„Bibliotecarul, un alt fel de pedagog?” – Isabela SAVIOLI

Bibliotecarul, un alt fel de pedagog?

Isabela SAVIOLI, bibliograf la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iaşi

Bibliotecarul este un agent indispensabil în organizarea și difuzarea documentelor de bibliotecă. El este mediatorul, intermediarul între carte și cititor. Această poziție îi conferă și un rol de pedagog, care însoțește utilizatorul în demersul lui pentru cunoaștere sau, cum spunea J.‑J. Rousseau, „în drumul său spre umanizare”.

Astăzi, biblioteca a devenit o instituție de socializare și integrare umană, iar bibliotecarul, cel care însoțește procesul de dobândire a cunoașterii, devine un educator care trebuie să înțeleagă foarte clar că întotdeauna cunoașterea trebuie să se transforme în competență, virtualul, potențialul în realitate; altfel, procesul educațional este ratat. Lectura nu trebuie să te diminueze ca om, ci trebuie să te ajute să te integrezi mai bine în tine însuți și în societate.

Bibliotecarul trebuie să țină cont de tipologia variată de utilizatori pe care o deservește, să‑i îndrume pe căi diferite către lectură, conferindu‑le o anumită autonomie în procesul de documentare. Este bine ca el să aibă talentul de a vedea dincolo de cuvinte, istorie personală, cultură și apartenență socială.

Fiecare solicitare venind de la cititori este unică și bibliotecarul trebuie să aibă capacitatea de a se adapta fiecăruia, iar informațiile pe care le transmite să ducă cu adevărat la o mai bună înțelegere atât a problematicii vizate de utilizator, cât și a modului de funcționare a bibliotecii.

Doar simpla enumerare a funcțiilor de bază ale educației ne relevă faptul că bibliotecarul este implicat pe deplin în procesul educativ al unei persoane. Funcția antropologică (de umanizare a omului), funcția axiologică (de învățare a valorilor culturii și civilizației umane), funcția de socializare (de adaptare și integrare socială) și instrumentală (de profesionalizare umană), toate acestea sunt consecințele formării personalității în concordanță cu un ideal educațional.

Activitățile cu caracter pedagogic ale bibliotecarilor se desfășoară atât la nivelul utilizatorului, cât și la nivelul cărții, dar, în principal, ele se derulează în jurul a patru poli: întâmpinarea, orientarea, informarea și animația.

Modul în care este prezentată cartea, dar și maniera în care este pusă în valoare sunt importante. Amenajarea spațiului bibliotecii nu trebuie făcută la întâmplare. Dimensiunea lui funcțională, dar și cea estetică au mare relevanță. Poate nu este lipsit de importanță să precizăm unele dintre cele mai importante caracteristici ale unui spațiu de bibliotecă, precizate de IFLA, și anume: funcționalitatea, flexibilitatea, accesibilitatea, să fie inspirante, stimulante, bine securizate etc. Utilizatorul trebuie să se simtă integrat în universul bibliotecii. O atmosferă caldă, stimulativă estetic și intelectual, poate contribui la fidelizarea și chiar loializarea lui.

Spre deosebire de școală, biblioteca nu este percepută ca un spațiu coercitiv, chiar dacă limitări și rigori există; acesta este un avantaj de imagine care poate fi folosit.

Cunoașterea categoriilor de utilizatori este un imperativ necesar, pentru bibliotecarul decis să relaționeze optim cu cititorii.

În funcție de vârstă, avem trei categorii de public: infantil, adult și de vârsta a treia, fiecare categorie cu dificultățile ei de comunicare.

Copiii și tinerii pot fi turbulenți, agitați, dar nu trebuie să uităm că ei vor constitui viitorul public adult și de vârsta a treia; adulții sunt foarte ocupați, deci tot timpul grăbiți, iar persoanele de vârsta a treia sunt uneori irascibile, au unele probleme de orientare, sunt nerăbdătoare, aud greu, dar au mare nevoie de comu­nicare, de socializare. În toate aceste cazuri, bibliotecarul trebuie să acționeze cu tact, răbdare și înțelegere.

În funcție de frecvența cu care citesc, au fost identificate două mari tipuri de cititori:

1. Cititorul tradițional: pentru el, lectura este o plăcere, o activitate desfășurată cu regularitate; cumpără cărți de la librărie, îndeosebi opere de ficțiune, pe ca­re le citește în totalitate; licențiat, constituind un segment în creștere în țările în care se constată o creștere a nivelului de școlarizare; locuiește în mediul urban.
2. Cititorul mediu sau cititorul ocazional: citește câte puțin din toate, cumpărând atât din marile magazine, cât și din librăriile specializate; unii dintre ei nu se consideră cititori adevărați, pentru că citesc cărți (ghiduri practice, cărți de benzi desenate etc.) pe care nu le considera „cărți adevărate”; consumă mai degrabă pentru a găsi o informație; student sau salariat, lectura este pentru el un instrument de informare și formare.

Comunicarea cu un utilizator nou diferă substanțial de comunicarea cu un utilizator fidel bibliotecii. În primul caz, acesta trebuie pus în temă cu normele de comportament într‑o bibliotecă, trebuie ajutat să se orienteze spațial în labirintul de secții, trebuie să știe ce modalități are pentru a găsi un titlu sau un autor. În al doilea caz, discuțiile sunt centrate predominant pe tipul de serviciu la care utilizatorul apelează.

Practica în acest domeniu ne‑a demonstrat că există multe tipuri psiho‑so­cio­logice de utilizatori; dintre acestea le prezentăm pe cele mai des întâlnite.

• Utilizatorul pragmatic. Știe ce vrea, știe să ceară, știe să fie explicit. Are o idee clară despre ce are nevoie și se exprimă ferm și concis. Comunică ușor și iu­beș­te socializarea.
• Utilizatorul inovativ. Vrea să fie în contact cu noile descoperiri, dar îl pre­ocupă în egală măsură și inovațiile apărute în serviciile furnizate de bibliotecă sau noile achiziții. Este fascinat de device‑uri.
• Utilizatorul emfatic. Așteaptă multă atenție și considerație, tratament special. Lipsa de respect îl îndepărtează. Lui i se aplică sintagma „clientul nostru, stăpânul nostru”, satisfacerea şi mulţumirea acestuia fiind scopul suprem.
• Utilizatorul rapace. Vrea totul și imediat. Îi place schimbarea, are deseori o atitudine agasantă pentru bibliotecar. Trebuie să știe tot despre subiectul care‑l interesează, motiv pentru care solicită multe cărți.
• Utilizatorul conservator. Nu este atras de ceea ce este nou. Pentru a fi la adăpost de orice fel de pericole, preferă cărările pe care le‑a bătătorit. E reținut și reticent, reflectă mult până să adopte o decizie.
• Utilizatorul sentimental. Este o persoană cu o sensibilitate accentuată, une­ori exagerată, ale cărei acțiuni sunt dominate de sentimente. Emoțiile și tem­pe­ramentul acestui tip de utilizator trebuie luate în considerație. Bibliotecarul trebuie să și‑l apropie și, mai ales, trebuie să știe să‑l asculte. Doar așa îl putem mulțumi.
• Utilizatorul orgolios. Consideră că are o ascendență specială, că posedă un intelect foarte ridicat. Are idei preconcepute, este prezumțios și reclamă tratament special. Este mai îndrăzneț decât utilizatorul emfatic.
• Utilizatorul timid. Evită contactul vizual direct, vorbește încet și ezitant, are o postură retractată; deseori, nu știe clar ce dorește, dar este receptiv la propunerile bibliotecarului. Are tendința de a se subestima și din acest motiv trebuie încurajat, chiar prin supraaprecierea calităților lui.

Fiecare categorie de utilizatori trebuie abordată de o manieră diferită, dar răbdarea, înțelegerea și tactul sunt imperios necesare.

De asemenea, trebuie ținut cont că se constată o schimbare a manierei de a citi; cartea este consultată în primul rând pentru găsirea unei informații. Acest tip de lectură nu este considerat de către tineri o „lectură veritabilă”. Femeile citesc mai mult, în special romane, într‑o manieră tradițională (cărți de „citit” și nu „de consultat”, spre deosebire de bărbați), existând un tip de lectură specific feminin (din plăcere, în detrimentul găsirii unei informații sau mai degrabă cititul cărților, mai puțin presa). Aceste tendințe se regăsesc în toate țările europene; vârsta, sexul, veniturile, gradul de educație, dimensiunea orașului, condiționează atât cantitatea (frecvența), cât și calitatea (genul) lecturii. Indiferent de țară, se poate afirma:

– cititorii cei mai activi sunt de genul feminin, cu studii superioare și care trăiesc în mediul urban;

– cititorii „medii” sunt în general tineri și de gen feminin;

– cititorii ocazionali nu au în general studii superioare și se găsesc atât în me­diul rural, cât și în cel urban.

În Romania, nu există, deocamdată, preocupări pentru studii ample de sociologia lecturii, paradoxal, într‑un moment în care se cer lămurite numeroase aspecte: statutul social al scriitorului, locul și rolul lui în societate; circulația operei (literare); relația dintre valoare (literară) și succesul la public; audiența; surprinderea unor tipologii ale lecturii și ale lectorului; rolul, funcțiile și efectele lecturii la nivel psiho‑social.

Toate aceste aspecte se materializează în indicatori care pot măsura starea culturala a națiunii. Miza este, în ultima instanță, identificarea unui model cultural românesc, conținând, ca paliere, creatorul, opera sa, dar și utilizatorul, precum și racordarea acestui model la valențele unei societăți a cunoașterii.

Punând cititorul din ce în ce mai mult în centrul preocupărilor lui, bibliotecarul se vede nevoit să își asume un rol pedagogic în ceea ce privește mijloacele și strategiile folosite pentru întâmpinarea, orientarea, îndrumarea și informarea lui.

Indiferent de categoria de public de care aparține, orice utilizator trebuie întâmpinat de o manieră vădit primitoare.

Un zâmbet cald, un contactul vizual susținut, o intonație plăcută a vocii, acest gen de atitudini denotă interes și bucuria de a fi de ajutor, într‑un cuvânt, deschidere reală către ființa care se află în fața ta. Dacă nu simte că este binevenit și dorit, utilizatorul nu se va mai întoarce decât dacă este obligat. Dacă va trăi o experiență plăcută, utilizatorul va promova imaginea bibliotecii, contribuind la creșterea numărului cititorilor potențiali.

Este lesne de observat că această meserie reclamă simț pedagogic și chiar dacă nu putem avea un tip ideal de bibliotecar și nici de cititor, trebuie să ne străduim să fim cât mai eficienți și mai plăcuți. Dezvoltarea încrederii în cunoaștere, a necesității educației și progresului în viața oamenilor, sunt o tendință a începutului de mileniu, iar noi, ca bibliotecari, trebuie să ne circumscriem lor și să le promovăm.

Bibliografie

1. La Pédagogie du bibliothécaire, Lancelot, Gwénaëlle et Secroun, Delphine Bulletin des bibliothèques de France (BBF), nr. 6, 1998;
2. Buluță, Gh.; Craia, Sultana; Petrescu, Victor. Biblioteca azi – Informare și comunicare, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2004;
3. Cristea, Gabriela, Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., 2008;
4. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Ed. a II‑a revăzută și adăugită, Iași, 2006.