Biblioteca – „tărâm de basm și magicieni” – Mihaela Tatiana Ulman

„Un bibliotecar este o gazdă sau un vrăjitor. Acolo, între cărți și proiecte. E cel ce stă de vorbă cu scriitorii de ieri și de azi și, deopotrivă, cu cititorii mari și mici.” (Elev clasa a XI‑a din Buzău)

Am început cu aceste cuvinte rostite, la o vizită în bibliotecă, de un elev din Buzău, la întrebarea pusă de mine: Ce părere au elevii despre meseria de bibliotecar? Un răspuns frumos, care mi‑a plăcut foarte mult, ca de alt fel toate răspunsurile primite de la cei ce ne vizitează biblioteca, atunci când sunt întrebați despre meseria de bibliotecar.

Prezentarea mea se dorește un omagiu adus BIBLIOTECARILOR, celor care mi‑au marcat copilăria, viața și m‑au transformat în persoana care sunt, adică în bibliotecarul de azi.

Am avut norocul să am ambii părinți angajați ai Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” în departamente diferite și o perioadă foarte lungă, încă din copilăria mea. Mama a lucrat la Biblioteca de Filologie, aflată acum 46 de ani în clădirea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, la etajul al II‑lea, iar tata a lucrat în cadrul Departamentului de Tâmplărie până la pensionarea sa. Asta înseamnă că de la vârsta de 6 ani, Biblioteca mi‑a devenit a doua casă. Din momentul în care am intrat la școală în clasa I, mama a fost nevoită să mă ia cu ea la serviciu, fiindcă nu aveam cu cine sta acasă. A fost un afterschool, cum ar spune tânăra gene­rație, într‑un cadru deosebit și care și‑a pus amprenta asupra dezvoltării mele intelectuale, profesionale și sociale.

Dacă ați întreba copiii ce înseamnă o bibliotecă ați primi multe răspunsuri, funcție de interacțiunea fiecăruia dintre ei cu instituția, dar dacă m‑ați întreba pe mine ce înseamnă biblioteca? V‑aș spune că era locul cel mai frumos, pe care abia așteptam să‑l găsesc după orele de școală, locul unde am învățat foarte repede alfabetul, fiindcă altfel nu puteam citi, unde am învățat foarte repede să socotesc, fiindcă altfel nu primeam pauzele în care mi se permitea să vizitez Universitatea și să mă plimb cu liftul profesorilor, locul unde aveam o mulțime de prieteni, fiindcă fiecare carte îmi descria o mulțime de personaje, fiecare poveste îmi aducea o lume fascinantă, un tărâm de basm. Depozitul de carte era locul unde stăteam multe ore și niciodată nu mă plictiseam, fiindcă mama îmi arăta fiecare raft unde se află câte o carte de povești, carte pe care o primeam cu drag să o citesc după ce îmi făceam temele, după ce terminam de citit cărțile de școală. Bibliotecarii și biblioteca au fost cei care m‑au introdus pe tărâmul magic al poveștilor, au fost cei care mi‑au dezvoltat interesul pentru cunoaștere, pentru lectură, au fost oamenii care m‑au primit cu căldură în sanctuarul lor.

Dar cea mai interesantă încăpere din Bibliotecă era, pentru mine, Sala de Lectură. Nu înțelegeam, copil fiind, de ce intrau și ieșeau mulți tineri de acolo, stă­teau la mese și citeau și era multă liniște. Nu aveam voie să intru în sală, fiind­că puneam multe întrebări, eram efectiv fascinată de mulțimea de dulapuri încuiate, pentru care exista câte o cheie specială de deschis, unde cărțile frumos aran­jate, cu coperte din piele sau având forme diferite, stăteau încuiate și se des­chideau doar la comandă. Seara, după ce sala se golea și mama mergea să așeze în raft cărțile împrumutate peste zi, intram să mă uit, să citesc și să descopăr o lume fascinantă a cărților, a cărților cu legături deosebite, care erau așezate, de fiecare dată, doar pe locurile lor. Pentru un copil, biblioteca oferea o lume interesantă, nouă și cu multe întrebări. Întrebări la care am aflat răspunsurile pe parcursul vieții mele de bibliotecar, de profesionist și specialist.

