Carmen Elena Antochi, Sorana Țopa
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

„Volumul propus de către doamna Carmen Elena Antochi ne amintește de rigoarea și pasiunea pe care le implică/solicită realizarea unei monografii. Din fărâme memorialistice, documente inedite și lucrări de specialitate recompune, printr-o abordare interdisciplinară, portretul unei actrițe fascinante, rămasă într-un nedrept con de umbră: Sorana Țopa. Conturarea acestuia se împlinește printr-o dublă perspectivă: teatrologică (prin intermediul căreia va realiza profilului profesional – scenic și dramaturgic) și antropologică /de studiu aplicat al biografiei acesteia, ceea ce îi permite să realizeze o analiză sistemică, conform normelor ce guvernează cercetarea în domeniu şi – mai ales –, bazată pe documentare, pe o bibliografie bogată, cu lucrări inedite și de referinţă, și (nu în ultimul rând) pe o puternică implicare”, ne precizează Anca Doina Ciobotaru, stârnindu-ne interesul pentru cartea de față. Apoi, chiar autoarea ne spune că: „Sorana Țopa – o actriță sau un destin ce transcende limitele scenei și pe cele ale timpului său? Analiza parcursului artistic, dar și spiritual al Soranei Țopa permite, în fapt, radiografierea vieții teatrale și culturale cuprinse între sfârșitul primului război mondial și anii ’80, din perspectiva relației actorilor și a oamenilor de teatru cu tot ceea ce era definitoriu pentru viața culturală a timpului. De ce Sorana Țopa? Pentru că modul în care apare reflectată imaginea ei în articolele publicate în timpul vieții (și mai ales după moartea ei) subliniază cu precădere imaginea unei actrițe „fatale”, lăsând în urmă neliniștile spirituale ale acesteia; astfel, ea poate fi privită ca un exemplu pentru ceea ce constituie modul de funcționare a prejudecăților cu privire la statutul femeii-actor, cu precădere în perioada interbelică, prejudecăți ce pot umbri chiar și spiritele creatoare, cuprinse de neliniștea căutării adevărului”, stârnindu-ne, astfel, intersul citirii biografiei de față.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sorana-topa-roluri-pe-si-dincolo-de-scena-reflectari-teatrologice-ale-unui-destin-teatral-jqfkdx5n/

 

Articole similare

  • Cartea de față relatează povestea unui caz de crimă soluționat la finalul anilor 1990 de Dan Antonescu și colegii săi de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Crima imperfectă este un volum palpitant ca un policier, însă totul pornește de la fapte și personaje reale. Cartea relatează povestea unui caz adevărat de crimă, soluționat, în 1998, de autor – care, la vremea respectivă, făcea parte din Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Un taximetrist descoperă în apropiere de Piața Victoriei un sac cu o jumătate de cadavru. După câteva zile, este

  • La o săptămână după intrarea în carantină împotriva epidemiei de Covid, în 2020, locatarii unei clădiri dărăpănate din Manhattan încep să se adune pe terasa de pe acoperiș în fiecare seară și să povestească. Pe zi ce trece, se strâng din ce în ce mai mulți vecini, aducându-și drept scaune navete și găleți pe care le întorc cu susul în jos. Treptat, locatarii - dintre care unii abia dacă au schimbat două vorbe până atunci - devin vecini în adevăratul sens al cuvântului. Paisprezece zile este un roman colectiv de un

  • Roman răsplătit cu primul US National Book Award și ecranizat în 1955 Povestea lui Frankie „Mașina”, veteran din Al Doilea Război Mondial dependent de morfină și copleșit de tentațiile și violența unei Americi uitate, este o descindere nemiloasă în intimitatea ruinei din sufletele celor uitați sau chiar respinși de societate. În încercările sale emoționante de a-și pune viața înapoi pe făgaș, crima pe care o comite s-ar putea să fie grija lui cea mai mică. Pentru că în inima sa, la fel ca în inima tuturor prietenilor și cunoscuților săi,