Distribuie
Atelier de rescris povești
Până când o să tot îngăduim ca Făt-Frumos să se-aleagă cu cea mai frumoasă fată din lume? Cât o să mai plângem la moartea lui Romeo și-a Julietei? Și oare zmeul ăla chiar nu merită și el o șansă la viață?
Dacă te-ai săturat de finaluri triste, previzibile sau nedrepte, vino la atelierul de rescris povești organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași la Sala de artă și referințe, vineri, 22 septembrie, ora 15.
Atelierul se adresează tinerilor între 14 și 18 ani, dar nu vrem să fim limitativi, așa că toată lumea este bineprimită.
Iar dacă vă gândiți cumva că acest eveniment e o joacă, gândiți bine. Rescrierea finalului este doar începutul.
Articole similare
După mai bine de un deceniu, când surorile Nikki, Sami și Tori Knotek aud cuvântul mamă, îl simt de parcă sufletul le-ar fi sfâșiat de gheara unui vultur, declanșând amintiri care au fost secretul lor încă din copilărie. Până acum. Ani la rând, în spatele ușilor închise ale fermei lor din Raymond (Washington), mama lor sadică, Shelly, și-a supus fetele unor abuzuri inimaginabile, umilințe, torturi și terori psihice. Trecând împreună prin toate aceste experiențe, Nikki, Sami și Tori au dezvoltat o legătură sfidătoare care le-a ajutat să devină mult mai puțin
Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a
Anual, pe 5 iunie, se „serbează” Ziua Mondială a Mediului. Campania ONU din acest an este centrată pe combaterea schimbărilor climatice și este promovată sub sloganul „Planeta nu se ceartă, nu negociază.” În mesajul său, secretarul general al ONU, António Guterres, a evidențiat semnele de avertizare care apar în întreaga lume, prin valuri de căldură, incendii, topirea ghețarilor, creșterea nivelului mărilor, adăugând că țările trebuie să răspundă prin acțiuni rapide și concrete, accelerând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovând o tranziție justă de la combustibilii fosili la


