Ziua copilului la Biblioteca Regională Iași sau despre politizarea culturii în 1952 – Iulian Marcel CIUBOTARU
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 26 aprilie 2020Timp citire: 5,4 min

Distribuie

În 1952, noul regim – „democrat popularˮ – era bine instaurat în România și acaparase, într-o manieră agresivă, toate sferele vieții publice. Cultura s-a numărat printre cele mai ideologizate domenii, fiind orientată în direcția susținerii ideilor politice și a directivelor venite dinspre Moscova. Toate manifestările culturale erau atent supravegheate și dirijate din timp, pentru ca acestea să se desfășoare în direcția ideologică impusă de la cel mai înalt nivel al conducerii. Spre exemplu, o manifestare obișnuită, precum sărbătorirea Zilei copilului, în cadrul Bibliotecii Regionale Iași, a fost atent îndrumată de la București, indicațiile venite în scris fiind clare și fără drept de apel.

În arhiva Bibliotecii Județene „Gh. Asachiˮ Iași se păstrează un document din 1952, primit de la Comitetul pentru Așezămintele Culturale de pe lângă Consiliul de Miniștri (instituție înființată prin decretul nr. 63/1950). Fiind foarte sugestiv în privința politizării manifestărilor culturale, am decis să editez acest scurt document, căci conținutul său exprimă practici, tendințe și directive tipice „întunecatului deceniuˮ.

 

Către Sfatul Popular al Regiunii Iași / Biblioteca Centrală Regională Iași

 

În întâmpinarea zilei de 1 iunie, Ziua internațională a copilului, vă trimitem, prin Colectura Centrală Științifică a Bibliotecilor, o bibliotecă formată din 393 volume pentru Secția de copii.

Veți lua măsuri ca aceste cărți să fie înregistrate în registrul de mișcare a fondului bibliotecii, inventariate și puse imediat la dispoziția cititorilor copii. În termen de 5 zile de la primirea bibliotecii, ne veți înapoia un exemplar din specificația cărților aflate în colet.

De asemenea, dacă se constată lipsuri de cărți sau nepotrivire de titluri cu cele specificate, ne veți trimite și un proces verbal în care veți arăta aceste nereguli. Imediat după primirea cărților veți face cunoscut Secțiunii Culturale Regionale primirea cărților.

Cu ocazia Zilei internaționale a copilului, din cărțile primite și din cele existente în bibliotecă, veți organiza:

O expoziție de cărți intitulată Pentru pacea și fericirea copiilor

În dreapta și în stânga titlului se va afișa emblema păcii (porumbelul păcii). În mijloc se va așeza un tablou reprezentând pe tov. Stalin în mijlocul copiilor. Sub tablou se va scrie citatul: Se-nalță un cânt pentru pace,/ Uniți, pioneri, să-l cântăm/ Căci nouă ni-i cartea o armă,/ Cu ea pentru pace luptăm! (Cântec pioneresc)

 

Secțiunea I: Două copilării

Citat: Fiecare este răspunzător pentru toți copiii albi și negri, pentru copiii Londrei și cei ai Moscovei, ai Parisului și ai Pekingului, pentru copiii aflați printre sgârie-norii din New-York și pentru cei care rătăcesc printre ruinele din Coreea (Ilia Ehrenburg).

Se vor expune cărți, ca:

Cazimir, Otilia – Bădița Stalin, București, Editura Tineretului, 1951

Svartz., E.[1]Mica școlăriță, București, Editura Tineretului, 1951

Oseeva, V.[2]Vasioc Trubaciov și prietenii săi, București, Editura Tineretului, 1951

Filip, M. – În cămin la noi, București, Editura Tineretului, 1951[3]

Luscalov, P.[4]Nufărul roșu, București, Editura Tineretului, 1951

Partidul conduce tineretul spre un viitor luminos, București, Editura Tineretului, 1951

Iziumschi, Boris – Epoleții purpurii, București, Editura Tineretului, 1951

Alexin, A. – Zile de tabără, Bucureşti, Editura Tineretului, 1951[5]

Vasilenco, C., Cronov, A. – Tineretul sovietic liber și fericit, București, Editura Tineretului, 1952[6]

Minei, N. – Țara în care copiii nu râd, București, Editura Tineretului, 1951

Vronschi, B. – Tinerețe încătușată, București, Editura Tineretului, 1951

În cadrul acestei secțiuni se vor expune, împreună cu cărțile, fotografii din ziare și reviste reprezentând imagini din viața fericită a copiilor din U.R.S.S. și din țara noastră, precum și imagini din viața chinuită a copiilor din țările capitaliste.