Am petrecut mult timp în bibliotecă pentru a studia, fiindcă nu exista altă po­sibilitate de a te informa și a afla răspunsurile sau de a face lucrări în domeniile în care studiam. A doua bibliotecă pe lista preferințelor a fost Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, atunci când sediul ei se afla în incinta Palatului Culturii. Mulți dintre cei aflați la o anumită vârstă și‑au petrecut zile, luni sau ani în aceste săli. Am îndrăgit personalul de atunci al bibliotecii, am venit foarte des, mai ales în perioada sesiunii, pentru a studia acolo și nu fiindcă oferea doar liniștea unei săli de lectură sau informațiile pentru studiu, ci pentru că Palatul în sine era locul în care te încărcai cu energie și în care îți doreai să revii. Perioada de dinainte de 1989 a însemnat pentru această bibliotecă, locul cel mai căutat de studenți pentru studiul în sălile de lectură, dar și pentru bogatul program cultural pe care îl punea la dispoziție. Săptămânal erau audiții muzicale, unde toată lumea aștepta să asculte la pick‑up un concert anunțat, după ce savuram prezentările făcute de criticii muzicali. Acele audiții mi‑au deschis gustul pentru muzica clasică și m‑au făcut să o îndrăgesc.

După terminarea facultății, am profesat ca inginer, având șansa să am repar­tiție guvernamentală în Timișoara. După un an de inginerie, am realizat că vi­sul meu este să revin în locul drag, să încerc să devin bibliotecar. Am schimbat totul și am luat‑o de la zero, făcând cursuri de specialitate în domeniul biblioteconomiei, participând activ la toate lucrările ce se organizau, conferințe, simpozioane. Am parcurs încet fiecare etapă, am avut posibilitatea să muncesc în foarte multe departamente ale bibliotecii și să învăț absolut tot ce înseamnă meseria de bibliotecar.

Șansa pe care am avut‑o a fost să întâlnesc oameni de valoare, bibliotecari, specialiști, scriitori, profesori, academicieni, care au fost exemple pentru mine, de la care am învățat în permanență. Colegii bibliotecari mi‑au fost mentori, mi‑au ghidat pașii în bibliotecă și pentru asta mă înclin cu respect și încerc să fac cinste acestei profesii.

De opt ani sunt și ghid în bibliotecă, având astfel posibilitatea să prezint celor care ne vizitează istoria acestui locaș de cultură și să le arăt Aula, sălile de lec­tură, de împrumut, uneori depozitul de carte și Cupola, care este cu adevărat un loc de liniște, frumusețe, vedere generală a orașului, dar și locul unde îți poți asculta ecoul. Cu fiecare grup cu care interacționez, mă bucur de experiențe noi, de povești noi, aflu și eu la rândul meu lucruri noi. Printre cei mai dragi și veseli vizitatori, pot spune că sunt copiii, de la vârste de grădiniță, clasele primare, gimnaziu, care îmi oferă experiențe unice și o încărcătură pozitivă. Fiecare grup este altfel, fiecare copil, prin întrebările pe care mi le pune, mă face să mă simt altfel, să retrăiesc mirajul copilăriei, să mă întorc în timp și să mă regăsesc în ei, așa cum eram și eu la vârsta lor. Programele educaționale Școala Altfel sunt cele care umplu Biblioteca în anumite săptămâni din an. Biblioteca se umple de vocile copiilor, de mirarea lor când intră în sălile de lectură, de vocile lor care umplu ultima sală din Cupolă, doar pentru a‑și auzi ecoul.

În trecutul nu foarte îndepărtat, înainte de informatizare, legătura dintre cititori și bibliotecă/bibliotecari era mult mai strânsă și directă, deoarece comunicarea‑informarea‑cercetarea se făcea în cadrul bibliotecii și informațiile oferite de bibliotecari erau de ajutor tuturor celor care apelau la serviciile bibliotecii. Acum, biblioteca este o importantă sursă de informare, dar legătura dintre cititori și bibliotecă nu mai este directă. Internetul te ajută, din orice loc, să obții răs­punsul la întrebări doar accesând site‑ul bibliotecii. „Tărâmul de poveste” se de­rulează în continuare, dar acum „eroii/magicienii” sunt personaje nevăzute, care te ajută și îți oferă soluții pentru rezolvarea problemelor fără să comunici direct cu ei. Rolul bibliotecii va fi important și peste sute de ani, fiindcă specialiștii vor fi nevoiți să țină ritmul dezvoltării societății, se vor adapta tuturor noutăților și vor aduce informațiile prețioase prin metode noi, adaptate viitorului. Copiii noștri vor veni în biblioteci, în viitor? Dar oare cum vor arăta aceste locuri? Vor fi doar simple muzee sau… las timpul să ne spună.