Autor: Categorii: calendarUltima actualizare: 9 aprilie 2015Timp citire: 1,8 min

Distribuie

scoala-altfel-cavalerii

Școala Altfel: Cuvintele schimbă lumea

„Gala Cavalerilor Cuvântului”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează primul modul al Proiectului „Cuvintele schimbă lumea”. Proiectul este înscris în calendarul programului național „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Inițiatoarea proiectului este doamna Cristina H.B. Docan, lucrător de tineret.

Scopul şi obiectivele proiectului sunt motivarea şi răsplătirea eforturilor elevilor de liceu care activează în colectivele redacţionale ale publicaţiilor şcolare sau în cercurile literare şi/sau care au obţinut rezultate remarcabile la concursuri; oferirea de modele de excelenţă în exprimarea scrisă şi orală; îmbunătăţirea imaginii de sine şi a relaţiilor interumane, prin schimbarea de atitudini, de mentalităţi şi de stereotipuri.

Primul modul al proiectului poartă titlul „Gala Cavalerilor Cuvântului” și va avea loc joi, 9 aprilie 2015, începând cu ora 10.00, în Sala de Festivități a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.

Evenimentul îşi propune să reunească 50 de elevi din liceele ieşene, care vor afla detalii despre drumul cărţii de la idee, la cititori, vor fi investiţi cu titlul onorific de „Cavaleri ai cuvântului” și vor primi gratuit romanul young adults „Best Friend Forever”, volum cu şi despre persoane, emoţii şi întâmplări reale, care surprinde problematica specifică vârstei liceului, oferindu-le adolescenţilor alternative benefice de gândire şi de acţiune.

În a doua etapă, proiectul le va oferi elevilor ieşeni oportunitatea de a constata puterea şi capacitatea cuvântului rostit de a motiva şi de a schimba oamenii şi, prin ei, lumea în care trăim. Ei se vor întâlni cu speakeri motivaţionali şi inspiraţionali, persoane care le vor oferi exemple de tenacitate, de curaj, de încredere în sine, de reuşită profesională şi care le vor putea servi, în plus, şi drept modele de desăvârşire umană.

Sponsori: SC Antibiotice SA Iași; SC Media Rom Grup

Mulţumiri: Klipa – plicuri colorate și July – Made by Iulia Muraru.

Articole similare

  • Rezultatul etapei - PROBA INTERVIU, în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie – ECONOMIST, grad IA, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 11.07.2025, ora 1000 – proba INTERVIU: AICI.

  • Schimb de bune practici cu bibliotecari din rețeaua publică și cea școlară din județul Iași Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Filiala Iași a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași organizează joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 9.30, în Sala de Festivități a Bibliotecii Județene Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), o întâlnire profesională inedită. Sub genericul „3 C: Cunoaștere, Cultură, Cercetare”, bibliotecarii din rețeaua publică se vor întâlni cu cei din rețeaua școlară din județul

  • Nocturna Bibliotecilor, Ediția a VI-a, 25 septembrie 2015, începând cu ora 18.00 (Campanie sincron în România și Republica Moldova) Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită publicul să se alăture evenimentului cultural naţional „Nocturna Bibliotecilor 2015”, care se va desfășura în seara zilei de 25 septembrie, începând cu ora 18.00, la sediul central din Bd. Ștefan cel Mare nr. 8. Inițiată de ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) începând cu anul 2010, campania a ajuns la cea de a șasea ediție și va avea ca partener, și