Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 7 iunie 2017Timp citire: 1,5 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a fost vizitată astăzi, 7 iunie 2017, de un grup de elevi de la Colegiul Național Emil Racovițăși de la Școala Gimnazială „Ion Hăulică” Ipatele, jud. Iași, care au fost însoțiți de cadrele didactice.

Inițiativa de a vizita sediul central al Bibliotecii Județene a venit din partea elevilor de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, coordonați de profesor Roxana Arhire, care au organizat un tur turistico-cultural-educativ prin Iași pentru colegii lor, elevii Școlii Gimnaziale „Ion Hăulică” Ipatele. Activitatea extrașcolară are loc în cadrul proiectului educativ „Pași de copil în Iașii marilor zidiri”. Scopul acestei vizite l-a reprezentat promovarea valorilor naționale și locale cultural-educative ale Iașului, dar și motivarea tinerilor pentru cunoașterea patrimoniului cultural românesc.

Un prim pas în sediul bibliotecii a avut loc la Centrul de înscriere și referințe, unde elevii au aflat informațiile aferente înscrierii și despre colecțiile de carte și serviciile specifice, puse la dispoziția celor care vin în bibliotecă. Tinerii elevi ușor timizi, dar încrezători și optimiști, au pătruns în labirintul cărților, parcurgând ca și vizitatori întreaga structura organizatorică de comunicare a colecțiilor și serviciilor de bibliotecă și găsind, unii dintre ei, cărțile preferate sau dorite. Grupul a vizitat departamentele bibliotecii și depozitul de carte veche și de patrimoniu. Spațiul bibliotecii oferă întotdeauna o ambianță confortabilă adecvată studiului, accesului liber la raftul de referință, spațiu destinat activităților de animație culturală, unde lectura se completează cu jocul educativ, cărțile sau jucăriile.

Le mulțumim pentru vizită și îi mai așteptăm în biblioteca noastră!

Articole similare

  • În 22 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) Iași a lansat un nou proiect de vacanță: Atelierele de Lectură și Educație Muzeală în cadrul proiectului: „Biblio-Vacanța și Muzeele Iașului”. Două instituții de cultură - biblioteca și muzeul - un spațiu al lecturii și educației muzeale cu sprijinul partenerilor noștri ce revitalizează și intensifică conduita educațională a copiilor prezenți din CSS Sf. Stelian Case de tip familial Nicolae, Pașcani din cadrul

  • Stimați utilizatori, Vineri, 24 iulie 2026, începând cu ora 13:00 programul cu publicul la sediul central al Bibliotecii va fi sistat pentru realizarea dezinsecției spațiilor.

  • Sâmbătă, 25 iulie 2026, începând cu ora 11.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași și Crucea Roșie Română, Filiala Iași desfășoară o nouă activitate din cadrul proiectului Tradițiile Iașului de această dată cu titlul  Sărbătoarea de Sfântul Ilie – Sfârșit de vară – Credințe, obiceiuri, îndeletniciri practice! Doamna Angela Paveliuc Olariu, importantă personalitate a etnografiei contemporane, a cărei lucrări științifice au fost dedicate culturii, cercetării și păstrării identității tradiționale a Moldovei ne va vorbi despre Sărbătoarea Sfântului Ilie, din data de 20 iulie, care