Distribuie
Club CLEPSIDRA – Umor și înțelepciune în opera sadoveniană
Joi, 5 noiembrie 2015, prima întâlnire-dezbatere a celei de a doua ediții a Clubului CLEPSIDRA al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a fost găzduită de Colegiul Economic Administrativ Iași. Cu această ocazie, în Sala de Festivități a fost organizată o expoziție tematică de carte și o expoziție de fotografii cu instantanee din viața scriitorului și citate celebre ale scriitorilor români despre Mihail Sadoveanu.
Prof. univ. dr. Constantin Dram de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a susținut conferința „Umor și înțelepciune în opera sadoveniană”, conturând un portret al romancierului, accentuând viziunea aparte a scriitorului privind simțul umorului și puterea asupra cuvântului în textele sale, împănând lucrările cu multă cunoaștere și înțelepciune: „Cunoscut mai degrabă ca un ilustru scriitor decât ca om politic, Mihail Sadoveanu a lăsat posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate de secol, având „amploarea unei întregi literaturi”. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literară drept un realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.”
Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări din partea elevilor, cea mai fundamentată întrebare fiind premiată de Biblioteca Județeană cu un pachet de cărți.
Proiectul „Clubul Clepsidra” se desfășoară în cadrul programului Biblioteca și Societatea al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” și se adresează publicului larg interesat de felul în care moravurile politice se regăsesc în literatura națională și internațională, a decelării propagandei și ficțiunii de mesajul literar valabil exprimat prin convingerea autorilor.
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită iubitorii de carte la un eveniment cultural interactiv în 25 mai 2026, ora 17.00 la Sala de Lectură a Bibliotecii Publice (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10 Iași (Clădirea Galeriile Ștefan cel Mare, etaj). Activitatea propusă are denumirea titlului cărții: „Legenda lui Aurion – Gardianul Prosperității” de Mihai Ionuț Borș în proiectul: „Să înțelegem ce citim” unde va avea loc o reprezentare interactivă pe baza cărții și a genului literar pentru copii cu vârste între 9 și 12 ani. Întâlnirea este structurată
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează, în colaborare cu fotograf Ramona-Elena Amarandei din Iaşi, în perioada 23 mai – 15 iunie 2026, expoziţia de fotografie intitulată Dincolo de aparenţe – Scriu în culori. Expoziţia cuprinde fotografii cu semnătura Ramonei-Elena Amarandei, care a fost iniţiată în tainele fotografiei de Andreea Drilea în cadrul cursului de fotografie Isee Rookie. Desăvârşirea profesională în arta fotografiei a fost realizată prin apartenenţa la grupul de fotografi profesionişti Isee Mastermind. „Parcursul meu este o căutare continuă a inspiraţiei”, spune Ramona-Elena Amarandei. „Dincolo de cursuri şi platforme
Miercuri 13 mai 2026 au poposit la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași, preșcolarii și școlarii mici de la Școala Primară „Surorile Providențeiˮ Iași însoțiți de profesorii lor, d-nele Eliza Pavel și Paula Giurgi. Cei mici au fost entuziasmați de mărimea și varietatea colecțiilor de carte, în special cele destinate vârstei lor – volumele cu imagini multe și text scurt. Poveștile încântă și farmecă mereu, iar lectura întâmplărilor haioase din cartea E un dragon la tine-n carte (de Tom Fletcher) și interacțiunea copiilor cu personajul principal au avut efectul scontat: se vor


