destul de vocal că odată cu apariția internetului, rolul bibliotecarului se diminuează considerabil. Pe de altă parte, sunt voci însă care afirmă că cel care știe cum să structureze informaţia de calitate, pentru a putea fi folosită uşor, adică bibliotecarul, poate fi considerat o verigă lipsă a internetului.

Bibliotecarul modern nu mai este de mult un solitar închis între pereții bibliotecilor. Astfel el s‑a plasat în centrul unor activități de mare actualitate, tocmai prin ideile de reinventare a funcțiilor sale. Este imposibil să fii bibliotecar fără să iubești cărțile sau să nu știi să comunici cu utilizatorii, să te adaptezi unor condiții de lucru tipice instituției numită Bibliotecă. Odată cu scurgerea timpului, tezaurul cultural și științific adunat cu migală de‑a lungul multor secole, cu efortul generațiilor trecute de bibliotecari, este de real folos pentru toți cei care vor să se cultive, şi asta fără nicio îndoială este un adevăr axiomatic demonstrat. Bibliotecarul de azi nu mai este doar un intermediar între carte și lector.

El trebuie și este mult mai mult decât un gestionar rece și corect, un stimulator al gustului pentru lectură, un sfătuitor al tinerilor, nu numai cel care caută răspunsuri în cărți, ci răspunsuri existențiale.

A fi bibliotecar înseamnă pasiune, răbdare, pricepere,. Să fii mereu surâzător și amabil. De aceea, munca lui se face mai ales din suflet, nu din obligație. Este vorba de o relație afectivă, fără de care nu se poate spera în ceva viabil și frumos. Să faci, așadar, ce‑ţi place, dar să‑ți placă ceea ce faci!

Doar așa depășim limitele. Limitele în care atâta vreme bibliotecile și implicit bibliotecarul au funcționat. Prin urmare, biblioteca și bibliotecarul nu se mai pot limita la administrarea de carte, ci trebuie să declanșeze și să mențină în timp, printr‑o motivație continuă, nevoia de carte, necesitatea lecturii, păstrarea cărților, care îl înalță pe om.

Bibliotecarul poate oferi pe lângă lectura obligatorie dată de către școală, opere și genuri literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiind receptivitatea acestora față de frumos. Cititorul trebuie permanent îndrumat, orientat spre diversitate în lectură, de la povestire la basm, nuvelă sau schiță, de la poezie la fabulă și apoi la călătorii extraordinare, la romanele științifico‑fantastice. Astfel, virtuțile unei adevărate lecturi devin multiple, rămânând totodată un mijloc de creare și devenire a personalității, de sensibilizare la valorile perene ale culturii umane, de bine, frumos şi adevăr.

Dar, pentru că mereu există un „dar”, pentru calitățile enumerate mai sus, bibliotecarul trebuie să fie conștient de faptul că relația cu utilizatorul reprezintă o componentă esențială a muncii sale, pentru că de modul în care utilizatorii sunt primiți depind bunele raporturi ale bibliotecii cu ei. În această relație bibliotecar‑utilizator este foarte important factorul uman. Dialogul este un lucru de care trebuie să se țină seama în permanență. Este extrem de important primul contact al utilizatorului cu biblioteca, pentru că acesta contribuie la fixarea imaginii bibliotecii în spiritul noului beneficiar. Un început prost poate avea efecte negative și din păcate, de lungă durată. Nu există reguli pentru o bună primire, doar exigențe umane. Aici intervin discreția, tactul bibliotecarului, alături de cunoștințe de psihologie.

Cele mai importante sunt relațiile om‑om, și în cazul de față relațiile bibliotecar‑utilizator. E destul de clar că bibliotecarul nu trebuie să aibă nevoie numai de cunoștințe profesionale ca să fie un bun specialist. Cerințele față de angajatul unei biblioteci trebuie să fie cât mai diverse. Pentru exercitarea cu succes a profesiei, bibliotecarul trebuie să posede cunoștințe generale și adiacente de pedagogie, informatică, limbi străine, sociologie și, nu în ultimul rând, de psihologie. Este clar și fără echivoc: condiția necesară pentru un lucru calitativ este cunoașterea de către bibliotecar a particularităților psihologice ale utilizatorului, ceea ce previne posibile conflicte de comunicare, cât și rezolvarea corectă a acestora.

Lipsit de acest bagaj de cunoștințe, bibliotecarul devine vulnerabil. Nu este de mirare că lumea din afara bibliotecilor vorbeşte despre bibliotecari ca despre „cineva care are în îngrijire o bibliotecă și împrumută cărți”, în timp ce biblioteconomia este aproape un termen necunoscut sau perceput la fel de eronat şi definit în limbaj minimalist „activitatea care se face în bibliotecă”. Acest gen de stereotipuri și prejudecăți rezultă în marea majoritate a cazurilor din faptul că unele activități din bibliotecă par, la prima vedere, repetitive și aparent lipsite de sens din punct de vedere tehnic și asta duce eronat la bibliotecarul care nu e privit ca un profesionist, ci mai degrabă ca un simplu şi neînsemnat funcționar.

De reamintit faptul că, inclusiv în relațiile profesionale, se vorbește de „vizită în bibliotecă” și rar, din păcate, de „consultarea unui bibliotecar”.

Acum, în era tehnologiei, cum ne place tuturor să o numim, biblioteca digitală a devenit un fenomen revoluționar, care încorporează tehnologia și conținutul digital, ca o completare bine venită și parcă așteptată a resurselor tradițio­nale. Bibliotecarul, la rândul lui, a fost nevoit, prin prisma schimbărilor, să se adapteze noilor cerințe, în vederea asigurării unui răspuns corect și rapid la nevo­ile de informare a utilizatorului. Cel mai grăitor exemplu este constituit de transpunerea catalogului tradițional în cel electronic, care oferă o consultare organizată. Utilizatorul ajunge să poată obține, în acest mod, informații combinate, într‑un timp foarte scurt.

În secolul vitezei, utilizatorul devine clientul mulțumit și servit prompt, ca să folosim un limbaj la modă din management. Și astfel, bibliotecarul, om de cultură, pierdut printre miile de volume, a trebuit și a vrut să se transforme într‑un creator de baze de date și într‑un expert al motoarelor de căutare. Bibliotecarul viitorului este bibliotecarul modern, care lucrează cu informația pe mai mulți suporți, carte, reviste, ziare, cd‑rom, hărți, fotografii, baze de date bibliografice și, nu în ultimul rând, resurse internet.

Dezvoltarea tehnologiei, în epoca electronică, va face ca dependența bibliotecarului de cărți fizice să scadă în mod progresiv. Vom ajunge să vorbim în curând mai des de bibliotecarul electronic sau virtual, după caz, așa cum vom vorbi de biblioteca electronică/virtuală.

Din factorul civilizator, bibliotecarul se transformă, în viitor, într‑un consultant în informare. Eminescu spunea, la un moment dat, că „bibliotecarul are un comportament de anonim, dar doar așa îi stă bine”. În viziunea tradiționaliștilor, bibliotecarul rămâne ultima redută împotriva efectelor negative ale tehnologiei. E clar că nu întâmplător ziua bibliotecarului se aniversează pe 23 aprilie, ziua Sfântului Gheorghe, „ziua Sfântului care a ucis balaurul necunoașterii”. Aurel Filimon spunea despre biblioteci următoarele: „Bibliotecile ca manifestări sunt produse ale unor profunde necesități culturale ale popoarelor de elită care la rândul lor constituie cele mai puternice și indispensabile instrumente pentru înaintarea și răspândirea culturii, care la rândul ei a dat dovadă că temelia de existență a unui neam și țară este nu numai prosperitatea economică, ci și lumina pe care o dă cultura”.

De la prima bibliotecă publică (cea din Atena) cu primii bibliotecari ascunși după cărți, până la ceea ce reprezintă acum în societate instituția bibliotecii, inclusiv bibliotecarul, drumul străbate secole, rezistă, se dezvoltă, se transformă, se adaptează, dar în niciun caz nu moare. E imposibil, deoarece biblioteca și oamenii ce o slujesc și‑au avut mereu rolul lor, adesea neștiut în lunga istorie milenară.