 

Secțiunea a II-a: Tineretul luptă pentru pacea lumii

Citat: Tineri din lumea-ntreagă/ Idealuri noi făurim/ Tinerețea ne e dragă/ Pentru pace la luptă pornim (Imnul F.M.T.D.[7])

Se vor expune cărțile:

Moscu, I. – Tineretul progresist din lumea întreagă încadrat în F.M.T.D. și U.I.S.[8] luptă pentru pace, împotriva imperialismului, București, Editura Tineretului, 1951

Voicu, H. – Crește un tineret nou în Republica Democrată Germană, București, Editura Tineretului, 1951

Tineretul iugoslav luptă împotriva politicii titoiste, pentru pace, pentru viață, București, Editura Tineretului, 1951

Stejarii timpurilor noi, București, Editura Tineretului, 1951

Vintilă, Petru – Nepoții lui Horia, Bucureşti, Editura Tineretului, 1951

Calma, N. – Copiii raiului de muștar, București, Editura Tineretului, 1952

Volk, I. – Coreea luptă, București, Editura Tineretului, 1951

Minei, N. – Prietenul nostru Allan, București, Editura Tineretului, 1951

 

  1. Recenzia cărții Copiii raiului de muștar, de N. Calma
  2. Citiri în colectiv și după amieze de povești din cărțile expuse mai sus.

De asemenea, veți da îndrumări ca în cadrul bibliotecilor raionale să se organizeze în cinstea Zilei internaționale a copilului manifestări de masă (standuri de cărți, citiri în colectiv, recenzii etc.).

Până la data de 5 iunie ne veți trimite o scurtă dare de seamă de întrebuințare a cărților primite, acțiunile întreprinse de bibliotecă în cinstea sărbătoririi Zilei internaționale a copilului și de efectul acestor manifestări asupra cititorilor și asupra vieții bibliotecii, în general.

Director, Ștefan Gruia

Arhiva Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Specificații, 1950-1954, vol. 1, dosar nr. 19/1950, ff. 255-258.

 

Articol publicat în Expres cultural, anul IV, nr. 1 (37), ianuarie 2020, p. 3.

[1] Evgeny Schwartz (21 octombrie 1896, Kazan, Rusia – 15 ianuarie 1958, Sankt Petersburg, Rusia) a fost un scriitor sovietic.

[2] Scriitoarea Valentina Oseyeva s-a născut la 28 aprilie 1902, în Kiev și a murit la 5 iulie 1969, la Moscova.

[3] Broșura de 14 pagini a Marianei Filip a apărut, de fapt, în 1950.

[4] Petre Luscalov a fost un scriitor basarabean (15 aprilie 1927 – 15 ianuarie 2004), stabilit la București. Nuvela amintită aici (dar şi alte scrieri ale sale) s-a bucurat de o ecranizare, în 1955.

[5] Subintitulat Jurnalul pionerului Sașa Vasilcov, cartea scriitorului sovietic A. Aleksin a fost tradusă la noi de Cezar Petrescu.

[6] Subintitulat Drepturile și îndatoririle tinerilor, și acest volum era o traducere din rusă, fiind carte de propagandă.

[7] F.M.T.D. – abreviere de la Federația Mondială a Tineretului Democrat.

[8] U.I.S. – abreviere de la Uniunea Internațională a Studenților.

Articole similare

  • Vineri, 14 august 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară – Traseul I. Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu și despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi. Reprezentanta bibliotecii a prezentat oferta de carte a Bibliotecii Județene pentru cei mai mici dintre cititori. Mulțumim participanților pentru atenție și implicare!

  • Joi, 13 august 2026, la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, s-a desfășurat un nou atelier de lectură în cadrul proiectului „Creștem cu fiecare poveste”, proiect al Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași. Am descoperit împreună povestea „Pițigoiul”, de Veronica Iani și Eliza Maria Cloțea, citită de Maria Bodale de la Departamentul Pro Vita, o poveste care ne-a ajutat să vorbim despre prietenie, grijă față de celălalt și renunțarea la egoism. Povestea ne-a arătat cât

  • Joi, 13 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și școala de vară EduCart, a organizat o ultima întâlnire din cadrul proiectului: O carte și un arbore secular – Fotografia de vacanță. Elevii, coordonați de coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie și consilier școlar Irina