Nelson Algren, Bărbatul cu brațul de aur
Autor: Categorii: O carte pe zi, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 11 august 2026Timp citire: 1,1 min

Distribuie

Roman răsplătit cu primul US National Book Award și ecranizat în 1955

Povestea lui Frankie „Mașina”, veteran din Al Doilea Război Mondial dependent de morfină și copleșit de tentațiile și violența unei Americi uitate, este o descindere nemiloasă în intimitatea ruinei din sufletele celor uitați sau chiar respinși de societate. În încercările sale emoționante de a-și pune viața înapoi pe făgaș, crima pe care o comite s-ar putea să fie grija lui cea mai mică. Pentru că în inima sa, la fel ca în inima tuturor prietenilor și cunoscuților săi, a prins rădăcini convingerea că lumea nu este a lor și nu-i va mai primi niciodată, nicăieri, cu brațele deschise.

O carte urbană și tragică, brutală și poetică, nu doar un portret al decăderii, ci o cronică amară a visului american zdrobit. Un adevărat tur de forță literar, în care ratarea și eșecul izbutesc, cumva, paradoxal, să ofere o apologie a demnității umane și chiar un motiv de speranță.

Receptare critică

„Cel mai bun roman american publicat după război.” Washington Post Book World

Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/barbatul-cu-bratul-de-aur-roman-tmkt2h2d/

 

 

Articole similare

  • Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene  „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a  D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.

  • Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.

  • Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui