Distribuie
Ceaiul de la ora 15 – „Strop de ler”
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” vă invită joi, 11 decembrie 2014, la întâlnirea lunară din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”. Sub genericul „Ceaiul de la ora 15” dragii noștri bunici vor avea prilejul să discute, într-o atmosferă caldă, despre cărți, artă și muzică. De această dată, sub genericul „Strop de ler”, vom asculta colinde mai puțin cunoscute și în interpretări inedite, scoase la lumină din colecțiile Secției de Artă și Colecții Speciale a Bibliotecii.
Cu această ocazie, scriitorul Valeriu Stancu, directorul adjunct de specialitate al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, va aduce în prim plan două cărți ale scriitorului Charles Dickens, mai mult sau mai puțin cunoscute publicului: „Poveste de Crăciun” și „Viața Domnului Nostru”.
Întâlnirea este organizată în colaborare cu Asociația „AFECT”.
Vă aşteptăm joi, 11 decembrie, la Sala de Artă a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin.
Ceaiul de la ora 15 se desfăşoară în cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Articole similare
Rezultatul etapei - PROBA INTERVIU, în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacantabil, de execuţie – ECONOMIST, grad IA, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 11.07.2025, ora 1000 – proba INTERVIU: AICI.
Schimb de bune practici cu bibliotecari din rețeaua publică și cea școlară din județul Iași Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Filiala Iași a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași organizează joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 9.30, în Sala de Festivități a Bibliotecii Județene Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), o întâlnire profesională inedită. Sub genericul „3 C: Cunoaștere, Cultură, Cercetare”, bibliotecarii din rețeaua publică se vor întâlni cu cei din rețeaua școlară din județul
Nocturna Bibliotecilor, Ediția a VI-a, 25 septembrie 2015, începând cu ora 18.00 (Campanie sincron în România și Republica Moldova) Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită publicul să se alăture evenimentului cultural naţional „Nocturna Bibliotecilor 2015”, care se va desfășura în seara zilei de 25 septembrie, începând cu ora 18.00, la sediul central din Bd. Ștefan cel Mare nr. 8. Inițiată de ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) începând cu anul 2010, campania a ajuns la cea de a șasea ediție și va avea ca partener, și


