Distribuie
Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!
Vă invităm marţi, 7 aprilie 2015, ora 10,30, la Biblioteca “Gheorghe Asachi” Iaşi, să participaţi la întâlnirea scriitorilor ieşeni Horia Zilieru, Emilian Marcu, Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Larco, Mihai Haivas, Mihai Caba, Gheorghe Bălăceanu, Eugen Deutsch cu elevi de la Colegiul Naţional “Alexandru Vlahuţă” din Rîmnicul Sărat, coordonaţi de prof. Mioara Bahna şi prof. Guniţă Foarfecă, eveniment ce se desfăşoară în cadrul programului “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”
Vizita elevilor şi a cadrelor didactice de la Rîmnicul Sărat se întinde pe o durată de trei zile (6-8 aprilie 2015), timp în care vor vizita câteva muzee din cadrul Muzeului Literaturii Române, Parcul Copou, Gradina Botanică, Universitatea, mănăstiri etc.
Scopul acestui program este implicarea tuturor elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.
Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi şi Asociaţia Literară “Păstorel” Iaşi, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi”.
Articole similare
Ziua Mondială a Jazzului este celebrată, anual, pe 30 aprilie, fiind proclamată oficial de UNESCO, în noiembrie 2011. Sărbătorită în 190 de țări, această zi este un prilej de a redescoperi magia acestui gen muzical care a unit culturi și generații din întreaga lume, devenind astfel un adevărat instrument prin care se promovează dialogul intercultural și diversitatea culturală. Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă invită, cu acest prilej, să vizionați o expoziție de carte din colecții care aduc un plus de informații valoroase despre istoria jazzului,
În 29 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” - Academia Română, Filiala Iași au desfășurat o activitate la elevii claselor a IX-a I și a XI-a I de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași coordonată de director, prof. dr. Laura Maria Cârstea, director adj., prof. dr. Adrian Brunello și director adj., prof. Elena Ilișoi. În evenimentul cultural-educativ din ediția a II-a a proiectului denumit: Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române din cadrul programului: Provocările Culturii în sinergie cu
Stimaţi cititori, Vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând de luni, 4 mai 2026. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) se va decala, fără sancțiuni de întârziere.


