Joi și vineri, în datele de 5 și 6 martie 2026, de la ora 09.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași și Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași a organizat ultimele două întâlniri din cadrul proiectului: Fire și Povești – De Mărțișor și Ziua Mamei.
În ziua de cinci martie am continuat alături de elevii coordonați de prof. înv. primar. Corina Lavric, prof. înv. primar Florina Popovici, prof. înv. primar Anca Anghel și prof. înv. primar Luminița Liheț, nodul, punctul în cruce și linia, o parte din cei mici reușind să finalizeze mărțișorul, astfel încât în data de șase martie am organizat mici expoziții cu realizările lor.
De această dată am citit despre apropiata Sărbătoare a celor 40 de Sfinți și despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care așa cum spuneau bătrînii marca încheierea zilelor friguroase în această perioadă: „La Sfântul Gheorghe (23 aprilie) scoți cușma (căciula) și o pui înapoi la Sfântul Dumitru (26 octombrie)!”, dar și balade și doine.
Mulțumim profesorilor, copiilor și micilor voluntari în devenire, pentru dorința de a învăța, răbdarea cu care s-au implicat și participarea la lectură!
Articole similare
În 29 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” - Academia Română, Filiala Iași au desfășurat o activitate la elevii claselor a IX-a I și a XI-a I de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași coordonată de director, prof. dr. Laura Maria Cârstea, director adj., prof. dr. Adrian Brunello și director adj., prof. Elena Ilișoi. În evenimentul cultural-educativ din ediția a II-a a proiectului denumit: Moștenirea culturală și lingvistică a limbii române din cadrul programului: Provocările Culturii în sinergie cu
Stimaţi cititori, Vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând de luni, 4 mai 2026. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) se va decala, fără sancțiuni de întârziere.
Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge













