Distribuie
„Mirajul Copilăriei”, la Biblioteca Județeană Iași
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și partenerii săi vă invită sâmbătă, 6 iunie 2015, de la ora 16.00, în Sala de Lectură unde va avea loc manifestarea „Mirajul Copilăriei – Ștafeta generațiilor”. Cu această ocazie va fi prezentat volumul Momente de Aur, care cuprinde creaţiile literare scrise în cei 4 ani de școală de elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” din Iași, coordonator prof înv. primar Maria Petrea.
Invitaţi: Prof. univ. dr. Ion Berghia, Dumitru Merticariu, preot paroh la Biserica Banu Iași, Cella Negoiescu, pictor, scriitor, membru Liga Scriitorilor, Adriana Nazarciuc (Editura Adenium Print Iași), prof. Gabriela Honceriu.
În încheiere, Anca Ifrim și Diana Petcu, elevi ai aceleași școli, vor susține un program artistic.
Activitatea se desfășoară în cadrul Proiectului educațional interjudețean „Limba română, floare de suflet…”, coordonat de prof. Maria Apetroaiei. Proiectul este la a doua ediție și întrunește parteneri din șapte județe, printre ei numărându-se și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Vă așteptăm!
Organizatori:
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Inspectoratul Școlar Județean Iași
Asociația „Universul Prieteniei” Iași
Asociația „Expresia Ideii” Onești
Editura Adenium Print Iași
Biserica „Banu” Iași
Articole similare
Rezultatul etapei - PROBA INTERVIU, în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie – ECONOMIST, grad IA, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 11.07.2025, ora 1000 – proba INTERVIU: AICI.
Schimb de bune practici cu bibliotecari din rețeaua publică și cea școlară din județul Iași Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Filiala Iași a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași organizează joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 9.30, în Sala de Festivități a Bibliotecii Județene Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), o întâlnire profesională inedită. Sub genericul „3 C: Cunoaștere, Cultură, Cercetare”, bibliotecarii din rețeaua publică se vor întâlni cu cei din rețeaua școlară din județul
Nocturna Bibliotecilor, Ediția a VI-a, 25 septembrie 2015, începând cu ora 18.00 (Campanie sincron în România și Republica Moldova) Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită publicul să se alăture evenimentului cultural naţional „Nocturna Bibliotecilor 2015”, care se va desfășura în seara zilei de 25 septembrie, începând cu ora 18.00, la sediul central din Bd. Ștefan cel Mare nr. 8. Inițiată de ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) începând cu anul 2010, campania a ajuns la cea de a șasea ediție și va avea ca partener, și


