Inaugurarea sediului nou al Bibliotecii Comunale Deleni și al Grădiniței – fericită asociere – s-a realizat prin efortul autorităților și a comunității locale, precum și a unei finanțări de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a fost reprezentată de Carina-Elena Munteanu, director adjunct interimar, și Aurica Dvoracic, coordonatoarea Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică.
De asemenea, alături de colega noastră, Maria Sava, au fost și colegii bibliotecari de la Ceplenița – Elena Gherghină și de la Cotnari – Dorin Cozan.
A avut loc slujba de sfințire a clădirii de către un sobor de șapte preoți în această Săptămână Luminată.
Despre această nouă realizare a comunității din Deleni a vorbit primarul Dumitru Prigoreanu, iar apoi Maria Șalaru, „Fiică a satului”, care se ocupă cu mare drag de formația de copii „Muguri de stejar”, parte componentă a Ansamblului Corăgheasca din Deleni, a vorbit despre implicarea domniei sale în viața comunității. Copiii de la „Muguri de stejar” ne-au delectat cu cântece populare și dansuri.
Primarul comunei a tăiat panglicile inaugurale ale celor două instituții, alături de directoarea grădiniței și de colega noastră, Maria Sava, apoi am vizitat cele două așezăminte.
În noua incintă a Bibliotecii Comunale, mai exact în Sala de lectură, a avut loc și o lansare de carte a prof. dr. Dumitru V. Marin: „Primarii ca niște oameni acolo și ei…”.
Cu acest prilej, reprezentantele bibliotecii județene l-au felicitat pe primarul Dumitru Prigoreanu pentru această importantă realizare, iar doamna director adjunct a ținut un discurs.
Articole similare
Luni, 25 mai 2026, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași” s-a desfășurat un eveniment cultural-educativ inedit: Să înțelegem ce citim - „Legenda lui Aurion – Gardianul Prosperității”, alături de autorul cărții, Mihai Ionuț Borș. Asemenea unui club de lectură împreună cu publicul prezent, autorul, Mihai Ionuț Borș, și-a structurat programul educațional ca o experiență interactivă: începând cu povestea narativă (Aurion); continuând cu jocuri practice (simulări reale) și la final, cu întrebări și răspunsuri alături de alte mini-provocări pentru participanți. Invitată la această activitate care a vorbit
Se apropie ziua lui Elmer, când toți elefanții gri poartă culori strălucitoare. Pentru că se cam plictisește, Elmer pune la cale o farsă pentru ceilalți elefanți, în timp ce ei dorm... Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/elmer-din-nou-n4wv7dsk/
Luni 25 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași, a desfășurat două activități, dedicate copiilor și Zilei Copilului - Cărți pentru Ziua Copilului. Elevii claselor primare, coordonați de înv. Nicolae lazăr, înv. Adelina Tăbăcaru, au participat la întâlniri în care cei mici au descoperit cărți mai vechi pe care le putem găsi în biblioteca județeană sau cea de acasă a părinților sau bunicilor, cărți pentru timp liber, distractive și relaxante, de matematică, jocuri de gândire, ghicitori și snoave. Aceste ateliere au avut loc









