Distribuie
Joi, 17 octombrie 2024, la Biblioteca comunei Coarnele Caprei din județul Iași a avut loc o nouă întâlnire din seria Zilelor metodice, ocazie de a ne reîntâlni cu colegii din localitățile Focuri, Gropnița, Movileni și de la biblioteca-gazdă.
Este trist că din cele 9 biblioteci invitate au fost prezente doar 4, adică nici jumătate. Nu cunoaștem motivele absenței reprezentanților bibliotecilor din comunele Andrieșeni, Plugari, Rediu, Românești și Șipote, dar le bănuim.
Și mai trist este că deși suntem în secolul XXI, biblioteca comunei Coarnele Caprei nu are curent electric. Încălzirea încă se face cu sobă cu lemne, însă apa curentă nu a ajuns la bibliotecă, deși comuna este conectată la sistemul centralizat de apă și canalizare. De buget pentru achiziția de carte nu a mai beneficiat din anul 2015. Biblioteca arată impecabil și știm cât se străduiește colega noastră să facă ca acest spațiu să fie primitor și ordonat.
Biblioteca din Coarnele Caprei deține peste 14.000 de volume, are 4 calculatoare și un spațiu generos dispus în 2 săli, dar lipsa energiei electrice face ca aceste dotări să nu fie de folos membrilor comunității, așa cum ar fi firesc.
Mulțumim colegei noastre pentru găzduire și sperăm ca la următoarele întâlniri, numărul colegilor să fie mult mai mare.
Articole similare
În volumul cinci din seria "Cuvintelor duhovnicești", ale Cuviosului Paisie, sunt cuprinse învățăturile Starețului cu privire la patimi și virtuți. Prezentele învățături nu constituie o învățătura sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cuvinte-duhovnicesti-vol-5-patimi-si-virtuti-vnjggjxs/
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a

