Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 8 iunie 2024Timp citire: 1 min

Distribuie

Joi, 6 iunie 2024, Biblioteca publică din comuna Voinești a fost gazda ultimei întâlniri din seria Zilelor metodice din sezonul 2023-2024.

La întâlnire au participat trei bibliotecari din localitățile Voinești, Miroslava și Țibana și membrii Comisiei de coordonare și îndrumare metodică de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

Biblioteca comunei Voinești ocupă un spațiu generos de cca 400 mp în clădirea Centrului Cultural „Constantin Arvinte”, construcția fiind finalizată în anul 2022. De altfel, și biblioteca poartă numele dirijorului și folcloristului Constantin Arvinte, fiu al satului.

Biblioteca are 7500 de volume și de curând a primit 16 calculatoare care vor fi puse la dispoziția publicului. Bugetul pentru achiziția de carte este inexistent, sperăm că vor fi alocații în anii următori. Postul ocupat de colega noastră de la Voinești este de administrator cultural și, firesc, pe lângă munca de bibliotecă, are o fracțiune de normă și la primărie, la registratură. Este nouă în branșa bibliotecarilor, așa că noi îi dorim inspirație și creativitate și să apeleze cu încredere la colegi atunci când are nelămuriri.

Vă lăsăm și câteva poze de la Voinești:

Articole similare

  • În perioada 12-14 iunie 2026, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor din Iași se desfășoară ediția cu numărul 13 a Festivalului copilăriei - Șotron, dedicat copiilor și tinerilor din zona Moldovei. Evenimenul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate”. La acest eveniment, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași va participa cu mai multe ateliere puse sub tema festivalului: „Comunitate și prietenie – cum construim reziliență împreună”, invitând participanții să descopere, prin joacă și activități colaborative, puterea legăturilor umane în depășirea

  • Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari: atelier interactiv de educație ecologică pentru copii   Duminică, 31 mai 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Facultatea de Horticultură – Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, desfășoară pentru cei mici activitatea: Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari. Atelierul va trezi interesul celor mici prin încercarea de a găsi întrebarea corectă pentru răspunsurile pe care le vor

  • În ziua de duminică, 10 MAI 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, Interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Istorii, comentarii, miscelanea, Antologie, vol. 96, Editura Armonii culturale, Slobozia (Urechești), județul Bacău.