Conform Legii privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua Națională a Lecturii ce a fost promulgată în 14 ianuarie 2022 de Guvernul României, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o serie de activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care vom evidenţia importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor.
Văzută că o experiență a gândirii creative și nu numai, prin lectură, cititorul proiectează o mișcare interioară în care el devine regizor și, respectiv, actor al acțiunii. Cărțile îl ajută pe cititor să se inițieze, să se transforme, să-și dorească să descopere, să trăiască diferite experiențe de viață, să facă alegeri și să ia decizii împreună cu personajele, lectura oferindu-i destule cunoștințe și resurse menite să îl pregătească pentru experiențele reale, din viață și lumea mai mare.
Pentru copii, este cu atât mai important să le oferim acest bagaj de idei, alegeri, decizii și experiențe încă de la început. Poveștile le oferă copiilor un simț al identității și le oferă o perspectivă mai nuanțată asupra realității.
Aceasta dată a fost aleasă pentru că este ziua de naştere a două mari personalităţi ale României, Titu Maiorescu şi Spiru Haret.
Au răspuns invitației noastre și vor fi prezenți la evenimentele dedicate lecturii: elevii, profesorii, directori de școală/liceu/bibliotecă, psihologi, ONG-uri, scriitori, muzeografi cât și toți cei interesați de problematica lecturii.
Alături vom avea reprezentanți și elevi de la: Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Iași, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Economic Administrativ Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași, psiholog Ioana Monica Ciolan-Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” Chișinău-Republica Moldova, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Targu Frumos, jud. Iaşi, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași.
Programul conceput cu această ocazie se va derula în mediul online și este următorul:
- 15 februarie 2022/ora 10.00 zoom
Impactul Lecturii în școală și în societate – Masă Rotundă;
- 15 februarie 2022/ora 17.00 zoom
Atelier de Lectură Junimea XXI – Lectură Publică cu scriitorul Andrei Novac și elevii;
- 16 februarie 2022/ora 11.00 zoom
Momente de Lectură Interactivă cu Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași – povești în dialog cu elevii școlilor invitate;
- Expoziție online organizată de Biblioteca Județeană Iași – Secția Împrumut Carte pentru Adulți / Sală de Lectură – Titu Maiorescu și Spiru Haret
Articole similare
13 iunie 2026 , a doua zi de Șotron festivalul copilăriei Biblioteca Județeană Gh Asachi Iași împreună cu Atelierele Interactive Veselica Iași coordonată de life-coach , Irina Olariu la Gradina Muzeului Vasile Pogor Iaşi a fost o zi specială dedicată copiilor, prieteniei, book-iriei de a citi povești, de a descoperi magia persoanelor preferate și a fascinației lecturii. Ne vedem și mâine, 14 iunie între orele 10-14 la Șotron! https://youtube.com/shorts/bbrBQUBDguw?feature=share https://youtube.com/shorts/FDmHkV0O5mw?feature=share https://youtube.com/shorts/Fx2DJ1xCF9A?feature=share https://youtube.com/shorts/v2dYdYGaFYI?feature=share
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor
Sâmbătă, 13 iunie 2026, între orele 10.00 și 14.00 a avut loc atelierul „Să citim o carte sub un arbore!” doamna Ramona Ciobanu, consilier și ecolog în cadrul Direcției Județene de Mediu Iași, a prezenat arborii seculari din municipiul, județul Iași, prin joc de întrebări și răspunsuri și a vorbit despre importanța parcurilor dendrologice, locuri unde putem lectura relaxați pentru a putea face față diferitelor forme de reziliență și de aceea îi mulțumim pentru susținere și participare! Mulțumim celor prezenți pentru frumoasele și voioasele momente petrecute împreună la atelierele organizate


