Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 29 iunie 2021Timp citire: 2,2 min

Distribuie

Sâmbătă, 26 iunie 2021, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Companiei de Transport Public Iași, al Asociației Tramclub Iași, Asociația „ART Meșteșugurile Prutului”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, au organizat întâlnirea „Simboluri și tradiții  ieșene” – Carte și tradiție românească.

Anul acesta am fost onorați să aniversăm Ziua Universală a IEI, de Ziua Drapelului Național instituită în anul 1998 și am avut ocazia să subliniem coloristica Iilor moldovenești care au în componență preponderent: roșu, galben, albastru și verde.

În cadrul acestui eveniment, lector univ. dr. Silviu Teodor Stanciu de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, a susținut conferința – „Ia în context urban” în spațiul verde de  la Rond Târgu Cucu unde a fost parcat „Tramvaiului Iei”.

Important centru cultural, economic și academic, Iașul poate fi considerat un oraș al premierelor la nivel național, aici fiind deschisă prima universitate, prima tipografie, prima grădină botanică, dezvoltarea urbanistică din secolele XVIII-XIX desfășurându-se după exemple de referință din Europa occidentală.

Pentru a expune explicativ această temă, în cadrul cursei speciale pe traseul Târgu Cucu – Copou, lector Silviu Teodor-Stanciu a vorbit despre „Influențele occidentale în Iașul secolului al XIX-lea”.

În fotografii am putut vedea pe străzile Iașului de la începutul secolului al XIX-lea, personaje în costumație tradițională: ie, catrință, cămeșă, ilic, ițari, dar și în vestimentație occidentală.

Elementul central al pozelor l-a constituit Regina Maria în IE la Iași.

De-a lungul traseului Târgu Cucu – Copou și retur au fost prezentate cele mai recente publicații, dar și unele vechi, din colecțiile bibliotecii județene care promovează țesăturile tradiționale românești. Au fost explicate tehnici tradiționale de coasere  de profesor Ema Paval, reprezentanta Asociației „ART Meșteșugurile Prutului”.

Iile românești vechi de 50 – 60 de ani, cusute în epoca promovării exagerate a polimerilor și plasticului, când nu se găsea pânză pentru cusut ii, țărăncile din sate nu au renunțat și le-au realizat din material de perdea. Am avut alături de noi o elevă cu o astfel de ie lucrată în anii `70 după toate rigorile coaserii Iei.

Mulțumim doamnelor profesoare Irina Zaharia, Eugenia Drișcu, Simona Boroda, elevilor și fotografilor: Ștefan Luca, Bogdan Marinescu, George Radeș.

Participarea la eveniment s-a realizat pe bază de invitație, în vederea respectării măsurilor sanitare în vigoare.

Articole similare

  • În ziua de duminică, 14 IUNIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de

  • Anul 2026 aduce în cadrul parteneriatului educațional internațional „Prietenie… pe o… sfoară…” - ediția a XIV-a, un nou și inedit povestitor: celebra scriitoare pentru copii, suedeza Astrid Lindgren, autoarea îndrăgitului personaj Pippi Longstocking („Pipi Șosețica). Tema ediției din acest an, aleasă de către colegii de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – inițiatorii acestui proiect, îndeamnă iubitorii de lectură să prețuiască prietenia, umorul, natura și să-și antreneze imaginația. Proiectul este dedicat promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură, special în rândul celor mici, dar nu sunt excluși ceilalți

  • Cine spune că la bibliotecă se citește doar de pe hârtie? Sâmbătă, citim în stele! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – Astroclubul „Lectura stelelor” scoate telescopul pe Pietonal, de „On The Moon Again 2026” În iulie 1969, milioane de oameni de pe toate continentele priveau cu emoție primii pași ai omului pe Lună, uniți de aceeași fascinație. Pe 20 iunie 2026, începând cu ora 19.00, avem ocazia să retrăim împreună acest entuziasm global, chiar în inima Iașului! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Astroclubul Iași și Fundația Academică „Idei și Fapte