Autor: Categorii: Culorile cărţii, Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 10 iunie 2015Timp citire: 2,2 min

Distribuie

afis-culori-muzica-site

Sunet și Culoare – final de sezon pentru două proiecte importante ale Bibliotecii Județene

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă așteaptă sâmbătă, 13 iunie 2015, de la ora 10.00, la sediul central din Galeriile comerciale Ștefan cel Mare nr. 8-10, la „Sunet și Culoare” – un eveniment care reunește două proiecte importante aflate la final de sezon: „Portativul literelor” și „Culorile cărții”, ale căror activități vor fi reluate din toamnă.

Astfel, în cadrul proiectului „Portativul literelor”, care materializează fuziunea dintre literatură și muzică prin audiții muzicale și lecturi publice din opera clasicilor literaturii românești și mondiale, va fi audiată Sonata opus 7 nr. 4 în mibemol major, de Ludwig van Beethoven și Studiul de concert nr. 2 „La leggierezza”, de Franz Liszt. Compozițiile vor fi prezentate și interpretate de studenții Mihaela Spulber (Compoziție) și Mădălina Andrieș (Dirijat), coordonați de lect. univ. dr. Cristina Răducanu de la Universitatea de Arte „George Enescu”.

Tot sâmbătă intră în vacanță și „Acuarela jucăușă: Fantezie și îndemânare printre rânduri de culoare”, care s-a derulat în cadrul proiectului „Culorile cărții”, prin intermediul căruia se încearcă punerea în valoare a zonei de convergență a literaturii cu artele plastice. În aceste activități au fost implicați elevi, studenți, cadre didactice, părinți și bunici. Cu această ocazie, va fi inaugurată o expoziție care cuprinde toate creațiile participanților la acest proiect, realizate pe parcursul a câteva luni.

Alături de studenții voluntari care au îndrumat acest atelier: Sabina Drânceanu, Bianca Irimia, Alexandra Codreanu, Gabriela Potorac, Andrei Alupoaiei, Alexandru Păduraru, Cătălin Mihai, Ștefan Diaconu, coordonați de drd. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftim de la Institutul de Pregătire Psiho-Pedagogică și Consiliere din cadrul Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, vor fi tinerii învățăcei de la Cercul Pictură „Voroneț”, coordonați de prof. înv. Cristina Corcaci și Asociația „Familia Nostra” Iași.

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” aduce mulțumiri studenților și cadrelor didactice de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, cât și tuturor participanților, fără de care aceste proiecte n-ar fi fost posibile.

Vă aşteptăm sâmbătă, 13 iunie 2015, începând cu ora 10,00, la Sediul central al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi (Bd. Ştefan cel Mare, Nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).

Participarea este gratuită.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: programe@bjiasi.ro.

Articole similare

  • 11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să

  • Uneori, o poveste începe înainte de a deschide cartea. Poate porni de la un titlu misterios, de la o imagine de pe copertă sau pur și simplu de la o întrebare care își face loc în imaginația unui copil. Pornind de la această idee, elevii clasei a IV-a F de la  Școala ”Otilia Cazimir„ au răspuns cu entuziasm provocării lansate de doamna învățătoare și au transformat primele impresii despre o carte într-un exercițiu de creativitate. Fără să cunoască povestea din paginile ei, copiii au fost invitați să privească atent coperta

  • Un ghid important pentru profesori și elevi, recunoscut oficial de Biroul ONU (Organizației Națiunilor Unite) pentru Afaceri de Dezarmare. Yuriko e fericită la Hiroshima, unde locuiește împreună cu tatăl ei. Însă când mătușa Kimiko și vărul Genji se mută în casa lor, lucrurile se schimbă – familia se mărește, ies la iveală secrete, iar zvonul unei căsătorii duble ajunge și la urechile lui Yuriko. Imprevizibilitatea de acasă transpare și în societatea șubredă din Japonia la final de Al Doilea Război Mondial: soarta țării nu este clară încă, iar populația nu