Autor: Categorii: calendarUltima actualizare: 11 mai 2015Timp citire: 1,3 min

Distribuie

 

europa-arbori

„Europa păsărilor și a arborilor”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și SC ApaVital SA Iași marchează Ziua Europei (9 mai) și Ziua Păsărilor și a Arborilor (10 mai), luni, 11 mai 2015, de la ora 10.00, printr-o activitate care va avea loc în parcul dendrologic din Copou, aflat în custodia ApaVital.

Astfel, sub genericul „Europa păsărilor și a arborilor”, dr. Tatiana Sandu, șef lucrări și dr. ing. Roxana Mihaela Anghel de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” alături de specialiștii de la Agenția de Protecție a Mediului din Iași vor descrie speciile existente și vor explica semnificația și însemnătatea unui parc dendrologic.

Beneficiarii acestei activități sunt elevi de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași care, în urma acestei „expediții” își vor exprima impresiile sub forma unor eseuri cu tema „De la arbore spre carte”, îndrumați de prof. învățător Bogdan Sebastian Lisnic.

„Europa păsărilor și a arborilor” se desfășoară în cadrul proiectului Intersecții al Bibliotecii Județene Iași, care valorifică suprapunerea dintre literatură și diferitele ramuri ale științei.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.

Despre activitățile organizate de Ziua Europei de Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași, la Bună dimineața, Moldova de pe TVR Iași, 11.05.2015.

Articole similare

  • Rezultatul etapei - PROBA INTERVIU, în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie – ECONOMIST, grad IA, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 11.07.2025, ora 1000 – proba INTERVIU: AICI.

  • Schimb de bune practici cu bibliotecari din rețeaua publică și cea școlară din județul Iași Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Filiala Iași a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași organizează joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 9.30, în Sala de Festivități a Bibliotecii Județene Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), o întâlnire profesională inedită. Sub genericul „3 C: Cunoaștere, Cultură, Cercetare”, bibliotecarii din rețeaua publică se vor întâlni cu cei din rețeaua școlară din județul

  • Nocturna Bibliotecilor, Ediția a VI-a, 25 septembrie 2015, începând cu ora 18.00 (Campanie sincron în România și Republica Moldova) Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită publicul să se alăture evenimentului cultural naţional „Nocturna Bibliotecilor 2015”, care se va desfășura în seara zilei de 25 septembrie, începând cu ora 18.00, la sediul central din Bd. Ștefan cel Mare nr. 8. Inițiată de ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) începând cu anul 2010, campania a ajuns la cea de a șasea ediție și va avea ca partener, și